AUR și facțiunile desprinse din acest partid atacă guvernul din toate direcțiile. Lăsați singuri în opoziție, ultra-naționaliștii au depus patru moțiuni de cenzură împotriva lui Bolojan, după ce acesta și-a angajat răspunderea pentru reforme importante. Toate moțiunile au picat ieri la vot.
Anticipând cumva acest eșec, G. Simion a vorbit și despre o altă modalitate de blocare a acțiunii executivului, și anume despre organizarea unui referendum privitor la cheltuielile militare făcute de România pentru a ajuta Ucraina. E o temă pe care a îmbrățișat-o și un alt AUR-ist, Gh. Piperea, care citează de mai multă vreme o declarație a lui M. Ciolacu, cum că guvernul ar fi cheltuit cândva – nu e clar dacă în 2023 sau 2024 – 3,5% din PIB pentru sprijinirea vecinilor noștri care sunt victimele agresiunii rusești.
Ideea unui referendum cu o asemenea temă nu e originală. A îmbrățișat-o și Irina Vlah, lidera găgăuză afiliată la Blocul Patriotic din Republica Moldova. Politiciană controlată de Kremlin, Vlah a solicitat în repetate rânduri, fără succes, organizarea, în paralel cu scrutinul legislativ din 28 septembrie, a unei consultări în urma căreia cheltuielile militare ale Chișinăului – nu e clar dacă toate sau doar o parte – să fie redirecționate spre pensii și salarii.
Simion nu copiază doar retorica pro-Kremlin a găgăuzei, ci și un gest din trecutul nostru comunist. Într-adevăr, în toamna lui 1986, Ceaușescu a organizat un referendum care le cerea românilor să hotărască dacă vor sau nu reducerea cheltuielilor militare ale țării lor cu 5%.
A fost un moment care a reînviat procedura unei consultări deschise, în sensul că, în loc să se folosească buletine de vot și urne, participanții au fost chemați să semneze într-un tabel – în dreptul numelui său – dacă sunt sau nu de acord cu propunerea președintelui RSR. Referendumul de atunci a adus și o inovație: pentru singura dată în istoria noastră electorală, au avut drept de vot consultativ și cetățenii între 14 și 18 ani, astfel încât la final s-au înregistrat nu mai puțin de 18.250.965 de voturi, toate „da”.
Ar mai trebui amintit că o temă militară a fost supusă unui referendum și-n noiembrie 1941. Atunci, votul a fost tot „pe față”. Inițiator era mareșalul Antonescu, care a convocat o așa-numită Adunare Obștească Plebiscitară a Națiunii Române (AOPNR), ca să știe dacă poporul era de acord cu ofensiva sa dincolo de Nistru.
Mai convocase o AOPNR și-n martie același an, ca să-i valideze măsurile luate contra Gărzii de Fier. În ambele ocazii, votul a fost covârșitor în favoarea dictatorului militar: doar 2.996 de votanți din cei peste 2,9 milioane înscriși pe listele electorale în martie și numai 68 din cei peste 3,4 milioane de electori convocați la urne în noiembrie 1941 au avut curajul să scrie „nu” în tabelele folosite.
AUR nu se dezminte: reluând ideea antonesciană și pe cea ceaușistă de a supune o chestiune de ordin militar unei aprobări prin referendum, G. Simion confirmă că vede, la fel ca surioara lui Vlah din Moldova, deliberarea politică precum dictatorii.
