Încă din 2016, anul în care Marea Britanie a votat pentru Brexit iar Trump a fost ales președinte, sociologii, jurnaliștii, experții și aproape toată lumea au încercat să explice ascensiunea populismului global. A existat o listă scurtă de posibile cauze:
-
- Inegalitatea economică provocată de globalizare și politicile neoliberale.
- Rasismul, nativismul și bigotismul religios al populațiilor care și-au pierdut statutul.
- Schimbări sociologice majore ce au divizat oamenii în funcție de educație și reședință, și resentimentul față de dominația elitelor și experților.
- Abilitățile ieșite din comun ale demagogilor, cum ar fi Donald Trump.
- Eșecurile partidelor politice tradiționale de a produce creștere economică, locuri de muncă, siguranță și infrastructură.
- Antipatia sau ura față de agenda culturală a stângii progresiste.
- Eșecuri de leadership ale stângii progresiste.
- Natura umană și înclinațiile ei spre violență, ură și excludere.
- Social media și internetul.
Am contribuit și eu la această dezbatere și, ca toți ceilalți, am bifat cauza #9, social media și internetul, ca fiind unul dintre factorii cu impact semnificativ.
Totuși, după ce am reflectat la aceste întrebări timp de aproape un deceniu, am ajuns la concluzia că tehnologia în sens larg și internetul în particular se disting în rândul explicațiilor majore privind întrebarea de ce populismul global a apărut în fix în această perioadă istorică specifică și de ce a luat forma actuală.
Am ajuns la această concluzie printr-un proces de eliminare. Este clar că toți cei nouă factori de mai sus au jucat un rol în ascensiunea populismului global. Populismul este, însă, un fenomen cu multiple fațete, în care anumiți factori cauzali sunt mai puternici în explicarea unor aspecte particulare ale fenomenului sau în explicarea motivului pentru care populismul se manifestă mai puternic în anumite țări decât în altele.
De exemplu, în timp ce resentimentele rasiale joacă evident un rol important în America, ele nu sunt prezente în Polonia, care este una dintre cele mai omogene societăți etnice din lume. Și totuși, partidul populist Lege și Justiție a fost la putere timp de opt ani.
Să analizăm slăbiciunile explicațiilor de la 1 la 8.
Cauza #1, disparitățile economice în creștere, a fost cu siguranță un factor influent ce i-a determinat pe alegătorii din clasa muncitoare către partide și figuri populiste precum Trump. Cu toate acestea, aproximativ jumătate dintre toți americanii l-au votat pe Trump într-o perioadă în care ocuparea forței de muncă și creșterea economică generală erau relativ ridicate. Nu ne aflam în mijlocul unei crize economice, așa cum era cazul în 1933, când a fost ales Franklin Roosevelt, iar rata șomajului era de aproape 25%. Deși dificultățile economice cauzate de inflație i-au determinat cu siguranță pe mulți americani să-l voteze pe Trump în 2024, inflația a fost mai mare și mai persistentă în anii 1970.
Cauza #2, ideea că populismul este condus de o reacție nativistă împotriva albilor este plauzibilă. Deși țări precum Polonia și Ungaria nu împărtășesc istoria rasială încrâncenată a Americii, s-ar putea argumenta că teama de imigrație și de scădere a puterii grupurilor etnice dominante din aceste țări a fost un stimulent puternic pentru votul populist. Chiar și în America, temerile rasiale sunt doar o parte a narațiunii. În timp ce Trump se bucură de sprijin de la grupuri și figuri rasiste declarate, precum Proud Boys sau Nick Fuentes, mulți non-albi, inclusiv afro-americani, hispanici și asiatici au decis să-l voteze în 2020 și 2024. Într-adevăr, Trump a reușit să facă ceea ce democrații făcuseră în trecut: să adune o coaliție multirasială a clasei muncitoare.
Cauza #3, divizarea profundă ce a avut loc, în care democrații au devenit partidul profesioniștilor educați care trăiesc în orașe mari, în timp ce alegătorii republicani sunt mai puțin educați și mai mult din mediul rural, se regăsește în multe țări din întreaga lume. Această fragmentare este mai degrabă un efect al unei schimbări sociologice mai profunde decât factorul ce declanșează schimbarea. Americanii nu au hotărât să se mute la țară pentru că erau conservatori; mai degrabă, condițiile de viață din zonele rurale, spre deosebire de cele urbane, conduc la perspective politice diferite.
Cauza #4, abilitățile speciale ale lui Donald Trump, este incontestabilă; el are mulți epigoni, dar puțini au demonstrat talentul său demagogic. Mișcarea MAGA a reușit să preia aproape complet unul dintre cele două partide majore ale Americii, lucru care nu se întâmplă doar prin forța voinței unui singur om. A deveni un soldat loial al lui Trump a impus multor republicani să abandoneze convingeri vechi precum liberul schimb și internaționalismul, ce odinioară erau opinii definitorii. Ce trebuie explicat este cum au ajuns ei susceptibili pentru această conversie.
Cauza #5, eșecul politicienilor democrați de a rezolva probleme sociale (ordine publică, cei care și-au pierdut casele, consumul de droguri, infrastructura și locuințele) a fost desigur importantă pentru mulți alegători de centru și independenți. Acesta a fost un factor important și în multe competiții electorale locale, unde statele și orașele democrate au înregistrat rezultate slabe. Sincer vorbind, proasta guvernare a politicienilor de stânga este mai veche (amintiți-vă de New York City cu Abe Beame și David Dinkins). S-ar putea argumenta că urmările sociale ale pandemiei au declanșat o conștientizare mai mare a acestor vulnerabilități, însă trumpismul a existat cu mult înaintea anului 2020.
Cauzele #6 și #7 – antipatia față de problemele culturale desemnate ca fiind „de stânga”, cum ar fi DEI (diversitate, echitate și incluziune), acțiunea afirmativă, corectitudinea politică, politicile LGBTQ, imigrația și leadership-ul slab al democraților – sunt evident legate. A fost o judecată șubredă a democraților ce a permis ca partidul să fie definit de acești factori, în loc să stabilească poziții clare pe probleme economice de interes mai general. Problema de a vedea problemele culturale ca fiind centrale în ascensiunea populismului este că acestea există de ceva vreme. Feminismul și disfuncțiile sociale precum dependența de droguri și destrămarea familiei datează de la sfârșitul anilor 1960, în timp ce politica identitară și-a făcut debutul în anii ’70 și ’80. Aceste mișcări sociale au generat reacții adverse și au contribuit la alegerea președinților conservatori precum Nixon și Reagan. Cu toate acestea, ele nu au declanșat genul de reacții furibunde văzute în anii 2020.
Cauza #8, natura umană, a fost ridicată recent de Bill Galston în noua sa carte Anger, Fear, Domination: Dark Passions and the Power of Political Speech și examinată într-o recenzie de Jonathan Rauch. Galston susține că polarizarea și partizanatul au făcut parte din politică mereu; civilitatea liberală de care democrațiile contemporane s-au bucurat în ultimele decenii este o anomalie ce trebuie explicată, și nu regula existenței umane.
Problema cu orice explicație a unui fenomen social care ia natura umană ca punct de plecare este întrebarea „de ce acum?”. Natura umană a fost, probabil, constantă de-a lungul istoriei umane; ea nu explică de ce comportamentul oamenilor a devenit subit deplorabil la jumătatea celui de-al doilea deceniu al secolului XXI. O natură umană permanentă trebuie să interacționeze cu un alt fenomen care este mai tranzitoriu și legat de timp. În orice caz, Steven Pinker, dar și alții, a argumentat că comportamentul uman a devenit mai puțin violent de-a lungul timpului și există dovezi empirice substanțiale în sprijinul tezei. Este greu de susținut că tipul de extremism politic pe care l-am văzut în ultimii ani în Statele Unite este mai rău decât alte cazuri de colaps societal. Vă amintiți de naziști?
Orice explicație satisfăcătoare pentru ascensiunea populismului trebuie să abordeze contextul temporal: de ce populismul a apărut atât de pregnant și în atât de multe țări diferite în al doilea deceniu al secolului XXI?
Perplexitatea mea pleacă de la faptul că, după orice standard obiectiv, condițiile sociale și economice din Statele Unite și Europa au fost relaitv bune în ultimul deceniu. Într-adevăr, ar fi greu de argumentat că au fost similar de bune în multe alte momente ale istoriei umane. Da, am avut crize financiare majore și războaie nesoluționate, da, am avut inflație și inegalitate economică în creștere, da, am avut mutarea producției și pierderi de locuri de muncă, și da, am avut leadership slab și schimbări sociale rapide.
Cu toate acestea, în secolul XX, societățile avansate au experimentat toate aceste fenomene în forme mult mai grave decât în anii recenți – hiperinflație, rate ale șomajului uriașe, migrație în masă, revolte civile, violență internă și internațională. Și totuși, potrivit populiștilor contemporani, lucrurile nu au stat niciodată mai rău: criminalitatea, migrația și inflația sunt complet scăpate de sub control și transformă societatea dincolo de orice recunoaștere, până la punctul în care, în cuvintele lui Trump, „nu veți mai avea o țară”. Cum explici o mișcare politică bazată pe afirmații rupte de realitate?
Așa cum am scris într-un articol recent, mișcarea populistă actuală diferă de manifestările anterioare ale politicii de dreapta deoarece nu este definită de o ideologie economică sau politică clară, ci mai degrabă de gândirea conspirativă.
Esența populismului contemporan este credința că dovezile realității din jurul nostru sunt false și sunt manipulate de elitele din umrbră care trag sforile în culise.
Teoriile conspirației au fost întotdeauna parte a politicii de dreapta în Statele Unite. Conspirațiile de astăzi sunt însă incredibil de ciudate, cum ar fi credința Qanon că democrații operează tuneluri secrete sub Washington, D.C. și beau sângele copiilor mici.
Oamenii educați ar prefera să critice politicile comerciale ale lui Trump decât legăturile sale cu Jeffrey Epstein, și totuși cea din urmă l-a urmărit luni întregi (deși aici avem cazul unei conspirații reale pentru a mușamaliza conexiunea).
Acesta este lucrul care mă face să cred că motivul #9, ascensiunea internetului și a social media, este singurul factor care se situează deasupra celorlalte ca explicație principală a problemelor noastre actuale.
În linii mari, internetul a eliminat intermediarii, mass-media tradițională, editorii, rețelele de televiziune și radio, ziarele, revistele și alte canale prin care oamenii primeau informații în perioadele anterioare.
În anii 1990, când internetul a fost privatizat pentru prima dată, acest lucru a fost sărbătorit: oricine putea deveni propriul său editor și putea spune orice dorea online. Și exact asta au făcut, pe măsură ce toate filtrele care existau anterior pentru a controla calitatea informațiilor au dispărut. Acest lucru a precipitat, dar a fost și un efect al pierderii ample a încrederii în tot felul de instituții.
Mutarea în online a creat un univers paralel ce avea o legătură cu lumea fizică experimentată, dar în alte cazuri putea exista complet paralel față de ea. În timp ce, în trecut, „adevărul” era certificat în mod imperfect de instituții precum jurnalele științifice, mass-media tradițională cu standarde de responsabilitate jurnalistică, instanțe și investigații legale, instituții educaționale și organizații de cercetare, standardul pentru adevăr a început să graviteze în schimb în jurul numărului de like-uri și share-uri pe care le primea o anumită postare.
Marile platforme tehnologice, urmărindu-și propriul interes comercial, au creat un ecosistem care recompensa senzaționalismul și conținutul disruptiv, iar algoritmii lor de recomandare, acționând din nou în interesul maximizării profitului, i-au ghidat pe oameni către surse care nu ar fi fost luate în serios niciodată în vremurile de dinainte.
Mai mult, viteza cu care meme-urile și conținutul de joasă calitate puteau călători a crescut dramatic, la fel și publicul oricărei informații. Anterior, un ziar sau o revistă importantă putea ajunge la un milion de cititori, de obicei într-o singură zonă geografică; astăzi, un singur influencer poate ajunge la sute de milioane de urmăritori, indiferent de geografie.
În cele din urmă, așa cum a explicat Renee DiResta în cartea sa Invisible Rulers, există o dinamică internă a postărilor online ce explică ascensiunea opiniilor și materialelor extremiste. Influencerii sunt împinși de publicul lor să caute conținut senzațional.
Moneda de schimb a internetului este atenția, și nu obții atenție fiind sobru, reflexiv, informativ sau judicios.
Nimic nu ilustrează rolul central al internetului mai bine decât răspândirea mișcării anti-vacciniste și instalarea lui Robert F. Kennedy Jr. ca Secretar al Sănătății (HHS) în administrația Trump.
Diversele afirmații ale lui Kennedy despre pericolele vaccinării nu sunt doar neadevărate; ele sunt activ periculoase, deoarece îi conving pe părinți să nu le administreze copiilor lor vaccinuri care salvează vieți. Este greu de conectat opoziția față de vaccinuri cu orice fel de ideologie conservatoare coerentă – într-adevăr, în perioadele anterioare, conservatorii ar fi salutat inovația și beneficiile pe care le-au conferit vaccinurile.
Internetul este cel care a facilitat ceea ce a devenit o rețea vastă de sceptici ai vaccinurilor. Niciun număr de studii științifice empirice nu a putut depăși dorința multor oameni care voiau să creadă că există forțe malefice în societatea americană care promovează lucruri dăunătoare pentru ei, iar ei au văzut o confirmare abundentă a opiniilor lor pe internet.
DiResta oferă un exemplu al modului în care internetul a contribuit direct la această răspândire. Nu ar trebui să existe niciun motiv pentru care „mămicile yoga” să fie atrase de Qanon și de gândirea conspirativă. A existat, totuși, un guru yoga proeminent care și-a îndemnat adepții să caute adevărul la Qanon. Un algoritm de pe o platformă de internet a preluat această conexiune și, în esență, a decis că, dacă acest influencer yoga era interesat de Qanon, alți pasionați de yoga ar trebui să fie și ei interesați de teorii ale conspirației și a început să le recomande conținut conspirativ.
Asta fac algoritmii: ei nu înțeleg semnificația sau contextul, ci pur și simplu caută să maximizeze atenția, direcționând oamenii către conținut popular.
Există un alt tip de conținut pe internet care explică caracterul particular al politicii noastre de astăzi: jocurile video.
Această conexiune a fost scoasă în evidență de cazul tânărului, Tyler Robinson, care se presupune că l-a împușcat pe Charlie Kirk. Robinson a fost, evident, radicalizat pe internet. Era un gamer activ care a scris meme-uri pe tuburile cartușelor pe care le-a folosit.
Acest lucru a fost valabil și pentru mulți dintre participanții la evenimentele din 6 ianuarie, care luaseră „pastila roșie” și puteau vedea conspirația forțelor mainstream de a fura alegerile de la Donald Trump. Iar lumea jocurilor video este uriașă, cu venituri globale estimate în intervalul 280-300 de miliarde de dolari.
Așadar, apariția internetului poate explica atât momentul ascensiunii populismului, cât și caracterul conspirativ pe care l-a luat.
În politica de astăzi, taberele „roșie” și „albastră” ale polarizării americane nu contestă doar valori și politici, ci și informații factuale, cum ar fi cine a câștigat alegerile din 2020 sau dacă vaccinurile sunt sigure.
Cele două tabere locuiesc în spații informaționale complet diferite; ambele pot crede că sunt implicate într-o luptă existențială pentru democrația americană, deoarece pornesc de la premise factuale diferite cu privire la natura amenințărilor la adresa acelei ordini.
Nimic din toate acestea nu înseamnă că motivele de la 1 la 8 nu sunt importante sau de ajutor în a ne ghida spre o înțelegere a situației noastre actuale.
În opinia mea, doar ascensiunea internetului poate explica cum putem fi într-o luptă existențială pentru democrația liberală, într-un moment al istoriei în care succesul democrației liberale nu a fost niciodată mai pregnant decât astăzi.
Nota redacției – Articolul profesorului Francis Fukuyama a fost publicat pe site-ul Persuasion și este publicat cu acordul editorului.
