Ne avertizează grijuliul nostru președinte, aflat într-o scurtă escală în România, între două călătorii prin țări mai calde, că în 2024, an cu patru rânduri de alegeri, va trebui să ne mobilizăm pentru a combate extremismul. Ceea ce nu i-a scris nimeni pe foaie este că: 1) mai întâi, trebuie să dea exemplu de fermitate și curaj împotriva extremiștilor din partidele politice din coaliția de guvernare, ceea ce nu face; și 2) că extremismul crește atunci când oamenii nu mai au încredere că instituțiile statului, sistemul democratic și actorii săi vor și pot să le rezolve problemele.
Să începem cu punctul 2, care primește o susținere puternică din datele ultimului sondaj CURS. Acesta arată că 70% dintre respondenți, mai mulți ca niciodată, consideră că lucrurile merg într-o direcție greșită. Totodată, încrederea în însuși șeful statului și în partidele politice a ajuns la un penibil 13%, cea în Parlament, instituție fundamentală a democrației, nu depășește 14% și nici guvernul, lăudat de președinte de Ziua Națională, nu se poate mândri cu mai mult de 18%. Având în vedere că problemele care îi îngrijorează cel mai mult pe români, potrivit aceluiași sondaj, sunt legate de inflație, venituri și nivelul de trai, iar corupția revine pe un loc fruntaș (al doilea) în preocupările cetățenilor, constatăm că sunt întrunite condițiile pentru o criză majoră de încredere în instituțiile statului și în clasa politică, mai ales în politicienii puterii, considerate implicit incapabile să rezolve problemele fundamentale ale oamenilor. Un prim pas spre eșecul statului condus de Klaus Iohannis a fost făcut, iar extremiștii au mai înregistrat un succes, fără să miște un deget.
Din păcate, sondajul, despre care nu aflăm de cine a fost comandat, nu măsoară încrederea în instituții fundamentale ca justiția și poliția, menite să garanteze siguranța cetățeanului și statul de drept. Deducem totuși că, de vreme ce oamenii sunt preocupați de corupție, cele două instituții nu sunt creditate cu capacitatea de a combate fenomenul. Totodată, evenimentele și evoluțiile recente nu au cum să justifice încrederea în ele. Ca să ne limităm la cazurile recente, deși povestea este lungă și presărată cu crime nerezolvate, poliția română s-a făcut din nou de rușine lăsându-l pe primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, să iasă din țară cu buletinul unei rude, deși era dat în consemn la frontieră. Încadrat în lungul șir de fugari condamnați definitiv pe care România nu reușește să-i aducă acasă (presupunând că ar vrea cu adevărat), cazul Cherecheș confirmă percepția că justiția se face, vorba fabulistului, „doar pentru căței”, dulăii corupției reușind să scape de rigorile ei.
Dar poliția nu numai că joacă în echipa politicienilor corupți, ci numără ea însăși exemplare corupte, cum sunt cei patru de la poliția rutieră din Huși, care, cu ajutorul complicilor lor, care conduceau excesiv de lent, îi forțau pe șoferi să depășească linia continuă, apoi îi opreau și le cereau mită pentru a nu le lua carnetul. Toți conducătorii auto din țara aceasta știu că acesta nu este un caz izolat, ci doar singurul în care o plângere a avut în mod excepțional succes. Așadar, de la mic la mare, poliția eșuează în mare măsură să-și facă datoria față de cetățeni. Ce încredere mai poți avea în ea, mai ales când singura sancțiune pe care o aplică ministrul de Interne în cazul Cherecheș este eliberarea din funcție a câtorva șefi, care nu sunt dați afară din poliție, cum nu este nici polițistul de frontieră care a avut grijă să nu scaneze buletinul prezentat de Cherecheș? Deocamdată au loc cercetări, care, iată, durează la infinit, timp în care încrederea cetățenilor se erodează, sprijinul pentru extremiști crește și statul condus de Iohannis mai face un pas spre eșec.
Dacă vorbim de preocuparea oamenilor față de corupție, eterna problemă a României, care l-a făcut pe comisarul european Günther Verheugen să eticheteze România încă din 2001 drept „copilul-problemă al Europei”, interesant ar fi să știm (dar nu ni se spune), câtă încredere mai au cetățenii în DNA – post-Kӧvesi – și în magistrați.
Suntem din nou nevoiți să punem faptele cap la cap și să nu ne mirăm că oamenii percep corupția ca pe o problemă. Ce încredere poți să ai într-o instituție condusă de un procuror-șef promovat în ciuda unui interviu pe care specialiștii în drept îl consideră slab, despre care surse judiciare citate de presă spun că a picat de două ori examenul de promovare la grad de curte de apel și a rămas la grad de tribunal, mai ales după ce același procuror a blocat, printr-un abuz, dosarul de plagiat al fostului premier Nicolae Ciucă, cerând documentele și închizându-le în fișet, deși faptele fuseseră prescrise?
Juridic era un gest inutil și poate chiar stupid, dar în urma lui nimeni nu mai are astăzi acces la aceste documente și nu poate investiga acuzațiile de plagiat la adresa fostului premier. Mai mult, potrivit Spotmedia.ro, care a detaliat cazul, același procuror-șef, Marius Voineag, are grijă ca DNA să claseze dosarul achizițiilor SRI, după ce îl dă afară din instituție, fără vreo motivare, pe procurorul militar care îl deschisese. Și o face la nici trei luni de la cocoțarea în funcția de conducere, și nu este vorba de un dosar mărunt, ci de unul disjuns dintr-un mega-dosar în care IGPR, Poliția Capitalei, IPJ Călărași şi Poliția Sectorului 1 – o întreagă pleiadă de siloviki – erau acuzate că au plătit în jur de 10 milioane de lei pentru echipament militar niciodată livrat integral. SRI, scăpat prin disjungere, a plătit pentru comenzi livrate doar parțial 2,5 milioane firmei în cauză, care are trei angajați și aparține, în acte, unui pensionar care a lucrat în SPP și în IGPR.
Și nici acesta nu este singurul dosar cu cântec clasat de DNA. Potrivit G4Media, în 2019, după evacuarea prea puțin ceremonioasă a doamnei Laura Codruța Kӧvesi de la DNA în anul anterior, procurorul George Adrian Matei, exact cel care a instrumentat dosarul soldat cu condamnarea lui Liviu Dragnea, a dispus clasarea unui mega-dosar de corupție al cărui protagonist era un bogat om de afaceri abonat la contracte cu statul, Mircea Tudor, nașul și amicul procurorului general adjunct, Bogdan Licu, pe care l-a și împrumutat cu 300.000 de euro, să-și facă și el, sărăcuțul, o casă.
Suntem deci îndreptățiți, pornind de la aceste cazuri, să suspectăm că DNA, după revocarea doamnei Codruța Kӧvesi, se pleacă intereselor actualei puteri și nu joacă în echipa contribuabilului? Suntem, pentru că domnul Voineag a deschis o breșă în încrederea de care se bucura DNA pe vremea când era condusă de actualul șef al EPPO. Iar decredibilizarea care se strecoară prin această breșă aruncă o umbră de îndoială asupra tuturor dosarelor instrumentate de DNA. Nu afirmăm că toate sunt viciate, doar că nu mai putem avea încredere nelimitată în DNA, ceea ce este grav.
Dacă tot am vorbit de procurorul general adjunct Bogdan Licu, să ne amintim de relatările de presă potrivit cărora el ar fi introdus-o pe Carmen Iohannis în clădirea Parchetului General în miez de noapte, incognito, pentru a fi audiată în cazul unui dosar penal care viza familia Iohannis. Probabil ar fi ajuns chiar șef al Parchetului General, dacă nu ar fi intervenit scandalul de plagiat privind doctoratul domnului Bogdan Licu. Dar, mai ales, să nu uităm rolul jucat de Bogdan Licu în dosarul de adopție al Sorinei Săcărin, pe care a căutat, ilegal, să o oprească să iasă din țară cu părinții ei adoptivi, români din SUA, deși actele de adopție erau perfect legale. Dar cine spune dosarul Sorina, spune Mihaela Iorga Moraru, care a instrumentat acest dosar rușinos și clasat ulterior, atât era de abuziv. Mihaela Iorga Moraru fusese anterior revocată de fosta sa șefă de la DNA, Laura Codruța Kӧvesi, cu care intrase într-un conflict acut. Dar, ce să vezi, tocmai doamna Moraru este acum propunerea ineptei ministre a Justiției Alina Gorghiu, pentru a conduce secția de combatere a corupției din DNA.
Atât de puternică este poziția ei în actuala structură de putere încât procurorul George Adrian Matei, actualul șef interimar al secției, s-a retras din concursul pentru ocuparea definitivă a postului. Este vorba de procurorul care a instrumentat dosarul vaccinurilor, dar, chiar dacă acest dosar convine actualei puteri, iată că șefia secției îi scapă printre degete în fața atotputernicei Moraru. Putem să ne întrebăm, în baza scepticismului obligatoriu pentru jurnaliști, dacă nu cumva va considera de datoria ei să facă servicii șefilor politici care au impus numirea ei.
Nu afirmăm, doar ne întrebăm, pentru că am văzut prea multe lucruri dubioase în justiție în ultimul an. Nu în ultimul rând domnia Liviei Savonea, această Lady Macbeth a magistraturii, promovată la ÎCCJ în ciuda unor dosare cu multe semne de întrebare, care a dus, printre altele, la promovarea judecătoarei care nu poate justifica o avere de șase milioane de euro tocmai la Curtea de Apel, instanța care îi verifică situația, în timp ce judecătorii care contestă modificarea legilor justiției și condamnă politicieni corupți sunt excluși din magistratură.
Este greu să mai ai încredere nețărmurită în justiție – pachete și instanțe deopotrivă. Celor care se supără că astăzi nu așteptăm verdictul instanțelor, toți cei care am protestat în 2017 împotriva OUG 13, le putem răspunde cu adagiul latin Bis in idem flumen non descendimus: legile justiției au fost masacrate de Comisia Iordache, DNA nu este condus de un personaj credibil, iar CSM blochează practic orice judecător neagreat politic. Ca să nu mai vorbim de Inspecția Judiciară, brațul armat al corupților.
Iată deci al treilea pas spre dărâmarea încrederii în instituțiile fundamentale, patronat și el de președintele Iohannis, care este membru de drept al CSM, să nu uităm, și semnează numirile procurorilor și judecătorilor. Același Iohannis, care ne avertizează ipocrit că extremismul poate deveni un mare pericol pentru România. Corect, poate.
Această ascensiune a extremiștilor nu ar fi avut loc fără subminarea statului în cele două mandate ale lui Klaus Iohannis și ale guvernelor dominate de PSD. Extremismul se hrănește din corupția și incompetența puterii care ar trebui să-l combată. Acesta este de fapt avertismentul, pentru români și UE deopotrivă, ce trebuie formulat când ne gândim la anul electoral 2024.
