Cu o tehnică bine exersată, psd-iștii au reușit să domine agenda publică în ultimele săptămâni, în ciuda pericolelor evidente care se conturează la frontiera României din partea Rusiei, impunând o dezbatere legată de interesele lor de clan, care se dovedesc a fi radical diferite de cele ale cetățenilor.
Este încă neclar dacă liderii PSD își dau seama sau că sunt în contratimp cu electoratul, cu istoria și cu realitatea, dar cert este că nu se opresc din escaladarea conflictului din interiorul coaliției, provocând cu voluptate scandaluri pe bandă rulantă, precum nemuritoarea Mița Baston, care striga patetic „Nu mai voi să ştiu de nimic… Să vie oricine… Voi scandal.“
Se pare că nu vom mai ieși niciodată din Caragiale, cel puțin atâta vreme cât personaje ca Olguța Vasilescu și Mihai Tudose joacă un rol în procesul de decizie. Doar că, așa cum observa mai demult Sever Voinescu în Dilema Veche, „Politicianul vede în scandal doar metoda de a obţine ceva, de a ajunge undeva”, pentru că astăzi scandalul „nu mai este semnul unui eşec, al unei căderi, ci este semnul unei strădanii, al unei mobilizări întru ceva.” Din acest punct de vedere psd-iștii sunt un caz de manual, la care adăugăm componenta scandalului ca diversiune.
Să pornim de la scandalul menținerii/abrogării plafonării adaosului comercial, care a agitat spiritele exact când cădeau dronele rusești pe flancul estic al NATO. Deși măsura renunțării la plafonare fusese anunțată din 27 iunie și cunoscută de toate partidele din coaliție – căci toate, inclusiv PSD, fac parte din guvern – psd-iștii au început să strige ca din gură de șarpe că ei nu au fost niciodată de acord cu ea și au acuzat-o pe purtătoarea de cuvânt a Guvernului de minciună, cerând imperativ demiterea ei, dacă astfel de comportament se mai repetă.
Dar purtătoarea de cuvânt, care nu a mințit, era o țintă falsă, un subiect de diversiune, ceea ce știa și vajnicul domn Grindeanu, adevărata țintă fiind premierul Ilie Bolojan, cu care se luptă la baionetă pentru a-i bloca reforma administrativă, iar menținerea adaosului comercial este o temă falsă, pentru că nu de la acest adaos va crește inflația, ci de la taxele și impozitele mărite de guvern, cu aprobarea PSD, de la mărirea TVA și de la ridicarea plafoanelor la prețul energiei.
Au explicat-o nu numai economiștii, ci și reprezentanții retailerilor, dar PSD invocă propriile statistici – întocmite de economiști care ne-au dus în pragul colapsului financiar în guvernele Ciucă și Ciolacu – din care rezultă că inflația, deja inacceptabil de mare la 10-11%, s-ar ridica la 15% dacă prețul făinii și al uleiului ar crește cu câteva zeci de bani.
Calculele sunt fanteziste, cum au fost și cele care ne erau prezentate de foștii miniștri de finanțe Câciu și Boloș, dar scopul zaverei psd-iste nu este protecția populației, ci mai degrabă de a masca tocmai isprăvile ultimilor doi „specialiști” în finanțe și ale fostului premier Marcel Ciolacu, pe care îl durea unde știm de deficit, dar care a spus un lucru interesant, precizând că soluția devalizării rezervei guvernamentale i-ar fi fost sugerată chiar de ministrul său de finanțe, cel care încearcă astăzi să-și „repereze” onoarea pierdută (tot Caragiale ne inspiră!).
Acum însă iată-i pe psd-iști lansând din nou fumigene sub pretenția că vor să protejeze populația, cu miniștri și specialiștii săi decredibilizați, a căror onoare profesională va rămâne etern „nereperată”. O fac tocmai pentru că vor să deturneze atenția de la responsabilitatea lor pentru deficitul excesiv și de la faptul că acesta va fi mai mare decât se credea inițial pentru că Ciolacu și Boloș au ascuns datorii de miliarde.
Totodată, probabil speră ca spaima indusă de noi măriri de prețuri să deturneze atenția și de la acuzațiile de luare de mită la adresa secretarului de stat din Ministerul Economiei Flavius Nedelcea, provenit din PSD, a șefului interimar al ANPC Sebastian Ioan Hotca, fost secund al lui Popescu-Piedone, sau la adresa managerului spitalului din Caransebeș, care, potrivit unor surse DIGI24, ar fi chiar finul baronului PSD Mocioalcă, vicepreședinte al Curții de Conturi.
Fără îndoială, ar fi profitabil pentru imaginea PSD ca aceste cazuri să fie eclipsate de tema poverii prețurilor datorate unei măsuri promovate de Ilie Bolojan fără aprobarea PSD, chiar dacă nu este adevărat.
Dar subiectul mult mai grav pe care psd-iștii vor să-l disimuleze este, cred, altul și este mult mai grav: cetățenii trebuie să uite că PSD este cel care blochează reformele care ar duce la o distribuție mai echitabilă a poverii financiare pe care au generat-o guvernele lor comune cu PNL.
Concret, dacă PSD a fost de acord în iunie cu mărirea TVA, cu impunerea CNAS pensionarilor și înghețarea indexării pensiilor, instituită chiar de legea promovată de PSD, și cu o sumedenie de alte măriri de taxe și impozite, inclusiv a impozitului pe proprietate, toate considerate injuste de contribuabili, și tot PSD a promis că, ulterior, vor fi reduse și privilegiile bugetarilor de lux și cheltuielile statului, iată-i acum pe psd-iști blocând reducerea cheltuielilor administrative pentru a-și salva clientela din teritoriu.
Astfel, principalii finanțatori ai deficitului generat de PSD și PNL din epoca Iohannis rămân contribuabilii onești, pe care nu-i apără nimeni. Această situație exprimă de fapt filozofia fundamentală a PSD, care a rezolvat întotdeauna deficitele prin mărirea taxelor pentru antreprenori și pentru cei care nu făceau parte din neo-nomenklatură (vă amintiți de „taxa pe stâlp” a lui Victor Ponta?), evitând sistematic reducerile de cheltuieli bugetare, de personal bugetar și risipa banilor publici prin investiții aberante de care beneficiau doar primarii puterii. Ceea ce vor ei este că nici acum să nu se întâmple altfel, chiar dacă este nedrept pentru contribuabilul de rând și pentru sectorul privat.
Nu îi preocupă faptul că pachetele de măsuri financiar-fiscale (căci nu sunt reforme) adoptate până acum vor genera venituri suplimentare și reduceri de costuri mult sub nivelul necesar unei reduceri semnificative a deficitului, ci doar posibilitatea de a bloca inițiativa lui Ilie Bolojan de a reduce personalul primăriilor cu 13.000 de angajați și numărul total de posturi cu 40.000.
Și nu le pasă că reducerea deficitului pe 2025, atât cât va fi, va fi fost suportată în cea mai mare parte de consumatori, de întreprinzători, de educație și de sănătate. Important este că psd-iștii și primarii lor să rămână stăpânii inelelor bugetare. Important este ca această mizerie morală să nu se vadă, să fie ascunsă sub preș.
În consecință, periodic, PSD se face că lansează, în stil bolșevic, planuri de relansare economică, care nu pot decât să adâncească deficitul, și de taxare a celor bogați, escamotând faptul că psd-iștii înșiși și-au pus averile la adăpost, înregistrându-le în conturile unor firme private, cum au făcut Mihai Weber și Adrian Câciu, împătimiți ai Mercedesurilor de lux.
Altă mare bătălie are drept scop menținerea clientelei din teritoriu, drept care scandalul aferent are drept temă înlocuirea lui Ilie Bolojan în fruntea guvernului, pentru că, s-a spus pe surse, premierul ar fi amenințat cu demisia în cazul în care nu își va putea duce la îndeplinire proiectele și promisiunile. Dacă așa stau lucrurile, nu are decât să plece, i-au transmis cu subiect și predicat Olguța Vasilescu și Mihai Tudose, forțând nota la maximum. Cum premierul nu a spus de fapt niciodată explicit că va demisiona, ci a precizat doar că o coaliție care nu-și respectă înțelegerile nu poate continua și că o persoană publică nu poate rămâne în funcție dacă nu își îndeplinește angajamentele, nu este greu de demonstrat că avem de a face cu o nouă diversiune, o ridicare a poalelor peste cap tipică pentru psd-iști.
Ceea ce nu înseamnă însă că riscurile destabilizării nu există.
Primarul Craiovei dă dovadă cel puțin de neseriozitate atunci când spune că plecarea domnului Bolojan nu ar genera nicio problemă, pentru că s-ar schimba doar premierul, iar restul guvernului ar putea continua intact. Fie doamna Vasilescu ignoră Constituția, fie se face că nu o cunoaște. În fapt, potrivit art. 103, 106 și 107 din Legea fundamentală, dacă premierul ar demisiona, ar înceta și mandatul guvernului, iar președintele ar urma să numească un premier interimar pentru maximum 45 de zile și să desemneze, după consultări cu partidele, un nou premier, care ar avea la dispoziție 10 zile pentru formarea unei noi echipe.
Crede cineva cu mintea întreagă că lucrurile se vor rezolva în 3-5 zile, cum spune primărița Craiovei, și că PSD și poate chiar PNL, în care grupările Hellvig-Thuma și vechii iohaniști abia așteaptă căderea lui Ilie Bolojan, nu vor încerca să elimine USR din coaliție și să redistribuie funcțiile între ele?
Sau că va mai rămâne ceva din pachetele de măsuri financiare și administrative pregătite de echipa lui Ilie Bolojan? Că mai rămân Radu Miruță la Economie și Diana Buzoianu la Mediu? Că nu vor fi recrutați tot felul de transfugi din POT, SOS și AUR pentru a umfla o nouă majoritate parlamentară? Bineînțeles că nu.
De aceea, chiar dacă demersul Olguței Vasilescu ar fi doar o amenințare la adresa premierului, sau doar un artificiu retoric menit să asigure cadrele PSD că partidul este puternic și controlează situația, nu putem exclude complet scenariul schițat mai sus. El se poate aplica oricând, mai ales dacă și CCR „ajută” PSD prin respingerea reformei pensiilor magistraților.
Prudența este deci de rigoare, mai ales că duplicitarea și iubirea eternă a UDMR pentru PSD nici nu mai este ascunsă de Kelemen Hunor, care validează cifrele psd-iștilor privind perspectivele inflației și se declară „pentru a păstra această plafonare la adaosul comercial”, pentru că „Oamenii trebuie să simtă că sunt protejaţi.”
Dacă datele ar fi provenit de la vicepremierul Tanczos Barna, poate aș fi ezitat să calific poziția liderului UDMR drept demagogică, dar nu am niciun motiv să ezit. Mai îngrijorător este însă faptul că domnul Kelemen se alătură pe față taberei anti-Bolojan, sub camuflajul preocupării pentru binele cetățenilor, ceea ce fragilizează și mai mult o coaliție și așa fragilă.
Dar cum poate să nu fie fragilă o coaliție de partide incompatibile, în care stâlpii sistemului corupt și bugetofag trebuie să colaboreze cu cei care contestă sistemul și vor să-l reformeze, sau măcar să-l corecteze, mai ales când aceste contradicții există chiar în interiorul partidului condus de premier? Nu știm, dar știm sigur că fiecare zi irosită cu dispute care blochează sau întârzie reformele asumate de guvernul Bolojan este un cadou pentru AUR, fie și pentru că îi îndepărtează de politică pe cetățenii onești, care se simt trădați și exploatați de politicieni.
