De când guvernul a comunicat că deficitul financiar a fost redus peste procentul planificat (ajungând la 7,7% față de 8,4%), o adiere de optimism a început să circule prin zona reformistă, pro-europeană, a spațiului public.
Astfel, într-un interviu acordat PRESSONE, profesorul Armand Goșu afirma că „Dacă nu-l dau jos în câteva luni pe Bolojan, există șansa demantelării acestui conglomerat compus din facțiuni ale partidelor politice, PSD și PNL, în primul rând, serviciile secrete și justiție, inclusiv – sau înainte de toate – CCR, dar mai ales Înalte Curte.”
Ar urma în lunile următoare „o mare bătălie în sistem” pentru anihilarea acestui „conglomerat politico-militar care-și dorea să controleze țara măcar un deceniu, …monstrul creat în cele două mandate ale lui Iohannis, care sugrumă România și care mă tem că a pregătit-o pentru a o livra pe tavă lui Putin”.
Cheia pentru supraviețuirea României europene ar fi deci supraviețuirea echipei Bolojan, polul reformist al actualei puteri, chiar dacă nu putem fi de acord cu toate măsurile sale – dar acestea sunt chestiuni secundare dacă le raportăm la miza majoră a viitorului României. Ne dorim ca și președintele Nicușor Dan să se poziționeze corect în „bătălia din sistem” care s-a declanșat deja prin ofensiva CCR și ÎCCJ asupra guvernului, dublată de retorica iresponsabilă a PSD și de huliganismul politic al AUR și SOS – bine demonstrat pe 24 ianuarie la Iași și Focșani, când am văzut din nou că nu este sărbătoare a unității românilor – fie că este vorba de 1 Decembrie sau de 24 ianuarie, zile dragi nouă tuturor – care să nu fie pângărită de câte o ceată de derbedei politici coordonați de marionetele vechii Securități și ale serviciilor generate de aceasta.
Coordonatorii acestei politici de haos și dezbinare națională sunt de fapt un stâlp al „conglomeratului” de care vorbea Armand Goșu. Cum va putea deci echipa Bolojan să anihileze această rețea de securiști vechi și noi, când guvernanții nici măcar nu o recunosc oficial, iar președintele pare în continuare speriat de ea?
Dacă te iei după declarațiile liderilor politici, acești oameni din umbră, atât de eficienți în acțiunile lor malefice, nici măcar nu există! Poate că ar putea fi slăbiți dacă guvernul Bolojan le taie accesul la resurse, prin reducerea cheltuielilor, reformarea ANAF și eliminarea evaziunii fiscale, și prin reformarea companiilor și agențiilor de stat, din care s-au hrănit timp de 36 de ani acești paraziți ai societății noastre.
Toate acestea cer nu doar timp, ci și voință politică, iar voința politică a coaliției în acest sens este mult slăbită de PSD, pentru că tot ce face și declară PSD este menit să mențină sistemul și „conglomeratul” criminal și anti-național, din care provine și în absența căruia este sortit dispariției.
Din acest motiv, PSD nu poate fi nici măcar un partid onest, căci reformist nu va fi în veci, de vreme ce orice reformă reală îl anihilează. Trebuie să vedem PSD așa cum este – cu Grindeanu, cu Olguța Vasilescu și Claudiu Manda la butoane, cu dinozaurul Vasile Barbu și cu plagiatorul Radu Marinescu în guvern – nu cine știe ce construcție imaginară cu pesediști „buni”, integri, pro-europeni, care abia așteaptă să aplice o politică social-democrată cinstită și curată.
Deocamdată aceștia nu există decât în discursurile unor analiști și comentatori de stânga, care ne vând iluzii la televizor. Realitatea momentului este dominată de un PSD de rea credință și duplicitar, care blochează sau întârzie constant măsurile de ajustare financiară – căci încă nu putem vorbi de reforme în România.
Să luăm drept exemplu ultima săptămână: deși premierul programase ca guvernul să-și asume răspunderea pentru pachetul de măsuri privind raționalizarea cheltuielilor din administrația centrală și locală pe 29 ianuarie, pentru ca bugetul să poată fi construit luând în calcul reducerea cheltuielilor cu administrația, iată că PSD s-a pus din nou de-a curmezișul, întârziind decizia cu încă o săptămână, sub pretextul că pachetul în cauză ar fi decuplat de faimoasele lui măsuri de relansare economică – adică de ajutoare de stat pentru clientelă, pe care le va finanța din nou pârlitul de contribuabil ne-special, pentru că niciodată nu am văzut altceva de la PSD.
Noul blocaj a fost însoțit de un nou scandal marca PSD – cu Olguța Vasilescu acuzându-l pe Ilie Bolojan că refuză să-i mai dea încă 168 de milioane de euro pentru termocentrala pe care nu a reușit să o construiască cu primele 168 de milioane, pe care doar ea știe cum le-a irosit, cu Claudiu Manda obsedat de lăutărie politică și playlistul cu manele pe care Bolojan nu-l execută, cu penibilul Budăi cerând imperativ plecarea premierului și cu un Sorin Grindeanu agresiv, care se plânge de tăierile de cheltuieli și măririle de taxe și impozite, pe care el însuși le-a aprobat în coaliție, nemulțumit că guvernul Bolojan a redus deficitul mai mult decât fusese planificat, pe seama sacrificiilor populației.
Încă o manevră abjectă menită să oculteze responsabilitatea guvernărilor Ciucă-Ciolacu pentru deficitul astronomic de peste 9% lăsat moștenire nației și, în plus, să adâncească falia dintre președinte și premier, pentru că, brusc, domnul Grindeanu este de acord cu președintele care nu a dorit mărirea TVA.
Problema acestui dublu joc nu este numai lipsa de caracter a liderului PSD, ci mai ales lipsa de responsabilitate a acestui partid, pentru că toate scandalurile publice întreținute de PSD afectează negativ percepția stabilității politice, de care, cum ne amintea marți dimineata la RFI premierul Bolojan, țin cont agențiile de rating când evaluează România.
PSD se constituie astfel ca sabotor al stabilității politice, pe care Ilie Bolojan se străduiește din răsputeri să o mențină, uneori cu prețul afectării reputației sale – pentru că nu-și face niciun bine apărând păstrarea în guvern a unui plagiator agresiv de joasă speță ca Radu Marinescu.
Prin comportamentul său public, PSD este deci un generator de derive morale și instabilitate, pe al cărui sprijin nu putem conta pentru demantelarea „conglomeratului ” usl-ist. Acest lucru trebuie să se întâmple cumva în pofida sabotajului „celui mai numeros partid din coaliție”.
Totodată, să nu uităm că economia nu se relansează sănătos prin noi subvenții și ajutoare, cum cere PSD, ci doar prin măsuri liberale, adică prin reduceri de taxe și impozite, privatizări, o piață liberă și corectă (nedistorsionată de intervenția guvernului în favoarea grupurilor de interese mafiote) și mai ales prin anticorupție și respectarea statului de drept. Or, anticorupția este în moarte clinică și statul de drept în pre-comă.
Rețeaua Liei Savonea se întărește pe zi ce trece, pentru că nimeni nu o deranjează: oamenii ei sunt numiți prin delegare în fruntea unor instanțe-cheie, care îi vor asigura dominația și în viitorul CSM, după cum demonstrează Ionel Stoica. Modificarea legilor justiției merge în ritm de melc și probabil va fi omorâtă în coaliție, care va trebui să aprobe schimbările propuse de grupul de lucru creat de premier. Apoi, dacă trece de Parlament (un mare „dacă”), va fi blocată de CCR, de la care nu putem aștepta nimic bun, pentru că orice lege poate fi deraiată de „cei patru cavaleri ai Apocalipsei”, mai mult ai „statului cu epoleți” decât ai PSD propriu-zis (deși PSD este păpușat de „epoleți”).
Reformarea legii pensiilor magistraților se profilează deja ca o cauză pierdută și, dacă va rămâne așa, șansele demantelării mafiei usl-iste se reduc. Putem imagina că niște servicii reformate, curățate de securiști și nostalgici, ar putea determina și o reformă în justiție. Deocamdată însă aceste servicii reformate sunt un pur construct teoretic, căruia trebuie să-i dea consistență președintele Nicușor Dan. Iată însă că președintele ezită, pentru că poziția sa este slabă: nefiind lider de partid, nu are susținere politică și depinde de negocieri cu partidele nereformiste și nereformate, în frunte cu PSD.
Un partid prezidențial este deocamdată doar o fantezie care plutește vag deasupra Palatului Cotroceni. Deh, ne-au plăcut independenții și am uitat cât de dependenți sunt ei de fapt de partidele parlamentare, care nu le împărtășesc agenda.
Am încercat să schițez un tablou realist în care să putem încadra bruma de optimism generată de performanțele economice provizorii ale guvernului Bolojan, nu pentru a anula speranțele, ci pentru a ne aminti că ajustările de cheltuieli vor avea efecte limitate și reversibile dacă nu se taie tentaculele „caracatiței” din politică, justiție și servicii.
Optimismul se cuvine deci bine temperat de realitate: măcar să admitem magnitudinea problemelor, să nu le ascundem sub preș. Știm doar – măcar din decembrie 1989 dacă nu direct din Evanghelia după Ioan – că numai adevărul ne face liberi. În minciună trăiesc și prosperă doar PSD, peneliștii lui Iohannis și AUR, iar timpul lor ar trebui să se încheie rapid, pentru că, într-o lume în care America se schimbă în mod amenințător și Europa gâfâie sub povara indolenței sale post-belice și post-comuniste, nu putem conta decât pe noi înșine pentru a nu fi „livrați pe tavă lui Putin”.
