Tot încercăm să explicăm clivajele electorale vizibile mai ales în fostele țări comuniste. Unele explicații au fost simple hot takes, apărute imediat după colorarea hărților electorale. Altele au mers în profunzime, cu analize istorice, economice, culturale.
Un articolul intitulat „Imperial borders still shape politics in Poland”, publicat de The Economist pe 19 octombrie 2023 arată cum granițele imperiale din secolul al XIX-lea continuă să influențeze politica Poloniei de azi. Între 1795 și 1918, teritoriul polonez a fost împărțit între Imperiul Rus, Austro-Ungaria și Prusia. Deși aceste frontiere nu mai există, ele se reflectă fidel în peisajul electoral actual.
La alegerile recente, regiunile estice (ex-Imperiul Rus) au votat preponderent cu partidul conservator Lege și Justiție (PiS). Vestul (fost teritoriu prusac), în schimb, a susținut coaliția liberală de opoziție Platforma Civică (PO). Divizarea urmează cu surprinzătoare precizie fostele granițe imperiale – un fenomen și mai clar vizibil la alegerile din 2015, înainte de polarizările aduse de pandemie și războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
Diferențele istorice în infrastructură și dezvoltare economică joacă un rol esențial: vestul e industrializat, cu rețele de transport dense. Estul, unde iobăgia a fost abolită abia în 1861, rămâne, în ciuda fondurilor UE, printre cele mai sărace regiuni ale Uniunii.
Migrațiile de populație de după Al Doilea Război Mondial au accentuat aceste clivaje. Polonezii relocați din est în vest au dezvoltat o identitate mai deschisă, mai cosmopolită, mai puțin receptivă la naționalismul promovat de PiS. Estul, profund catolic, a rămas mai conservator și profund reticent la schimbare.
Deși Polonia este un stat unificat de peste un secol, moștenirea granițelor imperiale continuă să modeleze opțiunile politice. Harta electorală din 2015 arată cum votul urmează aproape fidel vechile frontiere. Persistă o geografie mentală a votului chiar și după 100 de ani de la dispariția imperiilor.
Un alt exemplu clar este Germania postbelică, fosta RDG vs fosta RFG.
După reunificarea din 1990, Estul (fosta RDG) a rămas, timp de decenii, mai sărac, cu infrastructură mai slabă și cu un grad mai ridicat de neîncredere în instituțiile democratice. Alegătorii estici s-au orientat inițial către Die Linke (moștenitorul partidului comunist din RDG), iar în ultimii ani, spre AfD – un partid populist de dreapta, care obține în unele zone scoruri de două ori mai mari în Est decât în Vest.
Această memorie istorică este transmisă prin educația familială, dar și prin media locală, rețele sociale, diferențe în expunerea la informație și un război propagandistic constant.
Este această memorie o fatalitate sau doar o inerție care poate fi depășită?
Și în România vedem același model de continuitate istorică și electorală. Deși nu am avut granițe imperiale interne la fel de bine conturate ca în Polonia sau Germania, straturile istorice regionale explică multe dintre comportamentele noastre electorale post-1989.
Sudul, sud-estul și estul țării (Muntenia, Moldova, Dobrogea) – votează, în general, tradiționalist, autoritar sau populist: Iliescu, Vadim, Băsescu (în 2004, pe un discurs anti-sistem – „țepele din Piața Victoriei” și „să trăiți bine!”), Ponta (2014), Dăncilă (2019), Simion (2025).
Regatul României (Muntenia, Moldova) a fost influențat de administrația otomană și de centralismul fanariot. Rezultatul: o cultură politică mai verticală, autoritară, de tipul „omul salvator”, liderul cu mână forte. AUR moștenește, aproape exact, electoratul combinat al PRM, PSD și PDL din momentele lor de vârf.
Transilvania și Banatul votează mai degrabă pro-european, liberal, reformist: Constantinescu (1996), Iohannis (2014, 2019), Nicușor Dan (2025). Aceste zone au făcut parte din Imperiul Austro-Ungar, beneficiind de o administrație eficientă, infrastructură timpurie, organizare locală și o cultură politică mai descentralizată, cu mai puțină corupție sistemică.
Granițele dispar de pe hartă, dar nu și din mintea colectivă. Persistența memoriei istorice, fie prin educația de acasă, fie prin influența comunității, dar și prin moștenirea instituțională și infrastructurală și prin propagandă constantă continuă să influențează decisiv felul în care votăm.puțină corupție sistemică.
