Văzând cât de multe posibilități legale are caracatița corupților pentru a bloca tentativele democratice de reformă, cum au făcut cei patru membri ai CCR duminică și luni, este firesc să ne întrebăm cum ar putea fi blocată această caracatiță de către cetățenii care plătesc, prin impozite și taxe mărite, prețul corupției lor și al rețelelor instituite și cultivate pentru protejarea „sistemului”.
Mecanismele instituționale le sunt favorabile, pentru că legiuitorul – în principal PSD, PNL și UDMR – nu a prevăzut nicăieri nici obligații clare, nici mijloace de sancționare bine definite pentru membri CCR, acoperind chestiunea prezenței la ședințele instanței constituționale cu prevederi vagi, greu de transformat în dosare de revocare, cum ar fi moral și cum așteaptă populația.
În plus, este nevoie de șase judecători ai CCR (două treimi) care să decidă oportunitatea revocării, număr ce nu poate fi obținut în condițiile actuale. Dacă ar fi existat o majoritate de două treimi de judecători corecți, atunci activitatea CCR nu putea fi boicotată, legea pensiilor speciale ar fi fost probabil declarată constituțională, ceea ce ar fi deschis calea reformării pensiilor speciale din celelalte domenii: instituții de forță și servicii secrete. Cu alte cuvinte, ar fi putut începe, legal și democratic, o reformă de fond a sistemului abuziv și nedemocratic.
Realitatea este însă că, după ce, potrivit unor surse citate de presă, la CCR s-ar fi creat o majoritate de cinci judecători dispuși să respingă contestația ÎCCJ cu privire la legea pensiilor magistraților, a rămas intactă o minoritate de patru membri ai CCR capabilă să blocheze orice inițiativă care nu convine beneficiarilor sistemului corupt, pentru că poate oricând cere amânarea pronunțării (este suficient să o ceară trei judecători) sau anula cvorumul de ședință, care este de șase judecători.
Este limpede că această minoritate este sincronizată cu rețeaua creată în magistratură de Lia Savonea, mult contestata președintă a ÎCCJ, patroana sistemului de spălare și reabilitare a corupților condamnați, în disprețul legilor și al reglementărilor europene, și inițiatoarea contestării legii care ar aduce pensiile magistraților la un nivel decent, corelat cu posibilitățile României. Or, dacă pierde la CCR, Lia Savonea își pierde rapid autoritatea în rândul magistraților, iar mișcarea de protest împotriva ei și a sistemului care a promovat-o ar putea lua avânt, mai ales că există deja un grup de lucru funcțional la guvern pentru modificarea legilor justiției.
Cum Lia Savonea este piesa de rezistență a comunității de beneficiari ai corupției din statul român, era firesc ca oamenii comunității să-și mobilizeze forțele în sprijinul ei, mai ales pionii plasați la CCR prin PSD.
Adevărați „cavaleri ai Apocalipsei”, ei sunt definiți de penibile probleme de profesionalism și integritate precum și de asocieri sulfuroase în mediul politic mafiot: Bogdan Licu, plagiator dovedit, nominalizat de Marcel Ciolacu; Mihai Busuioc, omul lui Dragnea nominalizat de Grindeanu, care nu îndeplinește condițiile profesionale pentru a fi judecător la CCR; Gheorghe „Geani” Stan și prietenii săi penali din Iași, Mihai Chirică, Cristian Adomniței și Costel Alexe; Cristian Deliorga, apropiat al grupărilor infracționale din jurul lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu – ultimii doi nominalizați în era Dragnea.
Este logic să ne imaginăm că nominalizarea lor a făcut parte dintr-un contract de tip mafiot care prevede că vor apăra interesele celor care i-au promovat. Mobilizarea tuturor acestor „stâlpi ai societății” este deci parte a războiului declanșat de „sistem” împotriva tentativelor de reformă reală lansate de Ilie Bolojan și echipa sa, după ce a devenit clar că premierul Bolojan nu va tranzacționa aspectele esențiale ale reformei.
În acest context, tentativele unor publicații de a exonera fie și parțial de răspundere PSD pentru nominalizarea celor patru sabotori ai reformelor sunt de-a dreptul comice: numirile judecătorilor Stan și Deliorga, vezi Doamne, nu ar fi fost ale lui Sorin Grindeanu, ci ale lui Dragnea, iar numele celorlalți doi – presupunem că este vorba de Busuioc și Licu, ar fi venit în plic „din altă parte”.
Se poate, dar aceasta dovedește că liderii PSD au dublă comandă, ceea ce confirmă statutul acestui partid de interfață politică a comunității de beneficiari ai corupției din statul român. Totodată, se evidențiază și prețul „stabilității” obținute prin cooptarea PSD în coaliția de guvernare: sărăcirea României și a românilor, pentru că banii europeni sunt blocați (cele 231 de milioane de euro din PNRR sunt doar o parte a banilor pierduți din cauza guvernărilor PSD și PSD-PNL), reformele interne sunt sabotate la infinit, iar povara finanțării deficitului este lăsată exclusiv pe umerii cetățenilor și ai sectorului privat.
Așadar, PSD este parte integrantă a acelei zone tenebroase a puterii, populate cu oameni de afaceri corupți cu legături de serviciile secrete și cu paleo- și neo-securiștii care, în loc să fie epurați, au controlat, de fapt, timp de peste 30 de ani politica, economia, justiția și administrația. Istoria este cunoscută și demonstrația repetată la infinit, dar ceea ce se întâmplă acum este o fază mult mai încrâncenată a luptei acestor zone tenebroase pentru dominație.
A fost limpede de la început că nici eșalonul doi al PCR, nici fosta Securitate, nu aveau să răspundă Apelului către lichele lansat de Gabriel Liiceanu exact acum 36 de ani, pe 30 decembrie 1989, de a face un pas în spate.
Treptat, lichelele identificate de domnul Gabriel Liiceanu și-au impus dominația și au pervertit instituțiile democratice și partidele lacome de îmbogățire rapidă. Toate compromisurile politice cu PSD au fost perdante, iar rezultatul, inclusiv ascensiunea extremiștilor, este situația României de stat eșuat, desăvârșită în cele două mandate ale lui Klaus Iohannis.
Astfel, 2025 se încheie cu concluzia inconturnabilă că nicio reformă a statului nu poate începe fără contracararea, chiar eradicarea, structurilor mafiote susținute de servicii și alcătuite din oameni de afaceri și politicieni corupți. Pentru un astfel de proiect a fost ales de fapt Nicușor Dan președinte. Din păcate, odată ajuns la Cotroceni, alesul pro-europenilor a preferat să ignore imperativul schimbărilor și a căutat o acomodare cu sistemul, inclusiv cu PSD și AUR, luptându-se în surdină cu premierul Ilie Bolojan, cu care ar fi trebuit să facă echipă. Deși, forțat de presiunea publică, președintele a acceptat să-și întoarcă privirile spre problemele fundamentale din justiție, el nu este nici acum principala forță motrice a reformelor – căci nu ar fi reformat nici pensiile magistraților, dacă ar fi fost la latitudinea lui.
Prin urmare, nu trebuie să ne mirăm că sondajele de opinie consemnează o creștere a cotei de încredere a adversarului său din campania prezidențială, deși acesta a pierdut alegerile. Ceva este putred la Palatul Cotroceni, ceva ce miroase a neputință în fața serviciilor secrete, agendă ascunsă și cripto-legionarism.
Reformele structurale trebuie deci să se impună indiferent de contribuția președintelui Dan, care, în loc să-și onoreze angajamentele față de propriul electorat, își face iluzii că ar putea recupera electoratul suveranist pentru a câștiga un al doilea mandat. Altfel, țara va deveni fieful criminalității organizate și al corupției sistemice, iar proliferarea acestora riscă să declanșeze explozii sociale.
Deja, se pare că unii parteneri occidentali se întreabă cine conduce de fapt această țară: politicienii aleși democratic, sau interlopii? Drama noastră este că o mare parte a celor aleși democratic sunt oamenii interlopilor. De aceea, România are cu adevărat nevoie de o a doua revoluție: nu cu tancuri și baricade, dar cu proteste civice ample și cu voință politică din partea oamenilor politici convinși de importanța existențială a schimbărilor fundamentale, care trebuie să înceapă cu reactivarea anti-corupției. Este adevărat că, la nivelul guvernului și al parlamentului, reformiștii hotărâți sunt minoritari, dar ei sunt susținuți de majoritatea societății. Arta lor va fi de a valorifica această asimetrie pentru a pune presiune pe anti-reformiști și pe oportuniști, iar misiunea organizațiilor civice va fi de a mări presiunea publică pentru reformarea justiției și pentru eliminarea privilegiilor nemeritate. Pare idealist ce scriu eu aici, dar iată că protestele anti-Savonea organizate de Declic au determinat implicarea premierului Bolojan în schimbarea legilor justiției și trezirea, fie și pentru scurtă vreme, a șefului statului.
Toate presiunile asupra beneficiarilor sistemului corupt sunt binevenite. Nu mi se întâmplă des, dar de data aceasta sunt de acord cu Ludovic Orban, care apreciază că PSD ar trebui exclus din coaliție mai devreme sau mai târziu și lăsat să se asocieze cu AUR, cu care pare a avea mai multe afinități. Apele trebuie separate dacă vrem să ieșim din mlaștină. Duplicitatea PSD nu poate continua la infinit, pentru că nu compromite doar coaliția, ci și șansele de progres ale țării și bunăstarea românilor.
2026 va fi probabil anul schimbărilor și al clarificărilor, pentru că falia dintre comunitatea corupților și promotorii reformei este mai bine evidențiată decât în trecut și pentru că războiul de uzură, început deja la CCR pe tema legii pensiilor magistraților, este favorizat de legislația care face din CCR stat în stat și oferă multiple posibilități de blocare a oricărei inițiative contrare intereselor sistemului. Iar prezervarea sistemului este obiectivul principal al rețelei Savonea, care așteaptă căderea lui Ilie Bolojan. În plus, orice tentativă de schimbare a legislației care guvernează justiția și activitatea CCR poate fi blocată prin aceleași metode, pentru că CCR are această putere și pentru că în interiorul ei există o minoritate care își poate impune voința.
Din această fundătură nu se poate ieși fără o presiune publică fără precedent în sprijinul reformelor și fără o nouă revoluție, de data aceasta reală, care să schimbe structurile de putere. Să nu uităm însă că în 2025 până și în Nepal, Bangladesh și Sri Lanka, apoi în Madagascar și recent în Bulgaria, protestele de stradă au măturat de la putere oligarhiile corupte. Să fie românii mai prejos decât nepalezii și bulgarii?
