E vară și e încă vacanță parlamentară, dar partidele românești nu par să fie pe poziții de relaxare, ci dimpotrivă: constatăm multe mișcări interne, unele perceptibile, altele nu, indiferent că se află în opoziție sau la guvernare.
Anul electoral 2024, prelungit până în mai cu alegerile prezidențiale, a dus la concluzia că s-au produs mari schimbări în electoratul românesc, unele surprinzătoare și neașteptate.
Asistăm, de fapt, la o mișcare socială de amploare, care nu era prevăzută inițial în sondaje, dar care conduce acum la resetări și schimbări în partidele politice – desigur, în cele care au înțeles cu adevărat esența mesajelor transmise de electorat în cadrul alegerilor.
Să le luăm pe rând, în ordinea procentelor.
1. PSD
Vor avea alegeri în septembrie pentru șefia partidului.
Scaunul lui Grindeanu se clatină serios, pentru că s-au prins și membrii că omul e urât de întreg electoratul, indiferent de opțiunea politică. Fostul ministru al OUG 13 al lui Liviu Dragnea ocupă o poziție în care nu e dorit de nimeni, în afara vechii gărzi pesediste, iar șefia sa în fruntea partidului a dus PSD în sondaje la cele mai dezastruoase scoruri de la înființare.
Contracandidatul lui anunțat până acum e Titus Corlățean, care are deja susținerea lui Robert Cazanciuc și a câtorva primari “dizidenți” din partid.
Miza PSD e uriașă, pentru că procentele lor se topesc văzând cu ochii.
În ciuda numeroaselor declarații și jocuri de gleznă, nu vor ieși de la guvernare, pentru că aleșii PSD nu sunt siguri că la alegeri anticipate ar mai obține numărul de scaune parlamentare deținut în prezent și nu vor vota vreo moțiune care să ducă la anticipate până când nu vor fi siguri că au mai crescut în sondaje.
În plus, primarii lor sunt cunoscuți pentru viteza cu care schimbă partidul în caz de vreme nefavorabilă, iar unii dintre ei anunță deja că vor trece la AUR sau la PNL. Deci PSD are, de fapt, cea mai mare nevoie să rămână în coaliția de guvernare și să le facă rost de fonduri, dacă mai vor ceva voturi peste trei ani.
2. AUR
În mod normal, după două rânduri de alegeri prezidențiale ratate, Simion trebuia să își dea demisia din fruntea partidului, dar George Simion e orice, în afară de un om de onoare.
A fost ales președintele partidului în 2022, nu va renunța la funcție prea ușor și sigur nu din proprie voință. E drept că la această oră nu are contracandidat în partid, mai ales că, în ultimul timp, vocile AUR sunt indivizi submediocri ca Tănasă și Marius Lulea sau neajustați conjunctural, cum e europarlamentarul Piperea, cel care i-a distrus lui Simion credibilitatea europeană.
Fără Georgescu pe post de umbrelă – știut fiind că, în realitate, acesta îl disprețuiește visceral pe “tânărul său protejat”, cel pe care a fost nevoit să îl susțină la președinție – procentele AUR vor rămâne la același nivel, chiar dacă sondajele de moment îi situează pe primul loc. În realitate, gogoașa suveranistă se va dezumfla, mai ales că Simion dă rateuri, nu pare să își regăsească aplombul de dinainte de campanie, iar AUR va rămâne pe la 13-14%, acolo unde e locul formațiunilor populist-extremiste în Europa.
Desigur, acest loc îi convine lui Simion, fiindcă, în această poziție, poate face fix ce știe: scandal, lozinci și marketing de duzină.
3. PNL
Cu nimic mai prejos decât PSD când vine vorba de baroni locali, PNL oscilează între vechea relație uselistă și liberalismul de tip Bolojan. Dilema vine din faptul că acesta le-a adus niște procente nesperate pe ultima sută de metri și conducerea guvernului.
Viitorul PNL depinde, fără nicio îndoială, de reușita reformelor lui Bolojan și de promovarea în partid a vocilor cu adevărat liberale.
La ora asta Bolojan pare cam singur, dar nu aș considera acest fapt un semnal serios, fiindcă peneliștii ascultă de ordinele date de lider și nu mișcă în front, așa cum au fost obișnuiți în ultimii ani de către liderul lor real, Klaus Iohannis.
4. USR
Au avut Congres, l-au ales pe Dominic Fritz președintele partidului, iar această alegere pare să fi liniștit destul de bine apele în USR.
Cei patru miniștri USR din guvern sunt puși pe treabă și comunică destul de bine.
Din nou, deși toate tunurile sunt pe ei, useriștii par singurul adult din cameră, preocupați cu adevărat de reforma promisă, ajunsă acum la stadiul de inevitabil.
Cheia creșterii procentelor stă, însă, în dezvoltarea filialelor locale în orașe medii, mici și sate, plus în diaspora, unde s-a prezentat la vot un impresionant număr de un milion patru sute de mii de votanți și unde USR avea supremație în urmă cu patru ani. Fără refacerea unor filiale puternice, care să activeze în teritoriu și să contracareze fenomenul suveranist, USR va rămâne un partid al urbanului mare, căruia i se va reproșa constant că nu înțelege problemele românilor de la orașe și sate.
În paralel, Cătălin Drulă a început deja campania la alegerile pentru Primăria Bucureștiului, care vor avea loc în noiembrie.
Sunt mai multe candidaturi anunțate: realizatoarea de la Realitatea, Anca Alexandrescu, care vrea să capitalizeze voturile electoratului georgist; probabil Gabriela Firea, bazându-se pe un procent destul de bun la precedentele alegeri locale, în condițiile în care PSD nu prea are altă alternativă; Sebastian Burduja, rămas fără minister, se încălzește și el pe margine pentru o nouă încercare și va candida probabil cu Ciprian Ciucu pentru o decizie internă a PNL.
Alegerile pentru Primăria București vor constitui una dintre fazele decisive în peisajul politic, iar abia după finalizarea lor vom avea o oarecare stabilitate pentru următorii trei ani politici.
5. SOS și POT nu mai viețuiesc prea mult
Diana Șoșoacă e ocupată cu dansul și înjuratul celor care părăsesc partidul, plus poziția de Gică Contra vizavi de absolut orice.
Anamaria Gavrilă visează Georgescu premier într-o eventuală alianță PSD-AUR.
Ambele partide constată o hemoragie de parlamentari spre formațiuni mai puternice, în scopul asigurării unei continuări a mandatelor în viitoarea legislatură.
Aceste permutări fragilizează opoziția AUR-SOS-POT, după cum s-a văzut la precedenta moțiune de cenzură, unde Simion abia a reușit să obțină numărul de semnături necesar, iar acum George Simion spune că se bazează pe semnături de la PSD pentru viitoarele moțiuni anunțate.
6. Dinspre partidele neparlamentare, aflate în tabăra reformistă, SENS, REPER, DREPT nu se observă vreo activitate susținută.
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, președintele DREPT, a avut câteva acțiuni de răsunet, cum e plângerea care se încheie cu milionul pe care Iohannis trebuie să îl plătească ANAF, dar, în rest, nu se constată vreo prezență în viața publică – în orice caz, nu suficient pentru a fi luați în calcul, altfel decât pe un segment redus de electorat.
7. În pregătire se află partidul lui Claudiu Târziu, Acțiunea Conservatoare, care nu prea reușește să atragă simpatie și nici prea mulți membri din AUR, partid pe care l-a părăsit anul trecut.
Cu toate acestea, Târziu se înfruptă cu ceva firimituri din aceeași felie de aproximativ cinci milioane de voturi pe care se bat TOATE partidele de mai sus, cu excepția USR.
8. Mă aștept să apară formațiunea care îi va uni pe Ponta cu Georgescu, dar asta ține de mai mulți factori, care includ alegerile din PSD și probabilitatea ca fostul candidat la președinție să primească o condamnare.
Ideologic, Georgescu e mult mai aproape de Ponta decât s-ar crede și, fără îndoială, are mai mult respect vizavi de fostul președinte PSD și premier, decât față de Simion.
Victor Ponta, pe de altă parte, și-a verificat electoratul în primul tur de scrutin al prezidențialelor din mai, deci știe pe ce mizează, știe că e loc de procente și de creștere dacă atrage electorat georgist, deși nu pare neapărat interesat de acesta, ci mai mult de recuperarea celor ce votau PSD.
Deocamdată e în așteptare și va rămâne așa până după Congresul PSD. Abia după aceea va hotărî în ce direcție va merge și va începe să își joace cărțile.
