Mi-a scris un profesor de matematică de la o școală dintr-un orășel de-acela mic de provincie, de Moldovă profundă, mai degrabă un sat cu blocuri. Îl urmăresc pe rețelele de socializare pe domnul profesor de mai mulți ani, dinaintea activității mele politice, tocmai pentru că simțeam în dumnealui un pedagog bun, consistent, genul acela de profesor-noroc pentru elevi.
În școala lui sunt doi profesori de matematică. Dumnealui, cu vederi mai liberale dar neînregimentate politic, și încă o profesoară cu carnet roșu de partid. După mărirea normei de ”predare” cu 2 ore (pun ghilimele pentru că nu este doar predare ce se întâmplă la clasă), cel care pierde din catedră este, firește, dumnealui.
Există mai multe tipuri de raportare la haina rămasă neîncăpătoare a normelor pe școală:
- Cea a opționalelor: profesorilor rămași fără normă completă li s-a creat posibilitatea de a organiza un opțional în completare. Unul dintre cazuri este cel al Colegiului Național Gheorghe Lazăr unde aceste opționale au fost croite după profilurile profesorilor și nu după interesele reale ale copiilor și familiilor acestora.
Mai mult, odată create, aceste opționale trebuie populate cu elevi care să le justifice existența ceea ce duce însă la o încărcare suplimentară în programul elevilor și așa supraaglomerat. Nu spun că soluția e bună sau rea, este nevoie de o evaluare serioasă a CDEOȘ. În unele situații, aceste opționale s-au transformat în meditații pe gratis pentru intrat la diverse facultăți.
- Cea a restrângerii normei la școala respectivă: cazul de mai sus, care atrage după sine nevoia de a identifica alte școli în completarea normei, dacă ”școala 2” există și are ore neacoperite.
- Înregimentare politică relevantă, în funcție de culoarea politică a directorului sau inspectorului general, fenomen pe care îl vom sesiza din anul școlar următor.
O să mi se spună că fac erori de logică, că generalizez aiurea. E drept, nu am date statistice, dar cred că acel orășel și acea școală nu sunt singurele din România în realitatea în care numărul de copii și de clase va fi același sau mai mic în viitor.
Cum știm că decizia managerială de alocare a normelor spre unul sau altul dintre titulari a fost cea corectă? Cine măsoară impactul măsurii și care este soluția pentru ca oameni dedicați și pricepuți din sistem să nu își piardă energia și dragul de școală? Cum le aplanezi sentimentul că, după 30 de ani de muncă, cu toate gradele luate, sistemul își bate joc de ei?
Cum evităm demotivarea și canibalizarea titularilor, dar și politizarea și mai profundă a sistemului cu toate păcatele acesteia în ceea ce privește calitatea actului de învățământ?
Ce soluții am fi avut și încă mai avem să nu ajungem în asemenea scenariu?
Și mai ales, cum putem împușca doi iepuri dintr-o dată?
Una dintre soluții este extinderea sistemului de mentorat didactic care în prezent este activat doar pe perioada practicii pedagogice și în formarea inițială / inserția profesională, așadar în debut de carieră didactică în primii cinci ani.
Totul e minunat pe hârtie. În practică, mentoratul în România e rar.
TALIS 2024 ne spune că doar 24% dintre debutanții în carieră au avut norocul să aibă un mentor alocat și 66% dintre ei au avut parte de o oarecare formă de inducție când au trecut pragul școlii. Sub mediile europene, firește. Nu doar inducția, cât mai ales mentoratul bine făcut crește gradul de retenție a profesorilor în sistem și multe studii ne spun că îmbunătățește vădit practica la clasă și chiar și rezultatele elevilor.
O înțelegere limitativă asociază mentoratul cu debutului în carieră. Studiile arată că însă că mentoratul continuu este mult mai apreciat de către profesori decât mentoratul ”de debut”, considerat fragil și insuficient. Trecerea de la teacher training la teacher coaching este un pas necesar pentru îmbunătățirea practicii didactice și a rezultatelor elevilor. Sigur, costă, dar o se ne coste ca până acum și niciun leu peste modesta alocare financiară pe care Educația o vede la fiecare etapă de buget național.
Îi doresc viitorului ministru al Educației răbdare, înțelepciune și grijă pentru profesor că este mai importantă decât toate.
