Vă propun un exercițiu de imaginație în lumina rezultatului alegerilor din Ungaria din 12 aprilie: imaginați-vă că scorul Tisza nu ar fi fost categoric și că ar fi fost constrâns să guverneze cu Fidesz, ca să asigure „stabilitatea”. Peter Magyar nu ar fi putut susține un program de reforme democratice și de eradicare a corupției de amploarea celui pe care l-a prezentat imediat a doua zi după victoria categorică a partidului său, ci ar fi negociat îndelung cu Orban o formulă de compromis enervantă pentru alegători.
Cum reformele făcute pe jumătate ar fi nemulțumit pe toată lumea și ar fi impus costuri greu de suportat, este de presupus că, după câteva luni, Orban ar fi început să saboteze guvernul din interior. Întrebarea este: ar fi împins Orban lucrurile până la o ruptură fără să aibă un plan bine pus la punct pentru perioada următoare? Greu de crezut, căci Orban este corupt și cinic, dar nu este prost, ceea ce a demonstrat și prin faptul că a acceptat elegant rezultatul alegerilor, fără să-l conteste și fără să saboteze procesul electoral, cum se speculase anterior. Se va replia el ulterior, căci viața lui Magyar nu va fi ușoară.
Este desigur absurd să îți imaginezi că Orban ar fi putut coabita cu Magyar și Fidesz cu Tisza, căci este vorba de forțe politice incompatibile. Nu poți reforma statul și economia dacă ești aliat cu cel care a construit sistemul corupt care le-a pervertit. Eșecul unui asemenea aranjament se vede limpede în România, unde PSD, partid la fel distructiv ca Fidesz, dar cu liderii mai puțini inteligenți, deși la fel de perverși și corupți, a intrat la guvernare pentru a continua să aibă acces la resurse, dar a decis rapid că vrea să dărâme guvernul în care deține mai mulți miniștri decât oricare alt partid al coaliției.
Cine a sperat că tăcerea psd-iștilor dinaintea Paștilor ar indica un efort de a găsi o soluție pentru a ieși din fundătura în care s-au băgat singuri a aflat imediat după Paști că PSD se pregătește de fapt activ pentru a provoca o criză guvernamentală, fie că nu își dă seama de ceea ce face, fie că nu se mai poate opri din demersul său sinucigaș. Așadar întrebarea la care ar trebui să ne așteptăm pentru luni, 20 aprilie ar urma să fie „Sunteți de acord ca PSD să-i retragă sprijinul politic guvernului Bolojan?” și este greu de imaginat că cei 5000 de responsabili ai partidului chemați să se exprime online ar spune altceva decât „da”.
Dacă s-ar gândi la țara lor, ar putea amâna consultarea sine die, pentru că ne aflăm într-o criză economică internă și internațională din care nimeni nu știe cum va ieși. Numai de crize politice nu este nevoie, mai ales că ele vor alunga în mod cert investitorii, iar Ungaria, under new management, îi va prelua cu brațele deschise, în timp ce Sorin Grindeanu va continua să argumenteze fals că doar o schimbare de direcție poate rezolva dificultățile economice actuale. Vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât, adică periferia nereformabilă și nevindecabilă a Europei.
Să presupunem că PSD duce până la capăt acest scenariu cinic și inconștient și pe 20 aprilie va fi obligat de votul popular din partid să-i retragă sprijinul politic premierului Bolojan. Grindeanu anunță că îi va acorda acestuia 72 de ore pentru „demisia de onoare” și probabil se roagă în secret ca această demisie să fie depusă. Dar cel mai probabil nu va fi, pentru că Ilie Bolojan a anunțat deja că nu va demisiona și are reputația de om de cuvânt.
PSD va fi nevoit, pentru că așa va fi votat, fie să-și retragă miniștri din guvern, deschizând un interimat de 45 de zile la capătul căruia premierul Bolojan va cere un vot de încredere în Parlament, fie să depună o moțiune de cenzură, sperând că ea va trece cu votul AUR. Doar că AUR a demonstrat că nu are niciun interes să facă jocul PSD, pe care dorește de fapt să-l anihileze pentru a-i capta întreg electoratul. Astfel, AUR ar putea susține un guvern minoritar PNL-USR-UDMR-minorități, care se va chinui să țină economia pe linia de plutire, acumulând ostilitatea unei populații tot mai sătule de restricții, ceea ce ar putea aduce AUR o victorie en fanfare la alegerile parlamentare din 2028. Aceeași logică se aplică și soluției moțiunii de cenzură: AUR a mutat în mai moțiunea anunțată pentru aprilie, anunțând chiar că nu face el treaba PSD, ceea ce înseamnă că nu este deloc sigur că AUR ar vota o moțiune inițiată de PSD.
Nici nu mai spunem cât de ridicol și descalificant ar fi pentru PSD să introducă o moțiune de cenzură împotriva unui guvern în care deține o poziție dominantă, adică să-și dezavueze propriii miniștri. Se desenează astfel perspectiva nedorită a unui guvern minoritar susținut discret de AUR ca singură posibilitate de a depăși această criză. Categoric, Viktor Orban nu ar fi fost niciodată atât de lipsit de inteligență încât să-și arunce partidul într-o situație din care nu are decât de pierdut, căci nimeni nu va ierta PSD pentru instabilitatea pe care o va genera într-un moment critic.
Faptul că PSD ar plăti calibrul redus și lipsa de inteligență a liderilor săi, tot mai accentuată de la Dragnea încoace, nu consolează pe nimeni într-un moment ale cărui consecințe economice pot fi catastrofale pentru o țară nereformată, care are dificultăți tot mai mari să se împrumute pe piețele internaționale și este nevoită să recurgă discret la ajutorul Băncii Mondiale, deci la FMI, după cum demonstrează vizita ministrului de Finanțe Alexandru Nazare la Washington. Dar dacă a decis Olguța Vasilescu că Bolojan trebuie să plece pentru că a rămas ea fără resursele financiare de la buget, piară țara întreagă!
Pe undeva, prin cotloanele minților primitive ale „strategilor” PSD, se imaginează și scenarii în care Bolojan va fi abandonat de ai săi: se speră de pildă că USR va fi încântat să fie păstrat la guvernare și sub premierul dorit de PSD și/sau că în PNL vor triumfa puciștii anti-Bolojan, deși ei au eșuat pe toată linia până acum. Cu alte cuvinte, că toată lumea îl va trăda pe Bolojan doar pentru a rămâne la guvernare alături de PSD, cel mai neloial și cinic partid al țării, aflat în declin de formă.
Dacă citim partea semnificativă a celui mai recent sondaj INSCOP, adică cea care se referă la opțiunile celor care declară că se vor prezenta la vot în mod sigur, PSD nu stă strălucit, ci la 16,6%, cu 0,3% sub votanții PNL și destul de aproape de USR, care ar aduna 14,4% din voturi. AUR în schimb ar domina scena cu 38,8%.
Ergo, dacă mai sapă puțin la temelia PSD, AUR îl poate arunca în zona irelevanței și poate depăși cu ușurință scorul combinat al PNL și USR. De ce ar susține deci AUR eforturile iraționale ale PSD de a dărâma guvernul Bolojan? Și de ce s-ar compromite PNL și USR, într-o coaliție dominată de un partid care nu are altă strategie decât interesele punctuale ale Olguței Vasilescu și ale lui Marcel Ciolacu?
Singura șansă a acestor două partide este să realizeze, dacă pot, o alianța de tipul D.A. care să capteze voturile pro-europenilor în 2028. În plus, UDMR, dacă i-a mai rămas o urmă de inteligență, va ezita să se alieze cu PSD, după ce s-a distins prin servilismul excesiv față de un lider iliberal, agent dovedit al intereselor Moscovei, ca Viktor Orban, și a fost pleznit peste degete la scenă deschisă de Peter Magyar, pentru complicitatea sa la campania de minciuni a Fidesz în Transilvania. Refacerea relațiilor cu Înalta Poartă de la Budapesta va necesita o reorientare a politicilor UDMR în spiritul reformismului lui Magyar, ceea ce nu va fi ușor, căci de la Marko Bela UDMR nu a mai avut un lider vertical, fidel valorilor democratice.
Elefantul din încăpere este, fără îndoială, președintele Nicușor Dan, care ar trebui să-și utilizeze toate pârghiile pentru a menține cu adevărat stabilitatea politică și continuarea măsurilor de corecție financiare – căci de reforme nu se poate vorbi cu PSD la guvernare. Criza ce se prefigurează pune toate reflectoarele asupra sa, dar nu evidențiază decât neîmpliniri și cedări către forțele ostile reformelor, fie că este vorba de AUR, fie că este vorba de PSD, cel mai recent exemplu a unei ambiguități morale greu de înțeles fiind acceptarea candidaților PSD pentru conducerea marilor parchete, într-un discurs năucitor de arogant la adresa propriilor susținători.
Dacă excluzi capitularea în fața serviciilor și a forțelor oculte din politica noastră, nu te poți gândi decât că este complet depășit de situație și că nu știe ce să facă cu funcția pe care i-au oferit-o românii. Oricum ar fi, constatăm doar că a evitat aproape obsesiv, să-l susțină pe premierul Bolojan, servindu-ne fraze sibilinice de tipul „președintele numește, Parlamentul susține” care legitimează indirect demersul PSD de a anula majoritatea parlamentară a actualului guvern și sugerează că președintele nu are de gând să-și murdărească mâinile cu războiul dintre partide.
Justificări pot fi multe – ba că ar avea nevoie de votul PSD ca să-și numească oamenii în fruntea serviciilor, ba că se teme de suspendare – și susținătorii bine organizați ai domnului Dan le propagă cu asiduitate, nesfiindu-se să ne acuze, cum a făcut Remus Ștefureac pe FB, pe cei care continuăm să-i cerem președintelui reforme democratice, în primul rând în justiție, că suntem doar o treime din cei care l-au votat pe Nicușor Dan în turul 2, deci nu avem dreptul să le impunem prioritățile noastre celorlalți – de parcă prioritatea celorlalți alegători ar fi cedarea justiției către interesele corupției organizate.
Oricare ar fi motivele, speranța într-o intervenție salutară a președintelui în criza generată exclusiv de PSD este pe moarte. Poate se trezește șeful statului de Duminica Tomii, căci ar fi cam mult să stăm până la Înălțare sau până la Rusalii, așteptând ca prea-cucernicul președinte să primească o revelație divină asupra datoriei sale față de România.
Revenind la punctul nostru de plecare, care era rezultatul alegerilor din Ungaria, ne izbește contrastul dintre Peter Magyar, cu programul său de reformare a statului și a economiei, și mediocra coaliție de guvernare de la București, cu limitele sale, cu lipsa sa de viziune și de curaj și cu contradicțiile sale interne cu efect demolator.
În plus, devenim tot mai conștienți de lipsa de resurse umane din politica românească, de precaritatea valorilor morale manifestată de partide și de ruptura dramatică dintre partide și electorat. Politicienii maghiari au înțeles mai repede că, atunci când un regim corupt nu mai livrează prosperitate și libertate majorității cetățenilor, cei care oferă o alternativă credibilă câștigă alegerile. Rezultatul a fost victoria Tisza și a lui Peter Magyar, adică o lovitură dată iliberalismului, corupției și extremismului de dreapta din Europa și din SUA.
La noi, nemulțumirea crescândă față de un sistem nereformat, corectat marginal în ritm de melc de câteva partide ambigue moral, are toate șansele să ducă ân 2028 la victoria unui partid extremist anti-european și iliberal, care nici astăzi nu garantează eradicarea corupției. Cu alte cuvinte, după ce bulgarii au intrat în zona euro, iată că și ungurii ne-au luat-o înainte. Și unii, și ceilalți se îndreaptă spre Europa, în timp ce ai noștri mărșăluiesc convinși spre eșafod. În frunte cu „cel mai mare partid” și cu un președinte paralizat în conștiință, nu ne rămâne decât să vedem ce capete vor cădea.
