În logica pe care ne-o impun de peste zece ani instituțiile puterii, după demisia vicepremierului Dragoș Anastasiu ar trebui să revenim la „stabilitate”, pentru că altfel, nu-i așa, nu se pot face reformele. Nimic mai fals, pentru că orice stabilitate care depinde de PSD este demolatoare pentru reforme, mai ales că PSD și celelalte elemente ale sistemului mafiot transpartinic și doar pe jumătate vizibil se bucură de complicitatea organizațiilor mass-media, mai a ales a televiziunilor mogulești.
Și acestea funcționează tot ca ANAF, adică pretind sponsorizări și contracte de publicitate pentru a înlocui jurnalismul autonom cu comanda politică.
Dacă televiziunile și-ar fi făcut datoria față de public, adică ar fi fost „câinele de pază al democrației”, ar fi investigat temeinic instituțiile statului, punând astfel presiune pe decidenții politici să oprească ilegalitățile și abuzurile practicate sistematic și în formă continuată. Din păcate, nicio televiziune nu a mers dincolo de nivelul epidermic al abuzurilor și corupției, iar puținele site-uri curajoase care au investigat politicieni ai puterii au fost mai mult ignorate decât popularizate. Așa am ajuns acum la o isterie focalizată exclusiv asupra nefăcutelor fostului vicepremier Anastasiu, în loc să disecăm caracatița care sufocă statul prin rețeaua extinsă de corupție dominată de PSD și de acoliții săi din PNL.
Nu am de gând să-l apăr pe Dragoș Anastasiu, dar nici nu reiau toată povestea deja ultracunoscută: „taxa de protecție” a fost achitată, indiferent de circumstanțe, iar omul a plătit cu o demisie destul de promptă, fără a nega faptele. Înainte să dăm cu pietre, să ne gândim cât a supraviețuit Marcel Ciolacu în funcția de premier în ciuda scandalului Nordis, pentru care nu a prezentat nicio justificare credibilă, cum nu și-a prezentat public nici diploma de bacalaureat, și cum astăzi nici Sorin Grindeanu, nici Alexandru Rafila, nici Alexandru Rogobete nu decontează în niciun fel miliardele pierdute din PNRR pentru autostrăzi, și respectiv spitale, cum nici Marian Neacșu, nici Radu Oprea nu dau socoteală nici pentru faptele lor, nici pentru inadecvarea AMEPIP, aflată, în momente diferite, în subordinea lor, la standardele operaționale ale UE, ceea ce ne costă alte miliarde.
Ce să mai spunem despre miniștrii Economiei și Energiei, fie că s-au numit Burduja, Ivan sau Spătaru, care au întreținut sistemul de jaf al banului public prin regii și companii de stat, sfidând și ei cerințele UE privind guvernanța corporativă și generând și ei cota proprie de miliarde de euro pierdute; sau de miniștrii de Finanțe Câciu, Boloș și chiar Tanczos și toți cei dinaintea lor, inclusiv Orlando Teodorovici, care au tolerat constituirea și consolidarea unor rețele de crimă organizată în cadrul ANAF, specializate în colectarea „taxei de protecție”, în terorizarea antreprenorilor mici și mari, în timp ce aliații puterii erau păsuiți și iertați (potrivit lui Iancu Guda, niciuna din cele zece ipoteci ANAF pe firmele lui Radu Oprea nu a fost executată!), și populată cu edecuri ale vechii Securități și ale noilor servicii.
Nimic din ce am enumerat sumar și selectiv mai sus nu îl exonerează pe Dragoș Anastasiu, deci eventualele acuzații de „whataboutism” nu se susțin. Pun doar reflectorul pe deficiențele structurale ale unui stat eșuat, creat de succesorii Securității și ai PCR, a cărui supraviețuire în forma actuală dăunează grav sănătății materiale și morale a României.
Din acest punct de vedere, operațiunea de kompromat pusă la cale împotriva domnului Anastasiu de psd-iști și de colaboratorii, sau comanditarii lor din sistemul mafiot ar putea să se întoarcă împotriva celor care au stârnit-o, pentru că „the shit has hit the fan”, adică mizeria a ajuns la ventilator și este împrăștiată copios asupra tuturor. Sau ar trebui să fie, dacă televiziunile și alte organizații media și-ar face și ele datoria și nu ar trece rapid peste metastazele cancerului mafiot care ucide sistematic democrația și bunăstarea în România.
Dar să nu fantazăm prea mult pe această temă: dacă în Suedia, televiziunea publică are stabilită prin lege obligația de a fi critică față de guvern, în România niciun PDG al SRTV sau SRR nu mai îndrăznește să tolereze o atitudine ireverențioasă față de putere atâta vreme cât, prin voia lui Liviu Dragnea, societățile media publice sunt finanțate direct de la bugetul de stat, deci sunt la mâna puterii politice, iar legea care le guvernează – și pe care niciun partid nu vrea să o schimbe – este plină de aberații care permit conflictul de interese și demiterea conducerii instituțiilor după bunul plac al majorității politice. Halal independență!
Iar dacă mass-media publică nu este un etalon de jurnalism în interesul publicului, deși dispun de jurnaliști capabili, ce să le ceri unor televiziuni de știri aflate în proprietatea unor moguli penali?
Cazul televiziunilor lui Adrian Sârbu, care a plătit și el taxă de protecție pentru nereguli fiscale și a scăpat de rigorile legii pentru că a intervenit termenul de prescripție este elocvent, dar mult mai elocvent este cel al postului Realitatea, care a acumulat datorii fabuloase la stat dar nu este deranjat nici cu o floare, în timp ce guvernul își rezolvă deficitul pe spinarea cetățenilor, inclusiv a pensionarilor și a tinerelor mame.
Situația a devenit de-a dreptul intolerabilă și imposibil de justificat moral, cu toate răcnetele impertinentului de serviciu Daniel Zamfir, prezent pe toate posturile de televiziune.
Așadar, statul este subminat din interior de rețelele mafiote care controlează partidele politice vechi și i-au populat instituțiile cu personaje versate în corupție și înșelăciune. Dacă tot s-a apucat armata de zeloți de pe rețelele de socializare să facă curat în guvern vituperând la adresa lui Dragoș Anastasiu, care măcar și-a recunoscut vina, de ce nu își continuă cruciada puriștii de serviciu sau de ocazie prin demolarea stâlpilor psd-iști ai puterii corupte – cum ar fi Marian Neacșu sau Radu Oprea?
O fi fost domnul Neacșu reabilitat după condamnarea penală pentru conflict de interese, dar condamnarea a existat, deci și conflictul de interese – la fel ca șpaga lui Dragoș Anastasiu, care nici măcar nu a fost condamnat. Iar domnul Oprea este un maestru al malversațiunilor: nu numai că a fost nevoit să achite un prejudiciu pentru evaziune fiscală și suspiciune de spălare de bani – ceea ce înseamnă că întâi l-a creat – dar și-a falimentat și radiat toate societățile comerciale pe care le-a avut și le-a administrat, după cum a demonstrat cu date concrete pe FB Iancu Guda.
Este momentul să ne amintim că, sub conducerea lui Marcel Ciolacu, PSD a dezincriminat prin lege evaziunea fiscală de până la un milion de euro. Revenind la „eroii” noștri, ne întrebăm cum poate fi lăsat pe mâna lui Radu Oprea Secretariatul general al guvernului, care are în subordine AMEPIP și mari companii de stat?
Ce reforme va face el, cu trecutul său compromis și compromițător, și cu demonstrațiile lui lipsite de rigoare și rușine privind rentabilitatea companiilor de stat? Degeaba i se demonstrează pertinent că o companie care are monopol este oricum profitabilă și că, după ce scazi subvenția generoasă a statului, majoritatea companiilor de stat sunt pe pierdere sau, în câteva cazuri, înregistrează profituri modeste: nu va învăța nimeni un psd-ist pursânge să fie riguros și onest.
Ei da, ca toată lumea, mai cunosc și eu câțiva oameni decenți din PSD, și încă 1-2 din PNL, dar sunt mai puțini decât degetele de la o mână. Adică sunt excepțiile care întăresc regula.
Este deci imperativ necesar ca scandalul regizat de conspirația sinecuriștilor și a comanditarilor lor pentru compromiterea reformelor premierului Bolojan să nu se limiteze la Dragoș Anastasiu, ci să se extindă la toți corupții și escrocii din executiv și administrație, urmându-și cursul firesc, până la demantelarea sistemului mafiot.
Da, „voi scandalul cu orice preț”, exact ca Mița Baston, pe care mai demult, în Dilema veche, Sever Voinescu o numea „cea mai onestă scandalagioaică”.
Pentru că nu Dragoș Anastasiu este chintesența corupției, ci cohortele de psd-iști, pnl-iști și chiar udmr-iști care au acceptat să fie comandate și să facă treaba murdară a ceea ce profesorul Corneliu Bjola numește „hidra Securității”.
După peste trei decenii în care politicienii au umblat pe vârfuri în jurul hidrei, ca să nu o supere și să se poată îmbogăți și ei de pe urma ei, a venit vremea, cum spune domnul Bjola, să fie zdrobit capul hidrei, nu sabotată minoritatea politică din guvern care încearcă să reformeze statul. Pentru că, dacă permitem acest sabotaj, atunci chiar devenim idioții utili ai mafiei. Deja sunt destui în această categorie.
Să aplicăm deci stabilității otrăvite asigurate de PSD principiul distrugerii creative a lui Schumpeter. Nu vom ajunge nicăieri cu PSD și găștile mafiote din PNL, iar PSD nu va deveni reformist dacă Sorin Grindeanu va câștiga competiția internă din acest partid pestilențial și putrid: și el a mers cu avioanele Nordis, și el a pierdut grămezi bani din PNRR, și el a acuzat neîntemeiat Ucraina de practici nepermise pe canalul Bâstroe. Iar acum marioneta sa de la Ministerul Transporturilor își numește consilier un apropiat al lui George Simion și îl propulsează instantaneu în C.A. de la CFR Călători, companie cu datorii nesimțite la stat, pe care le achităm noi, din buzunarele noastre, ca să nu se prăbușească finanțele țării.
Uitați de mitologia PSD bun vs. PSD rău, pe care ne-o servesc manipulatorii puterii de peste 25 de ani: există un singur PSD și este malefic. Cel mai rezonabil ministru PSD va rămâne întotdeauna fidel partidului mafiot. Cu lacrimi în ochi, desigur.
În sfârșit, nu mai invocați amenințarea AUR ca pretext pentru tolerarea exceselor și abuzurilor PSD, pentru că frăția PSD-AUR este indestructibilă, după cum am demonstrat mai sus, iar PSD nici nu se sfiește să o afișeze. Singurul partid care a abordat deschis pericolul AUR este USR, prin Dominic Fritz – adică același partid cu care PSD se declară incompatibil. Și chiar este, din fericire.
Sigur că este greu să te lupți cu mafia, când mafioții își sunt parteneri de guvernare. De aceea ministrul de finanțe Alexandru Nazare, primul care a început să facă curățenie la ANAF, nu poate spune deschis că ANAF este o filială a crimei organizate de stat și o califică doar drept „nefuncțională”, iar premierul Ilie Bolojan afirmă cu evidentă tristețe că, deși are informații certe despre firme ale afinilor unor oameni de decizie din Ministerul de Finanțe care acordă „consultanță” societăților investigate de ANAF, asemenea rețele „nu pot fi desființate peste noapte”. Mafioții sunt încă la putere și au o grămadă de chei în mână.
Dar și Ilie Bolojan există, are un partener cert în USR și în miniștri ca Dragoș Pâslaru sau Cseke Attila, și nu a renunțat la reforme echivalente cu lovituri devastatoare la temelia edificiului mafiot, nici la termenele stricte anunțate inițial. Simțind că se clatină, mafia plânge după „stabilitate”.
Este deci timpul să o demolăm – We, the people, cine altcineva? – ca să poată și miriapodul european să-și miște și ultimul picior, adică România.
