Anul trecut, pe vremea asta, prin vocea președinților lor, PNL promitea că nu va mai guverna alături de pesediști, iar PSD – că nu se va asocia vreodată cu AUR. Cele două partide au astăzi alți șefi – unul, ales în congres, iar celălalt, interimar –, dar numai al doilea poate zice că s-a ținut de cuvânt. Deși scorul obținut de ei la parlamentare a fost cel mai prost din istoria partidului lor, iar la președinție au ratat intrarea în finală și cu Ciolacu, și cu Antonescu, pesediștii au fost cooptați la guvernare.
Mai mult decât atât, ei folosesc frecvent potențialul de șantaj de care dispun: dacă nu faceți ce zicem noi, coaliția moare! Cifrele sunt de partea lui Grindeanu & co. Într-adevăr, coaliția cvadripartită controlează acum 67,22% din mandatele celor două camere (sunt incluse aici și cele 17 mandate ale minorităților, altele decât cea maghiară). E o super-majoritate, care ar permite – în caz de coeziune deplină! – și schimbarea Constituției. Dacă vreuna din celelalte formațiuni care alcătuiesc majoritatea – PNL, USR sau UDMR – ar hotărî să plece de la Palatul Victoria, majoritatea nu s-ar prăbuși, fiindcă fiecare dintre ele are sub 17 procente.
În schimb, dacă ar pierde cele 28,23% deținute de PSD, coaliția ar mai avea doar 38,99% din mandate și ar deveni minoritară, fiind nevoită să negocieze trecerea oricărui proiect de lege cu parlamentari dizidenți fie din PSD, fie din grupurile ultra-naționaliste, patru la număr în acest moment. Reamintesc că AUR are în cele două camere 19,18%, SOS și POT dispun în camera inferioară de 3,44% și, respectiv de 3,01%, iar noul grup format în Senat – PACE – are 2,37% din totalul voturilor din Parlament. Cei 17 deputați și senatori care sunt acum neafiliați reprezintă și ei, luați împreună, 3,66%.
Cine ține seama de aceste procente realizează că amenințarea formulată de pesediști ar trebui tratată cu calm. Căci există soluții și dacă PSD pleacă de la Palatul Victoria. Indic aici doar două dintre ele.
Atâta timp cât PSD se teme de alegeri anticipate, un guvern minoritar va putea adopta reforme prin asumarea răspunderii. Cum a făcut-o, de altfel, și până acum. Ar dispărea, totuși, spre binele tuturor, mofturile pesediștilor. Nu i-am mai putea auzi nici pe Grindeanu sau Băluță, nici pe vreun alt pesedist zicând că distrug majoritatea dacă PNL și USR ar ajunge să aibă un candidat comun la alegerile pentru Primăria Bucureștiului sau dacă se renunță la plafonarea pentru „alimente de bază” ș.a.m.d.
A doua variantă a fost sugerată de președintele Dan, care vorbea deunăzi despre posibila apariția a unei formațiuni care să regrupeze conservatori pro-europeni. Într-o asemenea ipoteză, ar mai fi nevoie ca 10% din parlamentari să se revendice de la idei apropiate de cele ale italiencei Georgia Meloni, pentru ca, în locul lui Grindeanu, să fie la masa unei coaliții majoritare o forță politică mai compatibilă cu valorile UE decât sărmanii pesediști. Suntem oare foarte departe de o asemenea nouă fragmentare a spectrului politic? Eu cred că nu.