Într-o lume în care nici conspirațiile nu mai țin pasul cu realitatea, Europa se găsește în mijlocul unor războaie ‘soft’: tehnologice, informaționale, comerciale și culturale, pe care le subestimează constant, reacționând mai degrabă decât acționând, distrasă fiind de cel ‘hard’ din Ucraina, cel mai îngrijorător pe termen scurt, dar nu neapărat cel mai relevant dintre acestea pe termen lung, din simplul motiv că pur și simplu resursele Rusiei nu sunt nelimitate.
Nu în tranșee se joacă viitorul Europei ca realitate geopolitică, ci în laboratoare, în universități, pe social media, și pe culoarele birocrației bruxelleze, iar pericolul principal nu e dușmanul declarat, ci cel nedeclarat, aliat cu propria noastră inerție și lipsă de viziune.
Au făcut valuri taxele comerciale de 30% anunțate de administrația Trump pentru Europa, care în mesajul de amenințare sună ca un soi de favoare, fiind ‘mai mici decât ar fi cost necesar pentru a echilibra balanța comercială între SUA și Uniunea Europeană’. Departe de a fi recunoscătoare și a mulțumi unchiului Donald (motiv pentru care ne așteptăm în curând să fim, precum Zelenski, trasi de urechi de J.D.Vance), Europa se declară pregătită să răspundă. Declarații infirmate de fapte, atâta timp cât Europa a suspendat contra-măsurile care ar fi trebuit să intre în vigoare începând cu această săptămână până la 1 august, sperând într-o răzgândire a președintelui American. Având în vedere schimbările sale dese de dispoziție, cauzate uneori de factori de o diversitate pe care doar părinții unui copil de 3 ani (între care mă număr și eu) o pot înțelege pe deplin, o astfel de răzgândire nu este deloc exclusă, chiar dacă rationalizată ulterior prin vopsirea în ‘tactică de negociere’. La capitolul negociere trebuie menționat că Europa stă din nou foarte prost, în special din cauza lipsei de leadership care lasă birocraților de la Bruxelles frâu liber de a submina orice urmă de viziune tactică sau strategică a proiectului European. Nesurprinzător, Macron e printre puținii lideri europeni (fraza se poate încheia aici) care a avut o reacție clară, îndemnând la un răspuns ferm, probabil pentru că înțelege că noi concesii făcute unor bully, fie ei americani, ruși sau chinezi, nu rezultă decât în noi cereri, orice pas înapoi fiind, în jungla geopolitică în care trăim, un semn de slăbiciune.
Lucrurile cu China nu avansează nici ele după vizita în Europa a premierului Wang Yi care, așa cum am anticipat, s-a remarcat prin lipsa absolută de soluții la problemele arzătoare din relația bilaterală, de la balanța comercială la restricțiile Beijingului privind exportul de pământuri rare. China dă impresia că joacă un joc de așteptare, văzând un război comercial Europa-SUA ca inevitabil (după anticipatele taxele comerciale impuse de Trump) și implicit pe sine ca unică opțiune geopolitică a Europei. Sinceritatea calculată a ministrului de externe Wang Yi când a spus oficialilor europeni că Beijingul nu dorește ca Rusia să piardă războiul din Ucraina pentru ca SUA să nu își îndrepte atenția către China, deși surprinzătoare pentru unii, poate fi citită și ca o invitație subtilă la o relație cu cărțile pe față. De remarcat și faptul că implică că nicio victorie a Rusiei nu este dorită la Beijing, asta și din alte motive pe care le-am prezentat în articole trecute. Mao Ning, purtător de cuvânt al ministerului afacerilor externe chinez, a declarant ulterior că ‘ceea ce necesită o reechilibrare nu este relația comercială, ci mentalitatea Europei’. Într-un fel are dreptate, dar nu în sensul dorit de Beijing. Vizita delegației UE de la sfârșitul lunii poate fi începutul unui proces de recâștigare a respectului, care evident lipsește în modul în care este tratat Bruxelles-ul de celelalte centre de putere globală. Cauzele pierderii acestuia nu stau doar în neadecvarea tacticilor de negociere, ci mai ales în problemele structurale ce afectează funcționarea UE. Cu ocazia discuțiilor in desfasurare privind mărirea bugetului uniunii, se va reuși poate și impunerea unor penalități mai eficiente pentru statele care încalcă principiile UE, până la excluderea lor din procesul decizional, împreună cu implementarea mai rapidă a măsurilor semnalate în raportul Draghi.
Atingând aceste obiective, îi vom da apă la moară analistului Samuel Samson de la biroul pentru democrație, muncă și drepturile omului al departamentului de stat de la Washington, care pe 27 mai a publicat pe site-ul instituției un raport șocant care dezvăluie paradigma actuală a SUA referitoare la Europa. Samson evocă moștenirea civilizațională comună, numindu-i pe ‘Aristotel, Thomas Aquinas și alții’ (probabil doar de astia auzise), ‘Europeni de categorie grea’ (o exprimare care demonstrează că au existat pierderi serioase din moștenirea respectivă la trecerea Atlanticului), citând și discursul lui Vance de la München, conform căruia Europa își pierde ‘valorile fundamentale’. Samson explică și modul în care se realizează acest proces: cenzura digitală ‘orwelliană’, migrația de masă, restricțiuni ale libertății religioase, atacuri asupra democrației în alegerile din Germania, Franța, Polonia sau România, în timp ce ‘națiuni creștine, precum Ungaria, sunt etichetate pe nedrept ca fiind autoritare și încălcând drepturile omului’, tactici utilizate și în SUA împotriva președintelui Trump. Mai mult, ‘Europa centralizează puterea în instituții nedemocratice’, iar un nou parteneriat cu SUA e necesar, bazat pe moștenirea culturală comună, nu pe ‘conformitate globalistă’. Centralizarea și o Europă puternică și unită în general sunt nu doar împotriva intereselor Moscovei sau Beijingului, ci și, se pare, ale Washingtonului.
Acest document explică prin urmare mai multe aspecte ale politicii SUA față de Uniunea Europeană, inclusiv problema taxelor comerciale, care au mai puțin de-a face cu balanța comercială cât cu strategia de vasalizare a aliaților pentru a-i folosi ca arme în viitorul (inevitabil) conflict, cald sau rece, cu China. Trump nu poate face acest lucru decât exportând războiul cultural în Europa, politizându-l și, implicit, câștigându-l prin intermediul victoriilor electorale ale extremistilor de dreapta, care vor descentraliza Uniunea Europeană și vor transforma statele sale în ‘națiuni creștine’.
Între timp, Rusia și China profită de înapoierea tehnologică a Europei, de lipsa ei de autonomie informațională (amintesc că nu avem rețele proprii de social media) pentru a se poziționa, culmea, aproape identic cu SUA în acest război cultural, promovând polarizarea, naționalismul și neîncrederea în instituțiile democratice, în știință, în ceilalți, în numele unor valori ‘tradiționale’ care există și fac parte din identitatea și moștenirea noastră, dar nu pentru a ne transforma în vasalii sau câmpul de bătălie al altora, nu pentru a ne ține în trecut, ci pentru a ne face mai încrezători să pășim în viitor și a reclama locul nostru la masa celor puternici în noul context geopolitic.
Că alții conspiră să ne refuze acest loc nu mai e o teorie a conspirației, ci o realitate căreia încă avem timp (puțin) să ne opunem.
