Evenimentele mă silesc să revin la portretul patriotului român de azi. Căci două gesturi au marcat, în opinia mea, săptămâna trecută.
Primul e legat de George Simion. Toată lumea a urmărit cu sufletul la gură dosarul groenlandez. Trump a amenințat cele opt țări europene care intenționau să trimită soldați la Nuuk că le aplică sancțiuni comerciale, cu toate că el însuși pledase pentru sporirea securității insulei aflate în componența Danemarcei.
Pentru ca ridicolul să fie desăvârșit, trebuie amintit că, la fața locului ajunseseră, de fapt, doar 15 francezi, 13 nemți și doi sloveni. UE a pregătit o reacție dură la adresa produselor americane, pentru eventualitatea în care Trump sporea cu 10% taxele pentru cei opt.
Tensiunea în interiorul NATO a crescut la cote alarmante. Reuniunea de la Davos a răsturnat, însă, lucrurile, căci, speriat de reacția bursei, președintele american s-a răzgândit.
Ce făcea, estimp, George Simion, liderul opoziției din România? Era invitat la una din chermezele republicane organizate pentru a aniversa un an de la revenirea la Casa Albă a lui D. Trump.
Președintele AUR a ținut să difuzeze o imagine de la eveniment. Cu un cuțit în mână, el tăia un tort ce avea forma Groenlandei și care era decorat cu imaginea steagului american. Imaginea e deja un fetiș pentru trumpiștii fanatici, care cred că urgența nr. 1 pentru SUA e cumpărarea sau, dacă preferați un limbaj comercial, preluarea ostilă a Groenlandei.
Costumat într-un asemenea trumpism, Simion i-a pus pe gânduri pe cei care au luat în serios eticheta „suveranistă”. Oare, s-au întrebat ei, un român e suveranist dacă-i, de fapt, american, cel puțin în versiunea cea mai actuală, vehiculată urbi et orbi de președintele SUA?
Un răspuns implicit a venit la sfârșitul săptămânii, când trupele de asalt ale AUR au mers la Focșani și la Iași, unde s-au organizat celebrări ale Unirii de la 1859. Ce s-a văzut la televizor e dezolant.
Huiduielile au acoperit discursurile oficiale.
Președintele a căutat să domine adunarea. N. Dan a avut puterea să spună că el însuși a huiduit politicieni, așa că respectă dreptul AUR-iștilor de a-l fluiera, dar le-a cerut contestatarilor să oprească strigătele când se intonează imnul și sunt omagiați înaintașii.
Simpatizanților AUR nu le-a păsat de acolada fraternă. Nu le pasă nici de Unire, nici de altceva.
Ei o țin una și bună că președintele e ilegitim. Că „președintele ales” e în altă parte. Că lupta politică nu privește prezentul, ci trecutul recent. Da, ați recunoscut aici strategia îmbrățișată de Donald Trump în timpul mandatului lui Joe Biden, căruia nu i-a recunoscut niciodată victoria din 2020.
Groenlanda și Unirea de la 1859, Nuuk și Focșani sunt, în opinia patrioților de azi, pe același plan. Ei au americanizat politica de la noi în cel mai strident mod cu putință.
Cine are urechi de auzit să audă!