N-ai cum să te plictisești în România.
Într-adevăr, în ce țară din lume afli de la tv că un fost șef de cabinet al unui ministru ținea 500 de mii de euro în cutii de pantofi și-i număra pe întuneric, dar și că insul a fost înregistrat de procurori șoptind măscări?
Mai e oare vreun loc în care fostul șef al unuia prins într-o asemenea situație să declare că-și dorește ca ipochimenul care-i fusese subordonat să fie, totuși, nevinovat, după care să explice pe îndelete de ce ar trebui să plece primul-ministru care i-a cooptat partidul în guvern?
Știe cineva un regim în care un grup parlamentar de opoziție depune un proiect de lege pentru a dezincrimina elogiul criminalilor de război, iar, două zile mai târziu, un tribunal anulează controlul judiciar asupra unui ins cercetat pentru laude aduse unor autori de asasinate politice, fără ca premierul sau președintele să rostească o vorbuliță despre toate astea?
Ne putem oare imagina în altă parte a lumii autorități care discută despre compensarea prețului la motorină timp de trei săptămâni, luând, într-un târziu, o decizie care duce prețul plătit pentru varianta premium a acelui combustibil mai jos decât prețul pentru varianta standard?
Cunoașteți vreo democrație unde alegerile anticipate să fie înțelese nu ca un instrument de rezolvare a unei crize politice, ci ca un pericol pentru țară mai mare decât un război?
E vreun colț pe Pământ în care guvernul să fi fost obligat să plătească 600 de milioane de euro pentru că a comandat 29 de milioane de doze de vaccin, pe care ulterior nu le-a mai vrut, refuzând până să și negocieze cu furnizorul?
Unde mai dai peste un Parlament în care o lege să fie, în decurs de o oră, mai întâi admisă, apoi – respinsă și, pe urmă, iar admisă?
Și ce cultură politică democratică îngăduie ca fostul consilier al unui ministru al sănătății să i se adreseze predecesorului acestuia cu vorbele: „bă, băiatule, ori ai fost idiot, ori nu știai pe ce lume ești”?
Iar toate astea s-au întâmplat doar într-o săptămână, cea care tocmai a trecut….