În 2000, după patru ani de guvernare CDR-USD-UDMR, electoratul a fost sever, trimițând în opoziție partidele componente ale unei coaliții mult mai diverse decât cea actuală, iar pe unul dintre ele – PNȚCD – l-a lăsat chiar în afara Parlamentului. Unde a rămas până în ziua de azi. Atunci s-a născut și „doctrina Stoica”, de la numele celui care asumase portofoliul Justiției în cei patru ani de guvernare reformistă și care avea să câștige, pentru scurt timp, șefia propriului partid, PNL.
Doctrina era simplă: de vreme ce PNȚCD a murit, le revine peneliștilor datoria de a acoperi reprezentarea opiniilor de dreapta. Căci sistemul nostru politic, zicea – acum un sfert de veac – Valeriu Stoica, trebuie să devină bipartit, adică să aibă un partid de stânga și unul de dreapta. Pe scurt: PSD și PNL, ele și doar ele, vor guverna România.
Încă din acele vremuri, le-am explicat atât distinsului profesor de drept, cât și cititorilor care îmi urmăreau articolele că există trei elemente care blochează atingerea unui asemenea obiectiv: unul e sistemul electoral proporțional, care – întrucât fragmentează reprezentarea – duce rareori la un sistem cu două partide; al doilea este legat de recunoașterea minorităților etnice ca minorități politice și de cele 5-10 procente pe care acestea, prin vot sau beneficiind de discriminarea pozitivă, le controlează în cele două camere; în fine, sistemul de partide e împiedicat să devină bipartit de natura semi-prezidențială a regimului, fiindcă un președinte care asumă cu adevărat mandatul devine pol de putere distinct de taberele din parlament, fie ele două sau mai multe.
Peneliștii au ignorat aceste constrângeri și și-au construit strategia ca și când ar fi putut să ocupe singuri dreapta. Le-au răsturnat calculele provocări de tot felul precum retragerea lui Th. Stolojan din cursa prezidențială în 2004, încheierea în 2008 a unei alianțe de guvernare între PSD și PDL, un partid avându-i printre fondatori chiar pe V. Stoica 😊, spargerea USL în 2014 și mai cu seamă apariția, începând din 2012, a partidelor antisistem.
PNL a încercat diverse căi instituționale pentru a ajunge la configurarea unui spectru politic cu două partide: alegerea primarilor într-un tur e cea mai cunoscută dintre ele, iar la nivel local ea a produs un cvasi-duopol PSD-PNL. Nu s-a întâmplat așa și la nivelul care contează cel mai mult, și anume la cel național.
Soluția ultimă la care au apelat peneliștii pentru a construi bipartismul a fost rotativa guvernamentală. Cu succesul pe care îl cunoaște de-acum toată lumea.
E oare posibil ca PNL să accepte că nu poate confisca dreapta?
Împrejurările de azi îi oferă o oportunitate să priceapă această lecție simplă. La nivel guvernamental, e evident că Bolojan & PNL nu pot reuși să se impună în fața PSD fără sprijinul USR și al UDMR. Dinamica ideologică este și ea favorabilă: de mai bine de un deceniu în familia populară europeană, peneliștii au drept parteneri disponibili colegii din UDMR, cu vechime mai mare în PPE, dar și „vecinii” ideologici de la USR, care se află – începând din 2019 – în familia liberală, din care făcuse parte până în 2014 PNL și de care s-a mai agățat, vreme de cinci ani, ce mai rămăsese din gruparea Tăriceanu sub numele ALDE.
Partide care au ratat intrarea în Parlament în 2024 – la dreapta: Forța Dreptei și PMP, sau la stânga: Drept, Reper și Sens – pot fi nu înghițite, cum a tot crezut că trebuie și cum a făcut PNL cu diverse facțiuni, ci considerate complementare într-o articulare a unei alianțe a dreptei cu centrul politic.
Căci scena politică e fărâmițată cu totul altfel decât în ultimii 25 de ani: avem o stângă care va avea dificultăți să treacă de 20%, o dreaptă ultra-naționalistă care oscilează acum între 25 și 30%, o dreaptă populară divizată și un centru liberal, divizat și el.
În acest context, relația PNL cu USR e esențială. Căci ambele sunt capabile să treacă, pe culoarul propriu, de pragul de 20 de procente În plus, aflate sub tirul cvasi-permanent al PSD, dar obligate să guverneze deocamdată cu social-democrații, partidele conduse de I. Bolojan și D. Fritz au nevoie ca de aer de o cooperare politică responsabilă.
Alegerile de la Primăria Bucureștiului sunt un test.
Dar, dincolo de scrutinul amânat, fără motiv, pentru noiembrie, sincronizarea pozițiilor USR și PNL în plan ideologic și în elaborarea unor politici publice post-criză le poate asigura o influență politică semnificativă în următorii ani.
Din acest punct de vedere, cred că ar fi oportună reînvierea Institutului de Studii Populare și croirea unei colaborări cu o platformă precum cea care găzduiește articolul de față. Cea mai importantă temă de reflecție e cum anume poate fi blocată, în următorii cinci ani, o alianță între PSD și ultranaționaliști.
