Așa a rezumat cineva cele câteva rânduri pe care le scrisesem pe Facebook, imediat după ce președintele l-a mandatat pe E. Tomac să formeze un guvern. Încercasem să sugerez că desemnarea pentru o asemenea poziție a unui consilier al șefului statului convine partidelor, fiindcă toate vor regăsi comoditatea opoziției, în vreme ce N. Dan ar fi silit să încaseze – și direct, și prin premier – reproșuri pentru ce face guvernul.
Când scriu aceste rânduri, nu e clar dacă Tomac va strânge o majoritate. Dacă va fi însă așa, ea va dispărea imediat. Fiindcă nici premierul, nici președintele nu au alături vreun partid cu deputați și senatori. Președintele a fost ales ca independent, iar premierul desemnat a părăsit partidul pe care-l conducea – PMP – care nici nu trecuse pragul electoral.
Nu e exclus ca, în eventualitatea învestirii unui guvern Tomac, unii parlamentari să constituie un grup de susținere permanent și, astfel, să se nască un nou partid. Sau o parte dintr-o formațiune prezidențială despre care s-a tot vorbit.
Până atunci, un guvern cu miniștri neafiliați ar reprezenta, alături de președinte, o a unsprezecea facțiune politică, pe lângă cele existente în acest moment în camere, și anume, în ordinea procentelor de care dispun, PSD (27,58%), AUR (19,39%), PNL (16,37%), USR (12,71%), UDMR (6,68%), neafiliați (4,95%), alte minorități decât cea maghiară (3,66%), SOS (3,23%), Uniți pentru România (3,01%) și Pace – Întâi România (2,37%). Am indicat procentele fiindcă vă ajută să vedeți că e nevoie de cel puțin trei grupări pentru a strânge o majoritate. Ca și pentru a o menține. Și, desigur, pentru a o răsturna.
Visul președintelui e să aibă alături patru dintre ele, și anume pe cele care au alcătuit ceea ce am numit, în articolul de acum o săptămână, „coaliția centrafricană”, pornind de la culorile siglelor pe care și le-au ales. N. Dan le spune „partide pro-occidentale”, o formulă care vrea să acopere opțiunea pentru familiile politice care controlează instituțiile UE, dar și sprijinul pentru parteneriatul special cu SUA.
Nu e clar nici cine va face parte din guvern. Au început să circule, cum se întâmplă în asemenea împrejurări, nume. Probabil că, așa cum am văzut și-n alte ocazii, doar unele vor fi confirmate. Nu doar fiindcă partidele vor opune pentru unii un veto, dar și întrucât, înainte de alcătuirea unui guvern, sunt activate rețele care popularizează câte o persoană, scoțând-o, măcar pentru câteva zile, din anonimat.
Cine va căuta în arhivele presei va descoperi, de pildă, că așa a fost promovat numele lui Călin Georgescu. Dar asta e o altă poveste.
Se zvonește, tot zilele acestea, că mai mulți consilieri ai președintelui ar putea deveni miniștri. Zvonul e credibil, fiindcă și premierul desemnat e nu doar deputat european, ci și consilier – ce-i drept, onorific – al lui N. Dan. Dacă ar trece de parlament o echipă din care să facă parte mai mulți asemenea sfătuitori ai șefului statului, se va vorbi, cu siguranță, despre un guvern prezidențial.
Am avea, în asemenea condiții, un regim în care un legislativ foarte fragmentat s-ar confrunta cu un executiv care nu mai e pe de-a-ntregul bicefal.
Asta ar spori instabilitatea, punând în pericol nu doar fotoliul de la Palatul Victoria, ci și pe cel ocupat de N. Dan. Vom vedea în următoarele zile ce aleg să facă partidele.
