Bucureștiul se află în sărăcie energetică și de mulți ani interesele obscure și incompetența sunt cauzele acesteia. Problemele energetice sunt atât pentru energia termică, cât și pentru energia destinată transporturilor și pentru energia electrică. Aceasta este ordinea consumului energetic primar din România, deci și pentru București.
Importanța Bucureștiului este dată de faptul că este cea mai importantă regiune a României după generarea PIB-ului.
Datele din 2023 sunt relevante: generează aproximativ 240 miliarde de lei/an, ceea ce reprezintă aproape 30% din PIB-ul național, este a 14-a regiune clasată în topul UE ca generatoare de PIB (puțin sub 50.000 euro/locuitor), are un PIB mai mare decât multe țări (Bulgaria, Serbia, Croația, Slovenia, Lituania, Letonia, Estonia), iar PIB-ul regional este de 6 ori mai mare decât cel al unor regiuni ca Timiș, Constanța sau Cluj. Deci este nevoie de energie în această zonă pentru a asigura securitatea economică a României.
Energia pentru transporturi
În București sunt înmatriculate aproape 1,7 milioane de mașini, din care 1,3 milioane sunt autoturisme și 400.000 camioane și autoutilitare. În fiecare oră, media autovehiculelor aflate simultan în trafic este de 145.000. Acestea consumă zilnic minim 2.500 tone de combustibil (benzină și motorină), ceea ce generează o poluare considerabilă.
Energia destinată transportului este consumată ineficient nu numai din cauza traficului (subdimensionării străzilor) și lipsei parcărilor, ci și din cauza transportului în comun al persoanelor și al mărfurilor, a lipsei unei strategii serioase de electro-mobilitate urbană. Ne vom ocupa numai de problemele energetice generate de transport și nu de rezolvarea acestuia. Adică ne vom uita către electrificarea sa în ceea ce urmează.
Sărăcia termică
Aproximativ 550.000 de apartamente sunt legate la sistemul de aprovizionare centralizată cu agent termic (SACET), la care se adaugă încă aproape 5.000 de instituții publice (școli, spitale, diverse clădiri ale administrației locale sau centrale). Acest sistem este format din două companii legate simbiotic: producătorul de agent termic ELCEN și transportatorul Termoenergetica.
ELCEN-ul, care produce și aproximativ 5% din energia electrică națională, se află în subordinea Ministerului Energiei, iar toate activele ce transportă și distribuie agentul termic sunt proprietatea Primăriei Generale și administrate de Termoenergetica. Cu alte cuvinte, există un lanț tehnic și un lanț comercial fracturat la gardul ELCEN.
Fractura tehnică se datorează lipsei unei viziuni unitare ale dezvoltării sistemului cu noi soluții și noi tehnologii, fractura comercială se datorează unei legislații proaste care a generat în ultimii 20 de ani pierderi contabile de aproape 1,5 miliarde de euro (socotim și defunctul RADET). Numai astăzi datoria Termoenergetica către ELCEN este de peste 300 milioane de euro. Tot de 20 de ani se discută despre unirea celor două companii, dar lupta politică și interesele obscure au făcut ca aceasta să nu se realizeze.
Sărăcia energetică în termie este mare. Necesarul de energie termică al Bucureștiului este de 3.800.000 Gcal/an. Un calcul arată că la temperaturi aflate sub 10 grade Celsius, maximul necesar de sarcină orară este de aproximativ 1000 Gcal. Există pierderi imense în rețeaua de transport al agentului termic. O analiză arată că pierderea medie orară este de aproximativ 2200 t (sau m³) de agent termic, adică 2/3 dintr-o piscină olimpică. Acesta înglobează cheltuieli de aducțiune a apei, de preparare chimică, de încălzire (la aproximativ 98 de grade Celsius) și de transport.
Știm că există zone în București unde agentul termic ajunge rar, înregistrându-se lungi perioade din an fără apă caldă și căldură. Acestea sunt în zonele îndepărtate de CET-urile ELCEN: Aviatorilor, Lacul Tei, Colentina și Pantelimon sunt câteva exemple.
Producția de agent termic
Sistemul este proiectat în anii 1960 și dezvoltat (încet și pe bucăți) până în 2000. Problema producției de energie termică este că se bazează doar pe gazul natural (deci în prețul energiei este înglobată poluarea, adică certificatele de CO₂) și este concentrată în câteva locații dezechilibrate. ELCEN-ul are patru CET-uri, iar Termoenergetica o centrală termică medie de cartier și câteva zeci de microcentrale termice de cvartal. CET-urile ELCEN-ului sunt vechi și au randamente mici, centralele termice ale Termoenergeticii sunt mici și o mare parte din ele neretehnologizate.
Producția de energie trebuie regândită, având exemplele marilor capitale europene și având la dispoziție noile tehnologii. Acestea au eliminat gazul (unele chiar în proporție de peste 90%), folosind tehnologii de vârf având combustibil deșeurile urbane solide. Deci și-au rezolvat două probleme: de mediu prin eliminarea gunoiului și de energie prin valorificarea energetică a acestuia. În funcție de cerere, de geografie și de resursele locale au adoptat și alte tehnologii legate de pompele de căldură, centralele pe inducție sau soluții de recuperare de căldură (din industrie sau IT&C), de fotovoltaic îmbinat cu termosolar sau de geotermal, atingând un grad mare de autosuficiență energetică locală.
Transportul de „căldură”
Sistemul actual bucureștean este vechi și se bazează pe transportul de agent termic. Acesta se bazează întotdeauna pe două conducte: turul, care duce agentul către niște instalații care preiau căldura spre calorifere și spre instalația de apă caldă, și returul, care întoarce agentul la o temperatură mult mai joasă pentru a fi reîncălzit în CET-uri. În multe capitale europene s-a constatat că este mai ieftin să produci și să transporți energia electrică decât să produci și să transporți agent termic și astfel, în locul punctelor și modulelor termice, au apărut microcentralele termice (de scară sau de cvartal) ce folosesc energia electrică. Ba mai mult decât atât, acestea s-au hibridizat, folosind și energia termosolară și energia electrică provenită din panourile fotovoltaice și pompele de căldură, care îmbinate împreună pot reduce substanțial consumurile de energie și emisiile de carbon. O altă problemă este că azi rețelele electrice nu sunt capabile la trecerea către „electrificarea” termiei, oricât de eficiente ar fi soluțiile propuse.
Sărăcia electrică
Iarna ELCEN-ul poate produce maxim 500 MWh. Vara, dacă poate 100 MWh, e bine. Consumul mediu al Bucureștiului este 1000 MWh, iar iarna și vara poate depăși 1400 MWh, când intră în funcțiune aerotermele sau aparatele de aer condiționat. Întrebarea este de unde se aprovizionează Bucureștiul cu energie? Cernavodă sau Petrom – Brazi sunt cele mai apropiate surse mari. Reactorul 1 de la Cernavodă intră în reabilitare din 1 ianuarie 2027, iar Termocentrala Petrom – Brazi este funcțională numai când prețurile îi sunt favorabile. (Să nu uităm că funcționează pe gaz, adică plătește cam 35 euro CO₂/MWh și că nu are unde să furnizeze energia termică reziduală). ELCEN-ul nu are nicio șansă să-și finalizeze investițiile în cele 3 proiecte de centrale noi de la Grozăvești, Progresu și CET Sud. Asta înseamnă că Bucureștiul poate trece printr-o apocalipsă energetică.
Dacă energia electrică nu se produce, nici energia termică nu este îndeajuns, iar lipsa de energie termică duce la o creștere a consumului de energie electrică, intrând în funcțiune aerotermele, caloriferele electrice și aparatele de aer condiționat.
Rețeaua de gaze
Multe din blocurile construite în ultimii ani sunt dotate cu centrale termice de apartament care se alimentează cu gaze. De asemenea, există multe case care sunt utilate cu astfel de centrale individuale. Astfel, rețelele în multe zone ale Bucureștiului sunt depășite de consumul de iarnă. Cu alte cuvinte, distribuitorul de gaz a ajuns în multe zone la volumul maxim posibil de distribuit.
Având în vedere că Uniunea Europeană deja a impus prin Directiva privind performanța energetică a clădirilor eliminarea treptată a centralelor individuale ce folosesc combustibil fosil până în 2040, lăsând statelor membre flexibilitate în implementare, este puțin probabil ca distribuitorii de gaze să-și mărească capacitatea de distribuție în marile aglomerări urbane, deoarece mai mult ca sigur va exista obligativitatea ca pe termen mediu toate clădirile să fie racordate la un sistem centralizat de încălzire, oricât de mic ar fi.
Rețeaua de energie electrică
Nici aceasta nu este aptă de a prelua consumurile mari potențiale. În marile aglomerări urbane nu pot apărea mulți prosumatori (cu fotovoltaice), cu toate că ar fi de dorit. Deci nu vor apărea dezechilibre de rețea în perioada de strălucire a soarelui.
Creșterile de consum de energie electrică sunt sigure, deoarece, după cum am spus, este mai ușor și mai ieftin să transporți energia electrică decât agentul termic, iar transportul urban se va electrifica. Numai să ne gândim că STB-ul are aproape 1600 de autobuze care parcurg 80.000.000 km/an, adică cam 220 km/zi. Pentru toată flota de autobuze se va ajunge la un necesar de 500 MWh/zi. Să nu uităm că trebuie să existe multe stații de încărcare sau să se introducă mai multă energie în rețeaua de alimentare a troleibuzelor.
Dar să nu uităm de cele aproximativ 400.000 de vehicule utilitare înmatriculate în București, la care mai adăugăm și cele 1,3 milioane de autoturisme ale bucureștenilor și nu știm câte autoturisme, proprietate a chiriașilor și navetiștilor, sunt. Este posibil ca peste 10 ani jumătate din autoutilitare să treacă pe electric, de unde ar rezulta o creștere a necesarului orar la 3500 MWh, ceea ce este imens. Să mai adăugăm și un minim 500 MWh de consum orar pentru obținerea de energie termică. De aici rezultă că specialiștii trebuie să calculeze exact care va fi necesarul de energie electrică în regiunea București – Ilfov pentru următorii ani. Această energie astăzi nu este disponibilă și rețelele nu sunt pregătite pentru a face față unui astfel de consum.
Resursa umană, o problemă de nerezolvat!
În următorii cinci ani, mai mult de 50% din personalul tehnic (muncitori și ingineri) al celor două companii ce se vor uni în SACET va ieși la pensie și cel puțin în ultimii ani s-a înregistrat un mare deficit de forță de muncă. Sunt unele secții cu condiții de muncă extrem de grele. Avarii multe, lucrări mari de înlocuire a sute de kilometri de conducte, cămine degradate (locurile pe unde trec traseele de conducte) pe sute de metri. Cine vrea să lucreze în subteranul orașului unde este extrem de cald, unde aerul este viciat și unde este plin de insecte și rozătoare?
Termoenergetica are aproximativ 3500 de angajați, iar ELCEN-ul peste 1700. Din câte știu, peste 10% din aceștia fac parte din categoria „sinecuri” de birou.
Nu trebuie să uităm și de management. Consiliile de administrație și directoratele au fost și sunt politizate, ceea ce înseamnă că nu toți au habar de problematica SACET-ului bucureștean. Mai adăugăm că există Direcția Generală de Servicii Publice a Primăriei Generale (care se ocupă și de termie), Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București-Ilfov și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transporturi Publice București – Ilfov. Nici aici nu sunt prea mulți profesioniști și în acestea ar trebui să se elaboreze strategiile și politicile viitoare ale Zonei Metropolitane București – Ilfov, care cuprind și problematica energetică.
Și nu trebuie să uităm nici de scandalurile de corupție care au apărut în spațiul public legate de SACET-ul bucureștean pentru a atrage atenția decidenților că nu mai este de glumă cu corupția.
Concluzia este că dacă domnul Ciprian Ciucu nu își strânge profesioniști integri pe lângă el, toți vom avea de suferit!