Lăudat ca exercițiu de transparență, contractul de „consultanță strategică” și asistență în relațiile cu Congresul și guvernul SUA încheiat de Administrația Prezidențială cu firma de avocatură și lobby Eversheds Sutherland s-a transformat rapid într-o sursă majoră de îngrijorări tocmai din cauza lipsei de transparență cu privire la obiectivele acestui contract pentru care contribuabilul român trebuie să plătească peste o jumătate de milion de dolari pe lună.
Dacă privim acest contract în contextul unor evoluții politice și informații recente legate de intervenția agenților ruși în România și Republica Moldova, al disputelor privind contractele dezavantajoase pentru România în domeniul energetic, susținute puternic de PSD, și al întârzierii deja indecente a desemnării unui nou premier de către șeful statului, începem să suspectăm că mizele președintelui și ale cercului său de sfătuitori, oficiali și neoficiali, nu ne sunt de fapt prezentate onest.
Ne vom întreba mai întâi ce se ascunde în spatele unor generalități care nu spun nimic, așa cum sunt obiectivele declarate ale contractului enumerate de comunicatul Cotrocenilor. Ce înseamnă concret „aprofundarea relației strategice cu Statele Unite ale Americii” și despre ce „proiecte bilaterale concrete, în domeniile apărării, securității, energiei și tehnologiilor de vârf” vorbim de fapt?
Nu avem oare o Ambasadă la Washington și o direcție pentru relația cu SUA în MAE, finanțate din bani publici, pentru aceste chestiuni? De ce este nevoie de altă cheltuială, tot din bani publici, considerabilă pentru o țară cu un deficit indecent, pentru a îndeplini sarcinile firești ale instituțiilor abilitate?
Răspunsul komentariatului pro-prezidențial este că „așa se procedează în America”, ceea ce sugerează că, fără bani, oficialii Administrației Trump și congressmenii „țării celor liberi” nu ar vota pentru aderarea României la OECD, singura organizație internațională la care aspirăm în prezent. Nu ar conta deci dacă România îndeplinește condițiile de aderare la OECD, ci câți bani distribuie firma de lobby. Nu ne place această logică, dar nu știm dacă o putem evita în absența unor informații suplimentare.
În plus, dacă nu se specifică mai concret despre ce este vorba, vom suspecta că „proiectele bilaterale” în domeniul energetic sunt de fapt dubiosul proiect SMR Doicești, supraevaluat și insuficient maturizat, Euro Sun și Coridorul Vertical, toate susținute agresiv de PSD, prin ministrul Energiei Bogdan Ivan și președintele partidului, Sorin Grindeanu.
Acesta din urma l-a acuzat vehement și aberant pe Ilie Bolojan că, refuzând să finanțeze din bani publici aceste proiecte păguboase, ar „arunca în aer parteneriatul strategic româno-american”. Ca să nu echivalăm acest parteneriat cu un instrument de a sifona veniturile bugetare ale României prin proiecte îndoielnice ar trebui să primim mai multe informații de la Administrația Prezidențială, mai ales că suma contractată cu Eversheds Sutherland va fi plătită în funcție de realizări și „livrabile”.
Care sunt totuși aceste livrabile? De ce ar trebui să plătească contribuabilul român pentru ca firmele americane să ne vândă proiecte pe care nu reușesc să le vândă în America, precum SMR? Nu cred că aceste firme ar admite că vor să fie motivate financiar pentru a investi în România, sau că România ar promova propriile investiții în sectorul energetic din SUA. Din nou, doar informațiile pot elimina dubiile. Cu atât mai mult cu cât dubiile sunt accentuate de mini-investigația publicată de profesorul Cătălin Avramescu, fost consilier prezidențial și ambasador.
Din aceasta rezultă că Eversheds Sutherland a mai avut un contract de consultanță cu un consorțiu de firme românești din domeniul exploatării gazelor naturale, ceea ce a comunicat și Mediafax, iar banii au ajuns la un anume Matt Schlapp, președinte al American Conservative Union, apropiat de MAGA și, potrivit domnului Avramescu, „unul din pionii sprijinului american pentru Viktor Orban”.
Evident, firma a făcut ceea ce i s-a cerut, problema este la comanditari. Nu acuzăm pe nimeni de practici neconforme, dar nu putem să nu ne punem întrebări atunci președinția ne servește perdele de fum în loc de date concrete. Mai mult, fiind vorba de bani publici, dorim să știm cum a fost selectată firma în cauză, ea nefiind totuși considerată una din marile firme de lobby din SUA, potrivit specialiștilor. Și apoi, de unde vor veni banii? Când a fost suplimentat bugetul Administrației prezidențiale în acest scop? Nu este suficient să invoci, cum face comunicatul președinției, importanța parteneriatului strategic ca obiectiv „susținut prin consens politic de forțele democratice pro-occidentale din România.” Trebuie să avem și confirmarea liderilor de partide că au fost cu adevărat parte a „unui acord politic asumat explicit” privind alocarea resurselor în contextul politicilor de austeritate din ultimul an. Cel puțin premierul Ilie Bolojan, liderul PNL, ne datorează explicații.
În privința lui Sorin Grindeanu lucrurile sunt mult mai simple. Psd-iștii și comentatorii arondați lor, pe față sau pe dos, au bagatelizat aspectul financiar al contractelor de tip SMR Doicești sugerând că, în relațiile cu SUA, merită să plătești mai mult pentru a asigura securitatea României. Acest discurs este insultător la adresa SUA, pentru că duce, prin raționament logic, la ideea că SUA ar asigura securitatea României pe considerente pecuniare, nicidecum autentic strategice. Poate ar trebui ca Ambasada SUA să facă și ea câteva precizări de principiu.
Pe de altă parte, într-o suspectă discrepanță cu preocuparea intensă pentru implicarea SUA în asigurarea „securității” României contra cost, lipsește complet preocuparea pentru amenințările la adresa aceleiași securități venite din interior și de la Moscova.
Nu a existat nicio reacție la dezvăluirile recente privind colaborarea dintre Sebastian Ghiță, patron de televiziune ale cărui firme au avut și au în continuare contracte cu statul în domeniul digitalizării, și o agenție a vicepreședintelui Administrației prezidențiale a Rusiei, care, potrivit unor informații dezvăluite de un grup de hackeri, primea misiuni de compromitere a președintei Republicii Moldova Maia Sandu.
Serviciile noastre secrete tac mâlc, la fel și președinția, deși chestiunea ține de siguranța națională. Aceeași tăcere suverană a instituției prezidențiale și a serviciilor însoțește și rezultatele unui raport Expert Forum din care rezultă că practicile online dubioase, similare cu cele folosite în campania lui Călin Georgescu, au revenit în forță pentru a amplifica mesajul anti-european și discreditarea guvernului Bolojan. Nu putem fi atât de naivi încât să credem că ceea ce au văzut experții Expert Forum nu au văzut experții serviciilor de informații, cum nu credem nici că nu au văzut din timp campania online a lui Călin Georgescu. Dar devenim tot mai suspicioși față de întârzierea ad calendas graecas a raportului privind alegerile din 2024 și a numirii unor noi șefi ai serviciilor. Probabil că, parafrazându-l pe Miron Costin, nu serviciile sunt sub președinte, ci președintele sub servicii. Așteptăm argumente credibile care să contrazică această teorie.
În sfârșit, completăm contextul schițat mai sus invocând declarațiile tot mai ciudate ale super-consilierului prezidențial Marius Lazurca, care, după ce a respins ideea că în instituțiile statului ar funcționa „o mașinărie infernală” a Rusiei, a refuzat recent să răspundă la întrebarea reporterului de la eBihoreanul care voia să știe cum conciliază domnul Lazurca afirmația privind disoluția imperiilor și afirmarea tot mai agresivă a Rusiei ca imperiu care vrea să-și supună prin forța armelor statele limitrofe, cum face în Ucraina. „Nu răspund la această întrebare” a fost tot ce a fost în stare să spună super-consilierul care l-a târât pe Nicușor Dan la Board of Peace, organizație care, după lansare, nu a mai avut, de fapt, nicio activitate înregistrată public.
Iată așadar cum se reconfigurează – a câta oară? – o reorientare puțin transparentă a României spre MAGA și, discret, spre Rusia, mult agreată de fapt de MAGA și de Donald Trump, pe care, dacă nu o curtăm, nici nu dorim să o irităm, căci am deranjat-o destul cu planul SAFE.
Este logic așadar ca, într-un asemenea context – pe care am dori să-l vedem infirmat de realitate – președintele și magma de consilieri vizibili și invizibili să dorească un premier fără personalitate, care să ia forma ultimei directive a anturajului prezidențial. Cum Ilie Bolojan nu poate fi un asemenea premier, iată că se avansează tot mai insistent numele lui Eugen Tomac, președinte PMP și consilier prezidențial. O veste mai proastă era greu să primim.
La ora redactării acestui text nu știm dacă și când Nicușor Dan îl va desemna pe Eugen Tomac premier, dar însuși faptul că numele său a fost avansat de președinte în timpul consultărilor de la Cotroceni cu mai mulți lideri politici este scandalos, pentru că Eugen Tomac nu poate fi decât un om de paie al Cotrocenilor: nu are nicio legitimitate democratică, de vreme ce nu a câștigat niciun rând de alegeri parlamentare, iar în Parlamentul european a ajuns doar pe liste comune cu USR, în dauna unor oameni mai valoroși ai acestui din urmă partid; nu are experiență administrativă la nivel înalt; nu i se cunoaște niciun proiect politic major, care să ateste calități de leadership – dimpotrivă, a excelat doar ca plastilină în mâinile lui Traian Băsescu, care l-a folosit tot ca marionetă, cocoțându-l în fruntea PMP, partidul creat pentru Elena Udrea și eșuat spectaculos la urne. A reușit doar să-i asigure Gabrielei Firea o majoritate toxică în CGMB, înainte să dispară și de acolo. Înțelegem acum de ce Traian Băsescu l-a atacat direct pe Ilie Bolojan, cerându-i să se dea la o parte: trebuia să-i elibereze calea „geniului” strategic Tomac!
Ergo, nu Eugen Tomac, ci președintele Dan și auxiliarii săi vor negocia o majoritate în Parlament în eventualitatea desemnării acestui politician submediocru. În faza actuală însă nu vor putea conta pe PNL, chiar dacă de la Cotroceni se avansează varianta total neserioasă a desemnării unor miniștri susținuți de partide fără a fi membri ai acestora.
Pe cine încearcă oare să păcălească șeful statului cu asemenea teorii lansate „pe surse”, ca baloane de încercare? Doar nu vom crede, pentru că nu am venit cu ultima ploaie, că PSD va vota un alt guvern decât unul subordonat intereselor sale – care, iată, se pot armoniza cu cele ale președintelui prin orientarea pro-MAGA. Iar dacă PNL nu îl va vota pe Tomac, îl pot vota PSD și AUR – căci este conservator, tradiționalist, bun creștin și militează pentru unirea cu Moldova de peste Prut, cum argumentează deja personaje respectabile de la care ne-am aștepta la mai multă exigență față de un viitor premier. De altfel, majoritatea PSD-AUR funcționează bine în Parlament și probabil va funcționa și în continuare, indiferent ce premier va inventa Nicușor Dan.
În sfârșit, să nu uităm că am plecat de la încercarea de a afla cine își bate joc de România. Răspunsul nu poartă un singur nume, ci desemnează o grupare difuză care urmărește aservirea țării unor interese de grup naționale și/sau transnaționale. Iar lipsa de transparență, departe de a oculta componența acestei comunități nefaste, alimentează – și chiar justifică – suspici