Urmărind agitația mediatică în jurul deciziei președintelui Nicușor Dan de a nu participa la Forumul Economic de la Davos, ne întrebăm: oare se sinchisește vreunul din participanții Forumului de la Davos, fie el politician sau om de afaceri, de absența președintelui nostru?
Cred că toți cunoaștem răspunsul: absența sa nu va fi nici măcar observată, cum nici prezența sa nu este luată în seamă atunci când participă la varii forumuri internaționale.
Pentru că România condusă de Nicușor Dan are chiar mai puține de spus la aceste evenimente decât avea pe vremea lui Klaus Iohannis. Imaginile cu care sunt ilustrate participările șefului statului la Consiliul European îl arată mai degrabă stingher, privind fără interes la ceea ce se petrece în sală.
Desigur, avem și imagini cu președintele nostru zâmbitor, chiar râzând cu gura până la urechi, când face grătare pe o pistă de zbor înghețată lângă un avion neadecvat pentru deplasările prezidențiale, după ce toți omologii săi au plecat. Sau râzând nu se știe de ce când spune că pentru 2026 își dorește o tranziție „graduală”.
Oricum, un președinte relaxat, care afirmă în fața ambasadorilor acreditați la București că democrația românească a supraviețuit intervenției rusești în alegerile prezidențiale din 2024 și că „ne îndreptăm spre o reconciliere națională”. Ne bucurăm că măcar președintele vede aceste evoluții, dar nu ne dăm seama unde le vede. În sfârșit, aflăm de la consilierul prezidențial Marius Lazurcă că președintele are și o latură folcloric-colocvială atunci când abordează deplasările externe, adică nu vrea să „umble teleleu” prin lume, mai concret la Davos, când are probleme esențiale de rezolvat acasă – de parcă ceilalți lideri politici nu ar avea nicio problemă pe la casele lor.
Din păcate, această fațadă relaxată, aproape je-m’en-fichistă, nu are niciun temei, ci pare mai degrabă să ascundă lipsa de interes și de expertiză a lui Nicușor Dan în chestiunile internaționale. Nimic din ceea ce a spus și a făcut nu ne îndreptățește să credem că are o cultură politică – sau orice fel de cultură umanistă –, că ar ști istorie, sau că ar fi interesat să învețe. Dar ce nevoie are să învețe când are sfătuitori de taină versați în subtilitățile puterii putiniste, ca Matei Păun, sau consilieri cu experiență ca Marius Lazurcă – responsabil nu doar pentru politica internațională, ci și pentru domeniul securității naționale?
De când a fost adus din Mexic la București pentru a-l consilia pe președinte, mai mulți intelectuali de prestigiu nu au contenit să-i aducă elogii domnului Lazurcă pentru pregătirea sa academică și evlavia ortodoxă. Nu știu ce vor fi zicând ei când Marius Lazurcă încearcă să justifice, la Antena 3, absența președintelui de la Davos fără a putea evita sugestia că Davosul este irelevant pentru România, deși SUA vor fi prezente în forță, ca niciodată, la acest eveniment, la fel cum și Nicușor Dan este irelevant pentru Davos. Dar mai ales mă întreb unde este coerența intelectuală a poziției articulate de Marius Lazurcă cu privire la conflictul dintre Donald Trump și principalele puteri europene pe tema Groenlandei și a amenințărilor cu tarife vamale punitive din partea președintelui SUA? Pentru că domnul Lazurcă a dat un răspuns demn de „rumânul imparțial” al lui Caragiale (adică Agamiță Dandanache): întrebat ce se poate înțelege din postarea ambiguă a președintelui Dan cu privire la recentele tensiuni dintre statele europene și Donald Trump, consilierul prezidențial precizează că România „se situează nu în mijlocul celor două poziții, pentru moment antagonice sau ușor antagonice, ci solidar cu ambele poziții”.
Mărturisesc că am o dificultate majoră să înțeleg cum poți fi solidar cu două poziții antagonice: adică atât cu amenințările lui Donald Trump de a impune tarife vamale punitive statelor europene, care sunt aliații tăi și de la care primești bani prin PNRR, cât și cu poziția UE care refuză să fie terorizată de președintele american; sau cum poți fi solidar concomitent cu SUA, care amenință cu încălcarea normelor de drept internațional pentru că pretinde să i se cedeze Groenlanda, și cu Danemarca, alt aliat al nostru din UE și NATO, care propune cooperarea în locul unei politici brutale de anexiune? Este ca și cum ai putea fi solidar atât cu Ucraina, cât și cu Rusia putinistă în același timp – ceea ce, este drept, Nicușor Dan nu a încercat, dar Marius Lazurcă, prin aprecierea unor postări anti-ucrainene, a sugerat că nu i-ar fi imposibil. Este ca și când ar fi la fel de acceptabil să respecți dreptul internațional și drepturile statelor și popoarelor, ca și să le încalci.
Mai interesantă este precizarea că atunci când Nicușor Dan definește interesul României, el nu urmărește „niciodată poziția Franței sau a unui alt stat din Uniunea Europeană sau din afara Uniunii Europene”. Dar de ce să iei drept principal exemplu tocmai Franța, al cărei președinte s-a opus cel mai ferm asaltului brutal al SUA asupra Groenlandei și a UE? Și de ce se simte obligat domnul Lazurcă să șteargă orice dubiu că președintele României ar exprima mai degrabă poziții consonante cu cele ale Washingtonului decât cu cele ale aliaților europeni, afirmând: „Dacă președintele României se poziționează similar sau identic cu un alt șef de stat e o pură coincidență…”? Crede cineva în coincidențe când vine vorba de politica la nivel înalt?
Sigur că nu crede nimeni, nici Marius Lazurcă, doar că și el, și superiorul său ierarhic, ne cred pe noi lipsiți de inteligență și de experiență. Noi îl vom crede însă mai degrabă pe profesorul Corneliu Bjola de la Oxford, care a identificat (pertinent) în mesajul postat de Nicușor Dan pe Facebook o distanțare – chiar desolidarizare – de UE, și o apropiere mai degrabă de poziția americană, pe care mantra fără fond a „dialogului” cerut de președinte nu reușește să o mascheze – în primul rând pentru că dialogul nu a lipsit, dimpotrivă, liderii europeni au menținut tot timpul legătura cu președintele SUA și se pregătesc să o facă în mod serios și substanțial la Davos – adică exact acolo unde Nicușor Dan nu vrea „să umble teleleu”.
Este perfect posibil ca diferendul legat de Groenlanda să se rezolve fără o ocupație militară americană, și chiar ca și războiul tarifelor să se atenueze – căci SUA nu pot aplica tarife diferențiate statelor UE, pentru că în UE comerțul se face la nivel comunitar și statele membre pot să-și înscrie produsele exportate în alte state, care nu sunt vizate de sancțiuni.
O știe și Donald Trump, dar se preface că nu ar fi așa pentru că activiștii MAGA sunt prea ignoranți pentru a sesiza stratagema, iar discursul său li se adresează în primul rând lor. Ei trebuie să vadă că președintele SUA îi umilește pe europenii slabi și decadenți, cum i-a definit Strategia de Securitate Națională a lui Trump. Lucrurile vor evolua deci în funcție de altă logică decât cea afișată în discursul american, dar pentru noi rămâne semnalul refuzului președintelui de a-și afirma solidaritatea cu aliații din UE și de a apăra ordinea liberală internațională, bazată pe reguli de drept. Putea măcar să tacă.
La drept vorbind, președintele Dan nu reușește să apere statul de drept nici măcar la el acasă, unde afirmă că democrația a supraviețuit intervenției rusești din 2024. Intrăm în ultima decadă a lunii ianuarie și tot nu știm nici cum are de gând președintele să organizeze consultarea (referendumul) în rândul magistraților cu privire la CSM, nici dacă are o soluție cu privire la blocajul CCR pe tema pensiilor speciale ale magistraților și la „albirea” pe bandă rulantă a corupților. În paranteză fie spus, ar fi trebuit să vedem o poziție comună președinție-guvern pe tema expertizei fake înaintate de Lia Savonea CCR pentru a bloca legea pensiilor speciale ale magistraților, dar deocamdată nu o vedem.
Este greu în aceste condiții să nu suspectezi că președintele este de fapt păpușat de forțe obscure și personaje cu fețe multiple, cum este Marius Lazurcă. Noroc că domnul Dan nu este deloc deranjat de această situație, ci zâmbește relaxat pentru că, grație consilierilor săi atotștiutori, este cruțat de stresul de a „umbla teleleu” pe la reuniuni în care se decide soarta lumii noastre. I-o fi spus cineva că soarta României a fost decisă deja de Trump și Putin și nu mai merită să-și bată capul cu UE?
