Pe fondul dezbaterii aprinse și adesea emoționale declanșate de anunțul președintelui Nicușor Dan privind organizarea unui „referendum” în rândul magistraților referitor la funcționarea CSM în interesul public, se cuvine să punem o întrebare pe care mulți par să o evite: ce va face președintele dacă majoritatea magistraților vor răspunde că, de fapt, CSM funcționează în interesul public, nu al unor grupări de interese?
Un asemenea răspuns nu este de neimaginat, de vreme ce membri CSM au fost votați de adunările judecătorești în cunoștință de cauză, iar avertizorii de integritate din interiorul profesiei sunt în minoritate (1000 din 6500 de magistrați), unii dintre ei fiind atât de speriați de forța rețelei de tip mafiot a Liei Savonea încât ne întrebăm unde se oprește libertatea pe care am dobândit-o în decembrie 1989. Cert este că în acest moment nu avem o masă critică de magistrați care să militeze deschis pentru reformă.
Poate că anunțul președintelui Dan a avut drept scop încurajarea formării unei astfel de mase critice prin acordarea sprijinului instituției prezidențiale, în speranța că bulgărele de zăpadă rostogolit de la Cotroceni se va transforma într-o avalanșă care va mătura de la sine corupția și abuzurile din magistratură, fără ca el însuși să mai intervină.
Succesul acestui demers depinde însă, printre altele, de gradul în care magistrații vor percepe că președintele este mai puternic decât oligarhia condusă de Lia Savonea. Doar atunci ar putea ei admite implicit că au greșit votând actualul CSM și ar avea curajul să demareze procedurile necesare revocării sale. În ciuda mișcării de protest din ultimele săptămâni, declanșate de difuzarea documentarului Recorder „Justiție capturată”, este greu de imaginat că lucrurile vor evolua în această direcție.
Grupările de interese apărate de Lia Savonea sunt interfața unor încrengături care își au rădăcinile în clasa politică, în administrație și în servicii, deci acolo trebuie acționat pentru a tăia rădăcina răului. Dar iată că serviciile, pe care președintele Dan vrea să le implice în combaterea corupției, nu i-au transmis, se pare, șefului statului informațiile relevante cu privire la corupția din magistratură. Și de ce să o fi făcut când, potrivit presei, șefii marilor parchete și ai marilor instanței sunt oamenii lor?
O reformă a justiției nu poate avea loc deci fără o reformă a serviciilor, pe care însă Nicușor Dan o amână constant, așteptând probabil momentul potrivit pentru a-și impune la SRI favoritul, provenit de la o firmă de avocatură cu certe simpatii suveraniste.
Oricum, președintele Dan a admis cu întârziere și doar forțat de valul de proteste natura abuzurilor din justiție, de vreme ce în vară considera „neîntemeiate” sesizările cu privire la organizarea concursului pentru șefia ÎCCJ înainte de termenul legal, iar acum declară că acel concurs a fost „o ilegalitate”.
Decretul de numire a Liei Savonea l-a semnat însă în disprețul protestelor organizațiilor civice. Acum contextul s-a schimbat și gunoiul de sub preș a luat forma documentarului Recorder. Președintele s-a văzut nevoit să-și schimbe abordarea, dar nu a renunțat la ideea că sistemul trebuie să se curețe singur fără ca „politicul” să intervină, cum a afirmat de la bun început, când și-a atras un val de proteste din partea propriilor alegători. Că este o idee proastă i-au spus-o și participanții la consultarea de la Cotroceni, care au argumentat că sistemul și-a subordonat toate organismele de control, de exemplu, Inspecția Judiciară, deci nu se poate auto-sancționa.
Trebuie să intervină o schimbare de legislație, pe care doar clasa politică o poate iniția – ba are chiar datoria să o inițieze, pentru că ea dă socoteală în fața cetățenilor, cum nu o fac magistrații. Și nu magistrații, ci politicienii, în frunte cu Cătălin Predoiu, au validat în 2022 legile justiției care sunt la originea problemelor semnalate în prezent, dintre care autonomizarea absolută a breslei și a forurilor sale a făcut posibilă seria de abuzuri și de decizii discutabile din ultimii ani.
Totodată, ne întrebăm de ce nici președintele, nici premierul, nici organizațiile civice nu cer ca guvernul să revină asupra deciziei lui Cătălin Predoiu de a transfera fondurile instanțelor în mâinile ÎCCJ, adică ale Liei Savonea. Fondurile guvernamentale nu pot fi cheltuite fără control democratic, ceea ce la ÎCCJ nu se întâmplă.
Tot magistrații reformiști și dispuși să participe la dezbaterea publică i-au sugerat președintelui să participe la o ședință a CSM, pe care ar prezida-o, potrivit legii, ceea ce i-ar permite să pună pe agendă consultarea corpului magistraților, pe care eronat a numit-o referendum. Cu alte cuvinte, să intre în groapa cu lei și să-și dovedească bărbăția. Traian Băsescu nu a avut nicio problemă să-și exercite această prerogativă. Klaus Iohannis a preferat să se ascundă, adică să renunțe la reprezentarea interesului public în cadrul forului suprem al magistraturii.
Se pare însă că, deși a deschis dezbaterea, ceea ce Iohannis nu a făcut, Nicușor Dan nu are de gând să participe la o ședință CSM nici măcar pentru a-și promova propria inițiativă. Pe surse aflăm că plănuiește să le trimită magistraților formularul de vot/consultare prin poștă la instanțe sau la domiciliu. Aceasta ar presupune că magistrații vor expedia ei înșiși răspunsurile tot prin poștă?
Nu ne rămâne decât să sperăm că Administrația prezidențială s-a gândit deja la regulile după care se va desfășura consultarea, astfel încât ea să nu devină un eșec, pentru că adversarii din interiorul sistemului sunt versați în chestiuni procedurale. În plus, toate aceste bâjbâieli și neclarități alimentează suspiciunea că președintele încă se ferește de o implicare reală și preferă să genereze o perdea de fum. Cetățenii ar dori însă ca el să înțeleagă că justiția nu este o entitate abstractă, ci se face în interesul societății, și că datoria sa este în primul rând față de aceasta din urmă, nu față de una din puterile statului.
La drept vorbind, nu magistrații trebuie să se pronunțe asupra măsurii în care CSM funcționează sau nu în interesul public, ci publicul însuși, prin instituțiile democratice ale statului și oamenii aleși de cetățeni pentru a-i reprezenta. Conceptul de echilibru al puterilor în stat presupune că, deși independente, puterile legislativă, judecătorească și executivă se controlează și se echilibrează reciproc și nu devin, fiecare, stat în stat, inaccesibile controlului democratic. Magistrații nu sunt mari preoți în timpul unei zeități, ci execută un serviciu public, deci se supun acestui control. Din păcate, Nicușor Dan nu pare să-și fi însușit pe deplin acest concept, deși face pași în direcția bună. Îi face însă din convingere sau forțat de împrejurări și, mai ales, de concurența premierului?
Într-adevăr, ideea unei comisii prezidențiale este de salutat, dar ea a apărut după ce premierul Ilie Bolojan constituise deja un grup de lucru însărcinat să elaboreze un proiect de modificare a legilor justiției. El le-a răspuns mai prompt și mai convingător protestatarilor care i s-au adresat direct, și a discutat cu membri CSM pe tema pensiilor speciale, chiar dacă nu s-a înțeles cu ei. Nu este greu de văzut că, între un președinte ezitant, care se apropie cu teamă și ambiguitate de o confruntare cu oligarhia mafiotă din magistratură, și un premier care a abordat problema frontal și principial, cu mijloacele instituționale pe care le are la îndemână, fără să se teamă de responsabilitatea politică ce îi revine, cel care dă dovadă de leadership este Ilie Bolojan.
E bine și așa, căci, dacă domnul Bolojan nu l-ar fi devansat pe șeful statului, probabil că acesta din urmă ar evita în continuare o confruntare cu grupările de interese din justiție.
Păcat că, în loc să acționeze coordonat, cele două palate acționează fiecare pe cont propriu, iar președintele încearcă să-l surclaseze pe premier și să preia inițiativa. La fel de evident este însă și că abordarea crizei din justiție este un test major de leadership pe care, spre deosebire de Ilie Bolojan, Nicușor Dan nu l-a trecut încă. Dar este meritoriu că se străduiește.
