Suntem luați de proști din nou: după două amânări, CCR ne insultă inteligența invocând un viciu de procedură pentru respingerea legii de pensionare a magistraților, viciu pe care, de altfel, nu avea cum să nu-l fi observat din prima zi, și anume lipsa avizului CSM.
Mai concret, cu o majoritate strânsă, 5-4, guvernul este blamat pentru că nu a așteptat 30 de zile ca CSM să se pronunțe, ci doar 10. De remarcat că avizul CSM este totuși consultativ, iar patru din cei nouă membri ai CCR au considerat rezonabil termenul de zece zile, cum observa și premierul Bolojan pe Facebook. Acuzațiile unei părți a komentariatului, inclusiv ale rectorului Universității București Marian Preda, care îi reproșa guvernului că nu s-a consultat și nu a negociat suficient cu CSM, se dovedesc astfel cel puțin pripite și nu țin cont de opoziția vehementă la orice schimbare demonstrată de CSM și ÎCCJ. De altfel, premierul Ilie Bolojan a avut o întâlnire cu magistrații, care au respins orice schimbare.
Decizia CCR pare așadar mai degrabă o stratagemă pentru prelungirea status-quo-ului, pentru că executivul va trebui să reia procedura de avizare și de asumare a răspunderii, ceea ce va cere timp, iar ulterior nu este exclus ca ÎCCJ sau altă instanță să conteste din nou legea, caz în care, dacă nu se găsește un pretext procedural, se poate intra pe fondul legii și cine știe ce se va găsi.
CCR a demonstrat că poate face din alb negru dacă se găsește o majoritate în acest sens. Pornind din acest punct suntem obligați să constatăm că formarea unei majorități împotriva legii pensiilor magistraților atestă faptul că, în momentele critice, coaliția nu funcționează pentru că PSD face obstrucție.
Concret, dacă Mihai Busuioc, numit judecător la CCR la propunerea PSD cu votul întregii coaliții, în ciuda faptului că nu îndeplinea condițiile profesionale, s-ar fi alăturat celorlalți patru judecători, numiți de partidele coaliției și de președinție, care au dorit să respingă contestația Liei Savonea, atunci legea ar fi fost salvată.
Nu putem fi atât de naivi încât să acceptăm că domnul Busuioc nu mai răspunde la solicitările partidului, fiind independent, pentru că domnul Busuioc, fiind nepregătit profesional, nu poate vota decât politic, toată cariera sa fiind o succesiune de sinecuri politice.
În plus, ne întrebăm când oare a renunțat PSD la controlul direct asupra politrucilor pe care i-a plasat în posturi-cheie? Mai degrabă putem considera că PSD mai face un serviciu discret magistraților venali, care și-au dovedit de atâtea ori utilitatea eliberându-i pe marii corupți prin căi extraordinare de atac, cu riscul de a se face de râs și de a insulta bunul simț, cum s-a întâmplat recent cu motivația halucinantă a deciziei care îl scăpa de orice vină pe fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, pe motiv că justiția ar fi funcționat în cazul său la fel ca justiția sovietică în cazul lui Alexei Navalnîi.
Faptul că PSD sabotează reformele guvernului a fost evident de altfel din reacția lui Sorin Grindeanu la decizia CCR. În contradicție cu premierul Bolojan, care a reacționat ferm în apărarea noii legi și a anunțat că va corecta problemele de procedură, liderul PSD lansează o interpretare originală: dacă decizia CCR a fost dată pe lipsa avizului de la CSM, „atunci înseamnă că în integralitate e neconstituțională și trebuie reluată procedura”.
Chiar dacă este absurd să echivalezi un viciu de procedură cu neconstituționalitatea legii „în integralitatea ei”, Sorin Grindeanu are nevoie de acest raționament strâmb pentru a justifica adevăratul său plan: înlocuirea legii guvernului Bolojan, aprobate inițial și de PSD, cu alt proiect, pe placul magistraților. Astfel, liderul PSD a propus „un grup de lucru” care ar urma „să vină cu o formă pentru Legea pensiilor speciale la magistrați pe care o să propună Parlamentului sau să-și asume răspunderea”, iar grupul de lucru „trebuie să aibă dialog cu asociațiile de magistrați și cu toți actorii relevanți din domeniu…cu ÎCCJ, CSM”.
Cu alte cuvinte, PSD vrea să mențină privilegiile magistraților și probabil să tergiverseze procesul legislativ până când va intra în vigoare rotativa guvernamentală, care îl va aduce pe domnul Grindeanu în fruntea guvernului și va pune cruce tentativelor de reformare a statului.
Mai interesante au fost, ca reacție la decizia CCR, propunerile formulate de liderul USR Dominic Fritz și de liderul UDMR Kelemen Hunor privind organizarea unui referendum național pe tema vârstei de pensionare, dar ele nu pot contracara opoziția internă a PSD, care nu mai ține cont de angajamentele asumate prin programul de guvernare.
Drept dovadă, PSD a inițiat deja în Parlament un demers pentru eliminarea obligativității CASS pentru mamele în concediu de naștere, veteranii de război și… personalul monahal, adică un proiect care anulează o lege promulgată de guvernul coaliției cu acordul PSD. Iată însă că PSD nu este singur în sabotarea coaliției la acest capitol, ci este susținut și de UDMR, care, ca întotdeauna, joacă la toate capetele pe care le găsește. Proiectul în cauză poate trece cu voturile PSD, UDMR și AUR, ceea ce anulează practic coaliția.
Cum poate deci Ilie Bolojan să continue să guverneze cu o coaliție în care PSD sabotează programul de guvernare și nu știe cum să scape de premier, iar UDMR se opune la rândul său sistematic unor reforme, cum ar fi cele din administrația locală?
Chestiunea demisiei domnului Bolojan a fost scoasă deocamdată de pe agendă, deși televiziunile s-au agitat intens pe această temă în lumina deciziei CCR de a accepta contestația privind legea pensiilor magistraților. Președintele Nicușor Dan a avut o reacție promptă prin care a respins ideea oportunității demisiei premierului. Prin reacția sa pe FB, Ilie Bolojan a infirmat indirect demisia, anunțând că va continua promovarea proiectului legii în cauză. Demisia premierului ar fi fost, de altfel, o decizie riscantă pentru România, pentru că orice criză politică ar fi trezit serioase îndoieli pe piețele financiare, iar țara, cu problemele sale, nu își poate permite acum așa ceva.
Tenacitatea și reziliența domnului Bolojan sunt desigur lăudabile și nu putem decât să salutăm măsurile pe care le ia atunci când poate să acționeze nestingherit, cum a fost cazul reducerii cu 17% a subvenției partidelor.
Totuși, problemele generate de falanga anti-reformistă din coaliție se dovedesc greu de rezolvat. ANAF continuă să nu performeze, sub un șef care aduce în discuție faptul că autoconsumul din gospodăriile populației contribuie la „gapul de TVA”, dar nu vorbește de marile fraude și de rețelele de firme dubioase, legate de pensionarii de lux din servicii și armată, de care vorbesc în schimb mai mulți economiști și jurnaliști.
Corupția a rămas și ea neatinsă, după cum afirma explicit șefa EPPO, Laura Codruța Kövesi, care acuză procurorii din România că nu au semnalat nicio neregulă în Portul Constanța, deși din alte țări au parvenit destule dovezi în acest sens. Totodată, este remarcabil că domnul Bolojan nu renunță la planul său de reducere a personalului din primăriile neperformante, dar iată că nu îl poate pune în aplicare, iar dezbaterea interminabilă a acestui plan în coaliție a devenit o telenovelă proastă, în care Sorin Grindeanu și Olguța Vasilescu joacă roluri importante, secondați de UDMR. La fel și discuția fără sfârșit despre prețul energiei, care nu produce niciun rezultat palpabil, dar îi permite ministrului PSD Bogdan Ivan să bată câmpii și să acuze fără temei PNRR și USR, să plângă după termocentralele pe cărbune, deși România a întârziat excesiv programul de decarbonificare agreat cu Comisia Europeană.
Suspectăm, pe de altă parte, că reformele sunt blocate de caracatița care slujește intereselor economico-politice ale serviciilor și ale politicienilor arondați acestora (majoritatea), pe care domnul Bolojan nu o poate controla și pe care președintele deocamdată o menajează. Cum justiția însăși face parte din această caracatiță, nu prea are cine să o destructureze.
Dar orice întârziere a reformelor, mai ales a celor care ar avea drept efect reducerea costului vieții, accentuează nemulțumirea perfect justificată a cetățenilor, care simt că ei plătesc pentru hoția și corupția din companiile de stat și din administrație. Or, domnul Bolojan nu poate rezista multă vreme în această situație fără să se erodeze și fără să piardă încrederea populației. Bunele intenții nu contează când salariul și pensia ți-au fost reduse, dar primăriile își țin în continuare cohortele de funcționari neaveniți plătiți din bugetul de stat, iar magistrații se pensionează la 48 de ani beneficiind de sume mai mari decât salariile, pe care le achită de fapt tot pârlitul de contribuabil.
O vreme, premierul va fi creditat cu bune intenții, dar, dacă nu reușește să deblocheze programul de reforme, creditul se va reduce. Neputința nu este un titlu de glorie pentru un om politic, iar partidul lui Sorin Grindeanu tocmai asta încearcă să facă: să-l discrediteze pe Ilie Bolojan și să demonstreze că PSD își impune voința în coaliție – adică apără interesele clientelei, ale neo-nomenklaturii inclusiv ale magistraților și ale serviciilor secrete – și zădărnicește reformele.
Istoria ultimelor luni este istoria luptei dintre un premier competent și decis să pună guvernarea și instituțiile statului pe baze corecte, înainte de a face reforme structurale, și PSD, un partener incorect, care se opune corectitudinii, competenței și reformelor. Deocamdată premierul rezistă, dar nemulțumirea oamenilor crește, elevii și studenții, de regulă reformiști, au fost pierduți pentru că au fost puși să plătească pentru nesăbuința guvernelor anterioare, în timp ce baronimea din administrație și din companiile de stat este neatinsă.
Sentimentul că suntem prizonierii unui sistem ticăloșit care îi elimină pe toți cei care i se opun riscă să ducă la o acceptarea a stării de fapt și la o acomodare cu sistemul. Cadrilul cu PSD nu mai poate dura așadar fără să-i compromită pe președinte și pe premier și fără să blocheze țara, mai ales că Sorin Grindeanu și echipa pe care o anunță la conducerea partidului nu sunt cu nimic mai buni decât echipa lui Marcel Ciolacu. Dacă vor să reziste și să nu fie măturați de o nouă alianță de trădători, cum a fost cea creată pentru susținerea lui Călin Georgescu, atât Ilie Bolojan, cât și Nicușor Dan vor fi obligați să ia măsuri radicale și curajoase, atâta vreme cât mai pot conta pe electoratul pro-european care a asigurat victoria asupra extremiștilor în luna mai. Dar înainte de toate trebuie să fie conștienți că pe PSD nu pot conta – și nu vor putea conta niciodată, indiferent cine se află în fruntea sa.
