Este greu să faci comentarii de bună calitate asupra unor personaje și situații de cea mai proastă calitate. Ce să spui, de pildă, despre meciul verbal cu strigături dintre favoritul primului tur al prezidențialelor, George Simion, și George Becali pe tema tonelor de brânză și a zecilor de mii de euro oferite de acesta din urmă liderului AUR? Calificat drept „hienă”, George Simion îl trimite pe Becali la oi, la fotbal și la biserică, acuzându-l că ar face jocurile lui Viorel Hrebenciuc. Și totuși, ulterior, iată că Becali anunță că s-au împăcat după ce Simion și-ar fi cerut scuze.
Obiectivul atacurilor lui Becali nu este greu de ghicit: candidatura lui Simion trebuie compromisă pentru a spori șansele reduse la ora actuală ale candidatului coaliției de guvernare, Crin Antonescu. Cel puțin așa i-ar conveni lui Marcel Ciolacu, pentru că domnul Antonescu este singurul candidat care nu-i amenință poziția de lider al PSD și deci de premier. Ciprian Ciucu ne-a spus de altfel explicit săptămâna trecută ceea ce știam deja, și anume că Marcel Ciolacu a respins de plano ideea ca Ilie Bolojan să devină candidatul prezidențial al coaliției.
Ceea ce nu spune domnul Ciucu este că nici mafia Hellvig-Thuma, de sorginte GRIVCO, care l-a impus pe Crin Antonescu, și rămășițele mafiei Bode-Ciucă din PNL încearcă permanent să-l torpileze pe domnul Bolojan, care este susținut mai ferm de președinta USR decât de liderii coaliției, ceea ce, cum am mai spus, este emblematic pentru o coaliție constituită pentru a bloca reformele și a salva un status quo care le convine doar partidelor din componența sa.
Dar cum Crin Antonescu stă prost în sondaje, fiind amenințat pe culoarul pro-european de Nicușor Dan și de Elena Lasconi, iar pe culoarul izolaționist-psd-ist de Victor Ponta, liderii PSD, cu Ciolacu, Stănescu și Tudose în frunte, s-au mobilizat pentru a-l susține cu arme și bagaje, încercând să-i sperie pe aleși cu perspectiva sumbră a scăderii rating-ului de țară și a prăbușirii economiei dacă nu va câștiga candidatul coaliției. Amenințarea este ridicolă, pentru că rating-ul de țară a scăzut din cauza modului iresponsabil în care guvernului Ciolacu a gestionat finanțele țării. Ergo, atâta vreme cât guvernează tot Ciolacu și echipa sa de incompetenți și corupți, riscul scăderii rating-ului de țară rămâne ridicat. Iar Crin Antonescu, la fel ca Nicușor Dan, ne asigură că nu-l vor schimba pe Ciolacu, deci, cu oricare din ei la Cotroceni, rating-ul de țară este în pericol.
Logic ar fi fost ca discursul psd-ist de campanie să scoată în evidență pericolele generate de victoria candidatului izolaționist, George Simion, care cu adevărat ar arunca România direct în categoria junk. Ar fi logic, dacă domnul Antonescu nu ar fi declarat că „problema nu este George Simion”, ci Nicușor Dan. Or, este greu de crezut că o victorie a Primarului General ar duce la retrogradarea rating-ului de țară, mai ales că acesta din urmă, fie chiar și nesincer, a propus lărgirea coaliției de guvernare cu singurul partid reformist, USR.
Este deci evident că în tabăra pro-europeană candidații se bat între ei pentru voturi dar, cu excepția Elenei Lasconi, nu țin să se distanțeze de tabăra extremiștilor: Crin Antonescu declară că l-ar angaja consilier prezidențial pe Dan Dungaciu, politologul trimis în judecată pentru abuz în serviciu și prezent la show-urile televiziunilor favorabile extremiștilor, alături de Ion Cristoiu și Marius Tucă, considerat pro-rus și pro-chinez și luat în calcul de extremiști pentru succesiunea la candidatura prezidențială a lui Călin Georgescu.
În schimb, pentru ca circul să fie complet, Nicușor Dan declară că l-ar lua consilier pe Crin Antonescu! Discursurile domnilor Antonescu și Dan se suprapun, claritatea morală lipsește cu desăvârșire de ambele părți, doar supușenia față de echipa lui Donald Trump este clară la ambii candidați, deși bănuim că ei nu înțeleg de fapt ce are de gând acesta cu democrația și cu Europa. Susținerea pentru UE și pentru eforturile sale de coordona o strategie de apărare a Europei sunt în cel mai bun caz formale, iar la Crin Antonescu greu de identificat, mai ales după ce și-a exprimat public îndoieli față de capacitatea de conducere a Ursulei von der Leyen. Interesant este totuși că singurul adversar clar al celor doi este Elena Lasconi. Despre Simion, numai de bine, sau, în cel mai bun caz, nimic, deși coaliția de guvernare se constituise inițial pentru a contracara extremismul și a salva parcursul euro-atlantic al României.
De altfel, tot extremiștii au ținut și capul de afiș al actualității politice săptămâna trecută, nu doar prin ciorovăiala dintre Becali și Simion, proiectată de televiziunile de știri, în frunte cu B1TV, la nivel de dezbatere națională, ci și prin dramoleta retragerii candidaturii Anamariei Gavrilă, în favoarea lui George Simion. Surpriza în acest caz este faptul că lidera POT s-a ținut de cuvânt, ceea ce nu părea să-i stea în caracter. Interesant este că Diana Șoșoacă a devenit frecventabilă și frecvent invitată la B1TV, unde de altfel a găsit o tribună și Claudiu Târziu pentru atacurile sale la adresa liderului său de partid, a cărui candidatură o contestă. Și iată-l revenit pe ecrane și pe finanțatorul AUR, Bobby Păunescu, care ne împărtășește din înțelepciunea sa politică în fiecare weekend. Întrebarea este pentru cine lucrează Șoșoacă și Târziu, dacă îl resping pe candidatul en titre al extremiștilor, George Simion? Nu știm, dar deducem că singurul care ar beneficia de demersul lor este Victor Ponta, care aleargă pe același culoar izolaționist la care rezonează de altfel și o bună parte a PSD.
Dihonia domnește deci în ambele tabere, dezbaterea – dacă o putem numi așa – este concentrată pe persoane; de programe și de soluții nu se vorbește, pentru că nici jurnaliștii nu întreabă. Ordinele lor sunt altele. Spațiul public a devenit o imensă mahala.
Și totuși, unul din acești candidați de mahala va ajunge președinte pe 18 mai, responsabil pentru siguranța națională, pentru politica internațională și pentru echilibrul puterilor în stat, într-un context internațional definit de agresiunea lui Putin împotriva Occidentului (Ucraina este doar un prim pas) și de un asalt comun Putin-Trump asupra democrației liberale din Europa dar și din Statele Unite. Cum îi vor face față Simion, Antonescu sau Dan? „Se sparie gândul!”
Gândirea lor simplistă a generat declarații de aliniere la SUA, crezând că sunt suficiente, și toți, împreună cu marele strateg de la Palatul Victoria, Marcel Ciolacu, par să se bazeze pe ideea că România are o poziție geostrategică atât de importantă încât americanii sunt obligați să o apere. Ei nu înțeleg – fie că nu pot, fie că nu vor, fie că îi încurcă în campanie – că America lui Trump nu mai este nici cea care a asigurat apărarea Europei în fața expansionismului rusesc, nici apărătoarea democrației liberale clasice, deși aceste schimbări sunt tot mai evidente în ultima vreme, iar specialiștii occidentali de prestigiu nu contenesc să avertizeze asupra lor. De curând, Iulia Joja, expertă în securitate europeană și profesoară la Georgetown University, a avertizat pe site-ul Hotnews că ideea valorii geostrategice a României pentru actuala Administrație tinde să se transforme într-o iluzie și că autoritățile române ar trebui să ia în serios cerințele exprimate în publicațiile conservatoare americane The American Conservative și The National Interest privind retragerea militarilor americani din România, ca răspuns la decizia de a-l scoate din competiția prezidențială pe Călin Georgescu.
Pentru orice om politic lucid, atunci când Trump este în extaz după două ore de discuții la telefon cu Putin, după ce trimisul său Stephen Witkoff își exprimă emoțiile față de dragostea sinceră pe care Putin i-o arată lui Trump, rugându-se pentru el, și după ce slugile trumpiste de la Washington Post se străduiesc să demonstreze, împotriva evidenței, cât de mult a greșit Zelenski atunci când nu s-a supus necondiționat cerințelor lui Trump, semnalele de alarmă la adresa securității Europei devin asurzitoare și elaborarea unor planuri de contingență pentru situația în care militarii americani se vor retrage din Europa, lăsând-o vulnerabilă în fața planurilor distructive ale lui Putin, devine imperios necesară. Completăm tabloul cu retorica tot mai agresivă a lui Trump față de Canada și față de Groenlanda, pe care le vrea anexate, și față de UE, care nu se supune pretențiilor sale în privința reglementărilor de mediu și din domeniul serviciilor digitale, și începem să înțelegem că probabil europenii, cu Ucraina cu tot, i-au fost deja cedați lui Putin. Tranzacția este simplă: SUA ia Groenlanda și Canada, în schimb Putin poate „lua” Europa. Tot ce apare în spațiul public sugerează că este pe cale să se încheie un fel de nou pact Molotov-Ribbentrop, dacă nu a fost încheiat deja.
Cu cine vom naviga noi aceste ape tulburi? Cu Antonescu? Cu Ciolacu? Sau cu Nicușor Dan? Acesta din urmă ar putea desigur să se consulte cu amicul său Matei Păun, finanțator și organizator de campanii sale electorale, omul de afaceri pro-putin cu care discută chestiuni strategice, după propria mărturisire.
Oare ce sfaturi îi va da cel care are o bancă de investiții în Belarus? Știu că este inutil să-i întrebi pe nicușoriștii fanatici ce cred despre relația dintre candidatul lor și oameni ca Matei Păun sau Anton Pisaroglu, dar măcar ceilalți alegători români pro-europeni ar putea să încerce să gândească realist și critic, pornind de la fapte, nu de la emoții. Nu cred însă că vreunul din oamenii politici menționați mai sus au făcut efortul de a înțelege schimbările pe care le-a declanșat echipa lui Donald Trump și natura relației dintre Trump și Putin. Lipsesc nu doar dotările intelectuale, ci și cultura politică necesare pentru a aprecia corect situația. De claritate morală nici nu mai vorbim. Cum am putea să-l alegem pe vreunul din ei președinte? Spre ce orizont necunoscut și sinistru ne îndreptăm?
S-a scris mult zilele acestea despre șansa pierdută a României care ar fi fost candidatura lui Ilie Bolojan la președinție, măcar pentru capacitatea intelectuală pe care a demonstrat-o și care i-ar permite să se orienteze în hățișul evoluțiilor internaționale care ne amenință. Teoretic, Ilie Bolojan ar putea fi recuperat printr-o ipotetică victorie a Elenei Lasconi, deoarece candidata USR a anunțat că dorește să-l numească în fruntea guvernului, poziție din care ar seconda-o cu succes. Planul este sublim, dar total lipsit de realism, căci Marcel Ciolacu ne amintește periodic că PSD este cel mai mare partid din Parlament, deci poziția de premier îi aparține de drept. Logica fost de altfel însușită și de prietenul lui Matei Păun, Nicușor Dan, iar aritmetica parlamentară nu se schimbă nici dacă, să zicem, doamna Lasconi ar deveni președinte: actuala coaliție PSD-PNL-UDMR fiind ostilă reformelor nu îl va accepta niciodată pe Bolojan ca premier și nici intrarea la guvernare a USR, de asemenea ipotetică, nu va schimba situația.
Iar dacă, într-un scenariu posibil dar improbabil, PNL s-ar uni cu USR și UDMR și ar încerca să-l impună premier pe Ilie Bolojan, coaliția s-ar destrăma pentru că PSD s-ar putea alia cu AUR și, desigur, cu minoritățile naționale imparțiale. Nu este liderul AUR vicepreședinte al ECR, deci perfect legitim în Europa? Nu declară el în presa străină că este adept al UE și al NATO? Sigur, în paralel, ca să fie toată lumea mulțumită, îi invită la București la mitingul din 26 martie pe socialiștii lui Dodon din Republica Moldova și se declară urmaș al lui Călin Georgescu, care este revoltat și de scutul de la Deveselu, și de baza NATO de la Mihail Kogălniceanu.
Pe scurt, partida pro-europeană este de fapt minoritară, vulnerabilă față de anti-reformiști și izolaționiști. Votul românilor ne-a adus aici, acceptarea pasivă de către societate a preluării ostile de către aceste forțe a spațiului public și a instituțiilor statului, a politizării masive care ne aservește pe toți intereselor și incompetenței puterii politice și clientelei sale. Iar prețul acceptării este, cum frumos și trist a scris poetul Robert Graves, noaptea neagră care ascunde viitorul:
„Let the night be too dark for me to see/Into the future. Let what will be be”
(Fie noaptea prea întunecată ca să deslușim viitorul. Fie ce va fi.)
Cine vede o luminiță la capătul tunelului este rugat să ne-o arate și nouă. Deocamdată se vede limpede doar calea spre apele tulburi ale incertitudinii și haosului.
