Am cerut Chat GPT să rescrie un discurs al lui Nicolae Ceaușescu în noul limbaj suveranist și a ieșit discursul lui Călin Georgescu.
“Trebuie să se pună capăt cu hotărâre dominaţiei imperialiste și colonialiste, promovându-se respectul independenţei şi suveranităţii naţionale, colaborarea egală, reciproc avantajoasă între state. Fiind ea însăşi supusă dominaţiei şi exploatării externe timp de secole, România (…) cunoaşte prea bine preţul unor asemenea lupte”.
Acesta este un fragment dintr-un interviu acordat de Nicolae Ceaușescu unei publicații italiene pe tema terorismului internațional.
Rescrierea furnizată de ChatGPT:
“A venit vremea să spunem STOP dictatului globalist și să ne apărăm libertatea ca națiune suverană. Occidentul vrea să ne țină colonie. Românii știu ce înseamnă să fii exploatat de mari puteri. De aceea trebuie să fim solidari cu cei care refuză să se supună globaliștilor și să lupte pentru suveranitatea lor.”
Și un fragment din interviul acordat de Călin Georgescu influencerului american ultraconservator Tucker Carlson:
“UE a stabilit un guvern globalist, cu oameni care nu au fost aleși. Trebuie să luptăm cu globaliștii la scară globală. Nu putem accepta insule de suveranitate într-un ocean de globaliști. Trebuie să fim o uniune de țări care luptă pentru suveranitate”.
Remarcați asemănările? Vă sună familiar?
Propaganda rusească funcționează pentru că exploatează mecanismul psihologic al familiarității.
Cea mai bună metaforă pe care am găsit-o pentru dezinformare, în literatura de specialitate, este următoarea:
Imaginați-vă o piatră pe care picură continuu apă. Picătură cu picătură, apa erodează piatra. La început nu vezi schimbarea, este subtilă. În timp constați că piatra a fost deformată.
Timp de 40 de ani, Moscova via PCR și Securitate a repetat aceleași sloganuri despre „suveranitate națională”, „lupta împotriva colonialismului”, „Occidentul decadent”, “Occidentul exploatator”, “Rusia vrea pace”. Piatra este mintea sau societatea noastră, deformate de propagandă.
Propaganda nu este eficientă pentru că ar fi inteligentă, ci pentru că este familiară, oricât de aberantă și neinteligentă ar fi.
Un mesaj repetat din nou și din nou devine familiar și începe să pară adevărat, în ciuda tuturor dovezilor. Este ceea ce literatura academică numește “efectul adevărului iluzoriu”, obținut prin familiaritate.
Românii au fost expuși la această propagandă la TV, radio, în ședințele de partid, de la agitatorii din familie, de la serviciu în întreprinderi sau în aparatul de stat, din cercul de prieteni.
Ceea ce azi numim „eco-chambers”, camere cu ecou sau bulă, se întâmpla, în timpul dictaturii, în viața reală.
Un rol central îl deținea influențarea opiniei publice și crearea acestor „eco-chambers” (camere cu ecou) de către membri de partid și de către Securitate. „Participarea organelor de securitate la educarea cetățenilor în spiritul legalității socialiste, al vigilenței și conspirației față de acțiunile și uneltirile dușmanilor orânduirii noastre socialiste trebuie să se desfășoare în mod organizat, la nivelul fiecărui ofițer, compartiment de muncă și al aparatului de securitate în ansamblul său.”
Dacă astăzi poți să-ți construiești propria bulă, atunci era imposibil. Nu puteai să scapi. Fie ajungeai să crezi, fie te prefăceai că crezi, de frica Securității.
Tehnicile formale și informale pentru răspândirea, informală, a propagandei le-am găsit în Caietele CNSAS, mai exact în broșura Rolul Opiniei Publice în prevenirea și combaterea infracțiunilor contra securității statului.
Infracțiune contra securității statului era orice legătură cu străinii, directă sau mediată, reprezentanți ai Occidentului decadent, pervertit de arta burgheză și de droguri, al căror obiectiv era să răstoarne orânduirea socialistă pentru a controla și exploata resursele României.
Marile narațiuni ale propagandei erau însă construite la Moscova. Țările din fostul bloc sovietic doar le dădeau un parfum local. Un fost director KGB povestea că din întreg bugetul instituției doar 25% era folosit pentru spionaj, restul se cheltuiau pentru dezinformare, adică diseminarea acestor narative, nu doar în blocul sovietic, ci și în Occident.
Rusia a încercat să destabilizeze și să cucerească Occidentul din interior tot timpul, prin dezinformare.
Ceea ce se întâmplă acum este doar o continuare a dezinformării cu aceleași narațiuni reîmpachetate într-un limbaj social media și adecvat contextului prezent. Ceea ce crează un efect de familiaritate.
Nu mai este astfel de mirare că 2 milioane de români au votat cu Călin Georgescu al cărui discurs este atât de familiar, ba mai mult, asociat și nostalgiei pentru tinerețe. Și nici că propaganda rusească via AUR reușeste să intoxice mințile a milioane de români. Evident, pe fondul unei nemulțumiri radicale față de prezent.
Cercetările disting două forme de familiaritate.
Familiaritatea absolută este senzația generală că „am mai auzit asta”, ancorată în memoria pe termen lung și se formează prin expunerea repetată, de-a lungul anilor, la aceleași tipuri de mesaje.
Ea explică de ce românii rezonează cu propaganda rusească anti-Occidentală. Au fost antrenați decenii să accepte aceste idei.
Cum se explică însă aderența tinerilor și adulților de până în 49 de ani, care nu au prins dictatura comunistă, în special bărbați, la aceste idei? În primul rând, prin familiaritatea relativă: afirmația auzită mai des sau mai recent pare „mai adevărată”.
Este mecanismul pe care dezinformarea rusească online îl exploatează zi de zi. Algoritmii împing același mesaj de sute de ori, iar mintea îl percepe ca adevăr doar pentru că a fost repetat. Și asta pe fundalul unei familiarități istorice cu propaganda rusească, din familie.
Efectul combinat al celor două forme de familiaritate utilizate în dezinformare este devastator.
În cazul României, familiaritatea absolută vine din istorie, este memoria culturală care asigură dezinformării rusești familiaritatea și de aceea este și mai rezistentă la intervenții gen fact-checking sau sociale, educație, deradicalizare.
Repetată obsesiv timp de 40 de ani, înrădăcinată în memorie și împinsă de algoritmi la infinit, dezinformarea rusească se transformă dintr-un mesaj fals într-o iluzie de adevăr și în arma cea mai periculoasă împotriva democrațiilor.
Provocarea celor care-și asumă să lupte cu dezinformarea este cum să folosești mecanismul psihologic al familiarității împotriva dezinformării?
