Mi-am permis să-i scriu premierului că, dacă se hotărăște să numească la Educație un rector, ar face bine să găsească unul care nu a abuzat de putere, aranjându-și trei, patru sau cinci mandate, deși legea a prevăzut mereu maximum două. Am adăugat că, indiferent dacă-i rector sau nu, ar fi nimerit ca viitorul ministru să fie ferm în privința plagiatului, care e o boală grea, căci se ia în școala primară și atinge formele cele mai grave la nivel doctoral.
Respectivele condiții sunt greu de îndeplinit, dar cred că e bine să încheiem un ciclu. Cel în care abuzul de putere și apărarea plagiatului au fost principalele trăsături ale sistemului de educație. Cred că numele cel mai potrivit pentru problema pe care o discut e „sindromul Gigel Paraschiv”. Publicului larg numele acesta nu-i spune, poate, mare lucru. E păcat. Căci nu mai există vreun alt român care să fi ocupat o asemenea demnitate publică aproape 14 ani. Exceptând câteva luni când ministru a fost Mircea Dumitru, Paraschiv e secretar de stat la Educație din 2012 încoace. Adică de la căderea guvernului MRU. El a închis ochii și la abuzurile comise de rectori, și în privința delictului de plagiat. Și tocmai de aceea, cred eu, și-a păstrat înalta funcție. Nu veți găsi urme publice ale puterii lui. Poate câteva frânturi din discursurile prin care a mulțumit universităților care i-au acordat numeroase titluri onorifice de doctor.
Mă grăbesc să spun că, atunci când vorbesc despre abuz de putere, nu am în vedere doar prelungirea ilegală a șederii rectorilor în funcție. Rețelele din sânul universităților și cea concentrată în Consiliul Național al Rectorilor au secretat birocratizare și arbitrariu. Organizarea concursurilor didactice e cea mai cunoscută formă a exercitării discreționare a puterii în universități. La fel ca-n educația din școli și licee, care e doar cu numele gratuită, părinții fiind obligați să scoată din buzunar bani pentru meditații și pentru mofturile dictate de directorii școlilor, de învățători sau de profesori, și-n educația universitară, miza deținerii funcțiilor de autoritate e financiară: alocația de la buget e incomparabil mai mică decât în celelalte state-membre ale UE, așa că bătălia din sistem e aprigă. Fiindcă e pe bani puțini.
E naiv să credeți că nu-i nimeni care să vrea să ocupe fotoliul din strada general Berthelot. Mă tem că, dimpotrivă, sunt prea mulți și că Bolojan e încurcat de ițele încâlcite ale bătăliei dintre diversele rețele.
Adevărul e că actuala guvernare nu a început deloc bine din punctul de vedere al clarității morale și al interesului public superior al educației, căci Bolojan și-a ales drept consilier onorific pe Marilen Pirtea, unul dintre rectorii ajunși la al patrulea mandat, Ligia Deca, autoarea ficțiunii numite „România educată”, a fost numită responsabila comisiei naționale UNESCO, drept compensație pentru pierderea cursei electorale din 2024, iar Sorin Costreie, fostul consilier de stat pentru educație al plagiatorului Ciucă, a fost recuperat de către N. Dan pentru poziția de consilier prezidențial, desigur, tot pentru educație.
Voi începe să sper că se va schimba ceva în bine când vom avea un ministru care îl schimbă pe Gigel Paraschiv.
