După asumarea răspunderii pentru primul pachet de măsuri de reducere a deficitului bugetar, forțele ostile oricărei schimbări s-au mobilizat într-o imensă operațiune de șantaj menită să blocheze cruciada lui Ilie Bolojan pentru readucerea finanțelor țării în slujba binelui comun.
Cum vârful de lance al sistemului „ticăloșit” este PSD, premierul va avea nevoie de mult curaj pentru a urma cursul pe care l-a anunțat, dar curajul său este o funcție a sprijinului politic pe care îl poate mobiliza, iar aici lucrurile stau prost – ceea ce înseamnă că premierul trebuie să egaleze performanța voievozilor medievali și să învingă „aliotmanul” cu o oaste numeric inferioară.
Un pariu cel puțin dificil, dacă lărgim puțin cadrul și vedem că din „aliotman” fac parte și partidele extremiste, și forțele anarhiste inspirate de admiratori ai legionarilor și legionarismului. Toți au găsit chiar acum momentul să provoace dezordine, nu numai în Piața Victoriei, ci și pe A1. Poate se uită și șeful statului la televizor, ca să vadă cum se manifestă adepții de azi ai legionarilor, căci se pare că are „neclarități” în această privință.
Este greu să nu suspectăm prezența în culisele manifestărilor violente din weekend a acelorași rezerviști și a complicilor lor activi din servicii, sau complicități sumbre în instituțiile de forță, pe care le plătim ca să apere statul de drept. Eficiente când au fost chemate să-i bată pe demonstranții pașnici pe 10 august 2018, forțele de ordine se dovedesc neputincioase în fața protestatarilor violenți inspirați de Călin Georgescu și tolerante dincolo de limitele decenței cu șoferul de TIR care a blocat A1, în disprețul semenilor săi, doar pentru a crea haos și scandal.
Ne amintim de altfel că dosarul 10 august a fost clasat parțial în 2020 de DIICOT, condus atunci de Luciana Hosu, preferata eternului Cătălin Predoiu, actualul ministru de Interne, pe atunci ministru al Justiției.
Agreat și de Iohannis, și de Nicușor Dan, dar și de premierul Bolojan, domnul Predoiu, în tandem cu inamovibilul Bogdan Despescu, prezidează „discret” dar eficient asupra incompetenței acumulate în poliție, netulburat de faptul că incapacitatea de a prinde un criminal după două săptămâni de urmărire au făcut Poliția Română de râsul lumii.
Premierul Bolojan nu se poate face că dezastrul din MAI nu există, pentru că le datorează românilor nu numai grija pentru banul public, ci și un sistem viabil de asigurare a ordinii publice și a siguranței cetățeanului. Închidem paranteza și revenim la mega-șantajul PSD la adresa guvernului.
Nu trece o zi ca partidul domnului Grindeanu să nu amenințe nu doar că iese de la guvernare dacă nu i se face pe plac – adică dacă sunt tăiate finanțările aberante pentru politruci și clientelă -, ci și că va bloca asumarea răspunderii pentru al doilea pachet de măsuri, cel menit să corecteze inechitățile și aberațiile structurale din sistemul public (administrație centrală și locală, agenții, academii și companii de stat – fără număr!).
De altfel, săptămâna s-a deschis cu o amenințare de ieșire de la guvernare din partea dinozaurului politic nr. 1 din PSD, Paul Stănescu, după ce în weekend au făcut scandal primarii PSD (dar și câțiva liberali), disperați că se va opri hemoragia de fonduri bugetare de la centru către fiefurile lor.
Intuim că, pe de o parte, acest șantaj psd-ist are drept resort intern teama de destructurarea rețelelor sale de influență (și jaf) din administrație și companiile de stat, rețele care, de altfel, reprezintă esența PSD, dar și că, pe de altă parte, poziționarea față de măsurile promovate de premier este o temă de campanie internă în perspectiva congresului PSD din septembrie.
Deocamdată, actuala echipă de lideri este reticentă față de reforme, ceea ce înseamnă că, dacă PSD continuă pe calea trasată de Paul Stănescu și nu renunță la finanțarea cu orice preț a clientelei, atunci va fi nevoit să iasă de la guvernare – cum de altfel și cere Nea Paul. În acest caz, are două opțiuni: 1. blochează reformele în Parlament, se aliază cu AUR, SOS și POT și chiar provoacă o cădere a guvernului în urma unei moțiuni de cenzură; și 2. critică reformele, dar nu se aliază formal cu extremiștii și nu votează o nouă moțiune de cenzură, șantajând în schimb un viitor guvern minoritar, în speranța că astfel își va menține clientela și își va recupera electoratul pe fondul scăderii popularității executivului.
Prima opțiune ar confirma afinitățile profunde dintre PSD și AUR, demonstrate clar după alegerile din 2024, când Marcel Ciolacu se pregătea să fie „liantul” dintre cele două partide.
De altfel, analizele sociologice au și demonstrat că numeroși votanți PSD au migrat către AUR. Afișarea unei alianțe cu AUR scoate însă PSD din categoria partidelor democratice frecventabile în Europa.
Și nici măcar nu este o rețetă sigură de succes, după cum s-a văzut la alegerile prezidențiale din mai, când electoratul anti-PSD și anti-AUR s-a mobilizat pentru a asigura victoria lui Nicușor Dan.
A doua opțiune este de-a dreptul prostească și ar atesta „încremenirea în proiect” a psd-iștilor, de vreme ce bani pentru proiectele inițiate prin risipa din timpul guvernelor Ciucă-Ciolacu nu mai sunt și nici nu mai pot fi împrumutați dacă nu se fac reformele cerute de CE și de piețele financiare – adică dacă nu se raționalizează cheltuielile bugetare.
Prin urmare, probabil că soluția PSD va fi să continue actuala politică duplicitară de scandal și șantaj a lui Sorin Grindeanu, cu acceptarea tacită a unor reforme, în ideea că PSD poate beneficia de prezența sa în guvern dând impresia că ar fi în opoziție.
Cu alte cuvinte, că poate fi și popă, și hoț, măcar până la congresul partidului din septembrie. Atunci se va vedea dacă există o masă critică de lideri mai tineri și mai dinamici, capabili să întoarcă nava ruginită și greoaie a PSD într-o direcție reformistă, compatibilă cu social-democrația europeană modernă.
Oricât de puțin am crede în social-democrația autentică, o inițiativă de reformare a PSD ar putea fi benefică pentru democrația românească, prin consolidarea zonei de centru a sistemului politic.
Este o perspectivă greu de imaginat în acest moment, dar nu imposibilă dacă psd-iștii, uitându-se la sondajele care le vestesc o constantă scădere a popularității, vor înțelege că nu au altă soluție de supraviețuire, pentru că electoratul de toate culorile știe că PSD este vinovat pentru deficitul excesiv a cărui corectare necesită măsuri atât de dureroase.
Blocajele PSD ridică însă o problemă existențială pentru Ilie Bolojan, nu doar pentru că i-ar putea zădărnici eforturile de echilibrare a bugetului și de reformare durabilă și sustenabilă a finanțelor publice, ci și pentru că, dacă nu livrează rapid reformele structurale care îi afectează pe privilegiații sistemului, va pierde legitimitatea morală pentru sacrificiile pe care le-a impus deja populației și economiei.
O parte din măsurile luate de guvern au deja o justificare morală problematică, unele (din educație, de pildă) fac chiar mai mult rău decât bine, dar mai pot fi tolerate dacă restricțiile se aplică și bugetarilor de lux. Dacă însă aceștia scapă, cu ajutorul presiunilor PSD și ale liderilor sindicali subordonați, coordonate cinic cu violențele de stradă organizate de extremiștii pilotați de aceleași echipe afiliate serviciilor, atunci Ilie Bolojan va eșua, iar România va rata probabil ultima șansă a modernizării.
Aceasta este miza, de fapt, a mobilizării atât de feroce a tuturor forțelor anti-reformiste, inclusiv din serviciile vechi și noi.
Ne întrebăm, în acest context, cât de solid este sprijinul președintelui Nicușor Dan pentru reformele propuse de premier și echipa sa. Consilierul prezidențial pentru securitate națională, Cristian Diaconescu, ne asigură că ambii susțin același proiect.
Noi vedem însă că șeful statului s-a distanțat de premier și că are priorități politice discutabile. De altfel așteptăm încă adevărul despre anularea alegerilor prezidențiale din 2024, nu doar fumigene pe Facebook care ne spun ce știm deja despre interferența rusească. Dincolo de această certă interferență trebuie făcute publice complicitățile românești.
Ce o fi așa de greu pentru un președinte provenit din societatea civilă și din afara sistemului?
Iată însă că echipa sa de la Cotroceni este dominată de oameni ai sistemului, cum este chiar domnul Diaconescu, care a făcut parte nu numai din PSD, ci și din „partidul generalilor”, UNPR, gândit ca un braț politic al SRI. Mai mult, când conducea PMP Cristian Diaconescu a propus fuziunea acestuia cu AUR. Viziunea sa despre securitatea națională poate fi deci mai nuanțată decât credem, iar prezența sa la Cotroceni este un semnal de continuitate a influenței serviciilor cu ștate vechi.
Nu putem ascunde gunoiul sub preș nici în privința acțiunii președintelui: după ce CCR i-a respins sesizarea privind constituționalitatea „legii Vexler”, cum a respins și sesizarea depusă de AUR, SOS și POT privind aceeași lege, domnul Dan a respins motivația CCR și a decis retrimiterea legii în Parlament.
Nu cred că președintele nu știe că astfel întârzie sine die sancționarea manifestărilor legionare, oferindu-le un nou prilej de scandal și tergiversări extremiștilor din Parlament.
Isteria legionaroidă de pe internet se va intensifica și ea, iar avocații lui Călin Georgescu și ai lui Horațiu Potra vor profita, inspirați de contestarea președintelui. Așa se întărește oare democrația și securitatea națională?
Totodată, este greu să nu constați similitudinile dintre această strategie prezidențială și cea promovată de dinozaurii din PSD, care vor să blocheze reformele prin dezbaterea lor în Parlament având ca orizont de timp eternitatea. La fel de greu este să respingi de plano ipoteza prezentată cu argumente pe G4Media de fostul meu coleg de la BBC, Petru Clej, potrivit căreia Nicușor Dan se pregătește deja pentru câștigarea unui al doilea mandat și ar vrea să cultive în acest sens și electoratul naționalist.
Observăm de altfel că, mai nou, îi apără și pe preoții și călugării șarlatani. Pe când șamanii, vrăjitoarele și vracii?
Această strategie electorală pe termen lung explică și distanțarea față de frământările din coaliție. Un calcul simplu ne spune că un eșec al reformelor economico-financiare l-ar afecta aproape exclusiv pe Ilie Bolojan, de a cărui concurență în 2028 se teme domnul Dan.
Și apoi, deși înțelegem motivele pragmatice pentru care PSD trebuia inclus în coaliția de guvernare, ne întrebăm, în mod legitim dacă președintele nostru nu putea negocia mai ferm cu acest partid, astfel încât să nu avem un Mihai Busuioc la CCR și oameni dubioși ai PSD la Curtea de Conturi și ANAF. Chiar numai atât „s-a putut”?
Jocurile nu sunt încă făcute, partida reformelor poate că nu este iremediabil pierdută, poate că mai avem odată noroc, că așa am învățat din moși-strămoși: că Dumnezeu ne iubește și ne bagă în traistă, că doar suntem „grădina Maicii Domnului”, și câte și mai câte minunății. Doar că mie, spațiul public și „lumea politică” nu-mi inspiră imagini idilice, ci îmi amintesc mai degrabă de prima frază din manualul de latină din clasa a IX-a: „In patria nostra multae silvae sunt, quae bestiis abundant”.
Și de bestii nu scăpăm doar prin noroc, ci prin mobilizare civică exemplară – și prin curajul de a respinge șantajul.
