Asumarea răspunderii guvernului pentru pachetul de măsuri vizând echilibrarea financiară a prilejuit conturarea mai precisă a taberelor pro- și anti-reformă. După ce luni s-au „produs” președintele Nicușor Dan și liderii politici cu prilejul votării moțiunii de cenzură în Parlament, și după ce sâmbăta pnl-iștii au dat o lecție de ambiguitate politică la congresul lor, ne întrebăm cine mai este dispus să oprească dezastrul economic care merge mână în mână cu mafiotizarea statului.
În rezumat, a fost clar că AUR și sateliții extremiști sunt principalii contestatari ai reformelor, dar la fel de vehemenți sunt și liderii marilor confederații sindicale și partidul care le comandă, PSD, care își apără de fapt, cu toții, sistemul de privilegii sub pretextul susținerii bugetarilor de rând. Când Paul Stănescu cere să se oprească „bully-ingul la adresa bugetarilor”, el se referă la bugetarii de lux, nu la ceilalți.
Dubii în privința convingerilor reformiste au apărut însă și la congresul PNL, deși Ilie Bolojan a fost ales președinte și a vorbit despre necesitatea reformării partidului. Faptul că nu a vorbit însă despre anumite puncte nevralgice din istoria recentă a partidului sugerează că susținerea sa nu este unanimă în PNL, ci posibil doar de conjunctură.
În sfârșit, nu putem fi siguri nici de sprijinul președintelui Nicușor Dan pentru modernizarea României și asanarea mediului economic, politic și administrativ. Dorința de a-l slăbi pe Ilie Bolojan, pe care pare să-l considere un viitor rival în competiția pentru președinție peste cinci ani, îl motivează să-l contreze deschis, într-un moment în care, mai mult ca oricând, ar fi fost nevoie de unitate.
În plan politic, măsurile de echilibrare bugetară, din păcate inevitabile în ansamblu, au pus în evidență binomul PSD-AUR. Cum să nu vezi legătură cauzală între scăderea dramatică a popularității PSD în sondaje în favoarea AUR și zarva pe care o fac liderii psd-iști pe tema inacceptabilității măsurilor adoptate și „ignorării” soluțiilor propuse de PSD. Dar PSD încearcă nu doar să-și recupereze electoratul pierdut, fiind mai iresponsabil și mai populist decât AUR, ci și să mascheze zgomotos responsabilitatea sa pentru situația în care se află România, amenințată nu numai cu pierderea accesului la credite, ci și la fondurile europene dacă nu reduce deficitul prin măsuri drastice și imediate, nu pe termen mediu și lung, cum elucubrează psd-iștii.
După cum a explicat în sfârșit, luni seara, vicepremierul Tanczos Barna, România a trecut recent printr-un moment în care nimeni, absolut nimeni nu a acceptat să-i împrumute bani, fiind necesară intervenția BNR, căci rezerva bugetară era deja devalizată de premierul PSD Marcel Ciolacu. Aspectul mai puțin comentat, dar semnalat de Constantin Rudnițchi, a fost că banii devalizați de PSD nu au generat creștere economică, ci doar creșterea depozitelor bancare ale populației, adică au fost consumate pentru salarii, sporuri și bonusuri, justificate sau nu, nicidecum pentru investiții care impulsionează economia.
Este desigur binevenită declarația lui Sorin Grindeanu privind responsabilitatea partidelor mari pentru criza financiară a țării și disponibilitatea sa de a sprijini eforturile premierului Bolojan de a elimina excesele din salarizarea anumitor categorii de bugetari, dar insistența asupra „soluției” impozitării progresive, care ar fi eliminat necesitatea măririi TVA (în imaginația psd-istă) este de rău augur, cum de rău augur este și anunțul lui Tanczos Barna privind inevitabilitatea acestei impozitări în timp.
În primul rând, este nerealist să crezi ce spun psd-iștii, pentru că introducerea impozitării progresive ar fi necesitat schimbări de legislație și de organizare a ANAF de care nici Parlamentul, nici ANAF nu sunt capabile; iar, în al doilea rând, istoria recentă a demonstrat că în România impozitarea progresivă este echivalentă cu sărăcirea clasei de mijloc în favoarea neo-nomenklaturii post-comuniste.
Tradus pe românește, ceea ce propune PSD este menținerea sporurilor aberante și a exceselor structurilor bugetofage create de acest partid în colaborare cu PNL pe seama celor care studiază, muncesc și își asumă responsabilități. Sigur că nu mai era nevoie să crească TVA, dacă oamenii educați și activi erau cocoșați de taxele gândite de PSD. Până să se schimbe mentalitatea clasei politice rapace, consolidate după 1989 va trece multă vreme, și aceasta doar dacă această clasă politică va fi totuși trimisă la groapa de gunoi, unde merită să ajungă.
Nu doar PSD și AUR – care oricum nu are nicio soluție, ci doar îndeplinește rolul de sperietoare politică dictat de aceleași servicii care păpușează și PSD – sunt o plagă infestată pe corpul politic al României, ci și o bună parte a PNL. Congresul partidului din 12 iulie a oferit, de fapt, un spectacol dezolant, în care doar Ilie Bolojan era convins de necesitatea reformei partidului, deși, în absența reformei, PNL riscă și el căderea în irelevanță. Cancerul psd-ist și iohannist pare însă să fi făcut ravagii în partid: congresul a trecut fără nicio analiză critică a „deceniului Iohannis”, a dezmățului financiar prilejuit de campania ineptă dar costisitoare de promovare a lui Nicolae Ciucă, a managementului executat de echipa plagiatorului Lucian Bode; printre vice-președinții regionali se numără prea puțini susținători ai domnului Bolojan, iar cocoțarea lui Hubert Thuma la conducerea regiunii Ilfov indică forța grupării pilotate de Eduard Hellvig; în sfârșit, lipsa de transparență a conducerii partidului, inclusiv a președintelui, în privința modului în care a fost cheltuită subvenția de la stat, mai ales pentru contractele cu organizațiile media, aruncă o umbră nedorită asupra șanselor PNL de a deveni un motor al reformelor autentice. Potrivit jurnaliștilor prezenți la congres, majoritatea baronimii pnl-iste nu-și dorește nici reformele, nici succesul premierului Bolojan.
Chestiunea subvenției pentru partide, despre care am mai vorbit, continuă să nemulțumească pe bună dreptate publicul și să fie abordată superficial. Ca să o justifice, atât guvernul, cât și președintele Nicușor Dan, s-au grăbit să explice că ea previne înfeudarea partidelor politice față de finanțatori dubioși.
Raționamentul funcționează însă doar pentru partide corecte și de bună credință. Când partidele sunt corupte, și încă în mod absolut, ca la noi, subvenția este cheltuită nu doar pentru îmbogățirea unor lideri de partid, cum s-a întâmplat la PSD, ci masiv pentru mituirea mass-media, prin diferite contracte ascunse cu îndârjire de ochii publicului. În mâinile unor politicieni corupți, subvenția a generat corupție și vicierea spațiului public și nu a contribuit la consolidarea democrației, ci la subminarea ei.
Finanțele partidelor ar fi trebuit controlate de Curtea de Conturi, dar gheara PSD bine înfiptă în această instituție, prin exemplare precum Nicolae Văcăroiu și Mihai Busuioc, a garantat impunitatea deturnării subvenției de la rostul ei. Mărirea excesivă a sumelor în epoca Dragnea a pus la dispoziția partidelor corupte – adică marile partide de care vorbea Sorin Grindeanu – tot mai mulți bani, iar acum reducerea subvenției este neconvingătoare, din perspectiva performanței partidelor și a sacrificiilor cerute de la populație.
Cum tot neconvingătoare sunt și justificările venite din partea guvernului cu privire de protejarea HORECA de cota standard de TVA sau protejarea celor care câștigă la jocurile de noroc.
În primul caz, putem spune că nu doar firmele HORECA au încheiat contracte la vechiul nivel al TVA, ci și companii din alte domenii, dar de care nu-i pasă nimănui – pentru că nu toți se bucură constant de prietenia guvernanților, ca patronii din HORECA. Chiar și așa, încasările HORECA în această vară nu scad din cauza TVA, ci din cauza reducerii tichetelor de vacanță și a scăderii veniturilor populației, ceea ce va constitui o problemă și pentru guvern. În al doilea caz, impozitul mic aplicat câștigurilor nu are doar efectul discutabil de a opri alunecarea jucătorilor în zona gri, underground, ci și protejarea câștigurilor spălătorilor de bani, despre care toată lumea știe că folosesc și jocurile de noroc pentru a masca originea ilicită a banilor. Autoritățile statului nu ne-au convins deocamdată că fac față fenomenului spălării de bani, dimpotrivă, deci suntem îndreptățiți la suspiciuni serioase.
Aceste probleme slăbesc argumentele guvernului, iar atunci când însuși guvernul anunță că CASS impus pensionarilor și mamelor în concediu post-natal va fi eliminat în 2028, este clar că și onor guvernul știe că a comis un abuz, mai ales după ce premierul critică lipsa de performanță și risipa din sistemul de sănătate. Cu alte cuvinte, tinerele mame și pensionarii sunt chemați să finanțeze din buzunar un sistem risipitor și nereformat, protejat masiv de partidele politice.
Cu toate aceste umbre, care demonstrează forța structurilor de tip mafiot, ne-am fi așteptat totuși la un front comun al reformiștilor în sprijinul eforturilor de echilibrare financiară și asanare a instituțiilor publice.
Singura forță politică ferm angajată fără rezerve în această direcție a fost însă USR, în contrast cu președintele Nicușor Dan, care a ținut să se disocieze de mărirea TVA, deși era singura măsură eficientă pe termen scurt.
Președintele admite că România nu avea timp pentru a reforma statului înainte de 8 iulie, când avea loc ședința ECOFIN, și că politica fiscală nu este prerogativa sa, ci a guvernului, dar nu se poate abține să dea vina pe guvern pentru că a contrazis promisiunea făcută de el, în mod nesăbuit în campanie privind menținerea TVA la vechile cote. Să judece fiecare caracterul omului; efectul politic este sigur nefericit, cum nefericită este și ambiguitatea introdusă de președinte în contestarea legii care sancționează activitățile cu caracter legionar, dar aceasta este altă discuție – pe cât de neplăcută, pe atât de necesară.
Este deci limpede că Ilie Bolojan nu are un susținător în președintele Dan, că este blocat de sistemul „ticăloșit” înrădăcinat în propriul său partid și activ în PSD-AUR, cu anexele sindicale etern anti-reformiste, pentru că PSD și sindicatele apără de fapt privilegiile neo-nomenklaturii, sistemul de sporuri și bonusuri păgubos pentru țară, sub pretextul că apără interesele angajaților.
Cruciada dusă de PSD, de cozile de topor din PNL și de sindicate este dusă de fapt pentru salvarea sistemului, iar miza eforturilor lui Ilie Bolojan și a puținilor politicieni care îl susțin, este desființarea acestui sistem și însănătoșirea democrației din România, care are deocamdată o bază economică prea slabă și o susținere culturală inegală într-o societate majoritar needucată civic.
Ilie Bolojan nu este un erou, dar are curajul să lupte pentru o cauză justă, cu o mână legată la spate, probabil în ultimul moment în care România mai poate fi salvată de la mafiotizarea totală. Dacă pierde el, înseamnă că urmașii lui Iohannis, Dragnea, Ciolacu, împreună cu serviciile, vor fi adevărații stăpâni ai țării multă vreme de acum înainte. Poate înțelege și Nicușor Dan această miză imensă.
