În logica cu care eram obișnuiți până acum, cea a apartenenței României la spațiul euroatlantic, cu valorile și prioritățile sale, ne-am fi așteptat ca autoritățile României să susțină activ și cu convingere politicile europene de reînarmare și de sprijinire a Ucrainei, singurul stat care ne asigură de fapt securitatea. Săptămâna trecută ne-am lămurit însă că poziția României este de-a dreptul schizoidă: în timp ce președintele Ilie Bolojan susține, solitar la Cotroceni, orientarea europeană și explică importanța Ucrainei pentru securitatea României, premierul Marcel Ciolacu se gudură pe lângă trupele MAGA de la Washington. „Este o tâmpenie tipic românească să ataci America”, a afirmat Ciolacu, dând asigurări că militarii americani nu vor fi retrași din România. Ulterior însă un document al Pentagonului, scurs în presă, argumenta că prezența militară americană în Europa trebuie redusă pentru a concentra eforturile militare ale SUA asupra combaterii ascensiunii chineze.
Nimeni însă nu atacă America în România, doar unele cercuri informate își pun serioase întrebări cu privire la planurile echipei Trump în privința democrației liberale, a stabilității economiei mondiale, a drepturilor civice și a consecințelor intențiilor anexioniste ale Casei Albe asupra securității Europei. Întrebări și dubii pe care PSD nu și le pune nici atunci când vicepreședintele JD Vance, în timpul unei vizite în Groenlanda, amenință din nou că SUA va avea Groenlanda, fie și prin „forța armelor”. Și, ce să vezi, Vladimir Putin acceptă cu bucurie planurile expansioniste ale americanilor, pe care le privește în contextul propriilor interese în Arctica. Principalul motiv de satisfacție al liderului de la Kremlin este însă cel nedeclarat, dar evident, și anume noua politică internațională americană de a-și abandona – chiar agresa – aliații și de a purcede la o nouă împărțire a lumii între Washington și Moscova.
În logica tandemului Trump-Putin anexările și agresiunile sunt acceptabile. Deci, dacă Putin acceptă anexarea Groenlandei de către americani și aceștia vor accepta dominația rusească asupra Ucrainei și cel puțin asupra zonelor limitrofe, în care intră și România, și amândoi vor închide ochii atunci când Xi Jinping se va hotărî să „recupereze” Taiwanul. Cu alte cuvinte, numai stat democratic să nu fii în aceste vremuri.
Este necesar să punem reverența făcută Americii lui Trump de către șeful guvernului României, care conduce, teoretic, o coaliție pro-europeană și anti-extremistă, în contextul atacului asupra ministrului de externe, Emil Hurezeanu, stigmatizat public ca diplomat „de modă veche”, potrivit pentru Europa, poate, dar nu pentru noile timpuri și pentru gusturile noii administrații de la Washington. Deși domnul Hurezeanu poate că nu este un exemplu de dinamism, el nu are absolut nicio vină pentru suspendarea Visa Waiver, care ține mai degrabă de politica echipei Trump de a șicana România pentru a susține politica Rusiei de acaparare a României pas cu pas, prin manipulări, dezinformări și valorificarea cozilor de topor de care nația noastră nu a dus lipsă niciodată. Cu alte cuvinte, dincolo de gardul vopsit cu figura lui Trump, mârâie amenințător leopardul de la Kremlin, iar temenelele lui Marcel Ciolacu față de America lui Trump îi sunt, de fapt, adresate concomitent și lui Putin. Nu cred însă că domnul Marcel Ciolacu sau partidele componente ale coaliției, aceeași triadă toxică PSD-PNL-UDMR care a prezidat asupra distrugerii finanțelor și democrației din România, sunt deranjați de unitatea „în cuget și simțiri” dintre Trump și Putin. Dimpotrivă, vor ca ambele superputeri să conteze pe obediența României, la fel cum dorea și Ghiță Pristanda ca Nae Cațavencu să știe că îi este devotat lui, nu superiorilor săi ierarhici. Duplicitatea la români este deja o tradiție, chiar dacă frizează trădarea intereselor țării – înțelegând prin interesul național acela de a fi apărat de Rusia și de a menține ordinea democratică și valorile europene, singurele care ne-au adus securitate și prosperitate. „Trădare, adică dacă o cer interesele partidului, fie, dar cel puțin s-o știm și noi!”, ca să putem participa, pare a zice Brânzovenescu-Ciolacu.
Din păcate, Marcel Ciolacu și psd-iștii din subordine, inclusiv tabăra susținătorilor lui Victor Ponta, se distanțează tot mai mult de Bruxelles, unde nu le sunt acceptate devierile de la angajamentele PNRR, de pildă, și se apropie de Washingtonul dominat de Trump, beneficiind aici de un mediator experimentat, garantat atât de Trump, cât și de Kremlin, și anume premierul Ungariei Viktor Orbán, cel care l-a și ajutat pe Marcel Ciolacu să vorbească la telefon cu Trump după realegerea acestuia. Nu știm în ce limbă s-a desfășurat conversația, dar liderul PSD se laudă cu această performanță datorată liderului iliberal și anti-ucrainean de la Budapesta, care pare să fie și singurul prieten pe care îl are Marcel Ciolacu în Europa – și pe care nu l-ar avea dacă nu l-ar fi ajutat biroul FIDESZ din România, adică UDMR.
Rolul de „mare maestru al combinațiilor” asumat de Kelemen Hunor în actuala coaliție este semnificativ. De altfel UDMR a fost activ în corul de reproșuri la adresa ministrului Emil Hurezeanu și a jucat dintotdeauna un rol de liant între iliberalii de la Budapesta și PSD, partid social-democrat în formă, dar iliberal în conținut. Ne amintim că și în epoca Dragnea Viktor Orban critica UE la Tușnad fără să i se opună cineva și tot fără nicio opoziție și-a construit o zonă de influență economică, mediatică în Transilvania, ale cărei hotare PSD și PNL nu numai că le respectă, dar le și păzesc de orice ingerință. Fisurile din „statul unitar” prevăzut de Constituție nu sunt însă menționate nicăieri, pentru că televiziunile, în buna tradiție impusă de Orban la el acasă și de PSD-PNL la noi acasă, nu vorbesc, nu cercetează, nu analizează. Ba mai avem chiar jurnaliști care apreciază manierele elegante ale udmr-iștilor, incontestabile, dar având exclusiv rol de paravan pentru cinismul cu care UDMR împinge România spre iliberalism cu ajutorul PSD și PNL.
Nu ne mirăm deci de faptul că televiziunile de știri nu au acordat nicio importanță Declarației de la Timișoara, adoptate de câteva organizații civice în urma conferinței organizate la Universitatea de Vest din Timișoara de către „Inițiativa Timișoara”, în care se cerea „transformarea României într-un actor-cheie al noii Europe geopolitice, al inițiativelor UE în domeniul apărării, precum și consolidarea poziției sale strategice în polul european al NATO”, combaterea neolegionarismului, sprijin pentru Ucraina, modernizarea arhitecturii de securitate națională, reluarea politicilor de combatere a corupției și eficientizarea justiției și controlul democratic asupra serviciilor de informații. La conferință, profesorul Corneliu Bjola, de la Universitatea Oxford, a deplâns „letargia autorităților îndrituite să lupte împotriva amenințărilor rusești”, care duc cu asiduitate și profesionalism un război hibrid împotriva României. Din păcate, a conchis profesorul Bjola, „România se predă fără luptă”. Sau poate că este predată de bună voie de actuala coaliție de guvernare?
Nu este de mirare că trumpismul, ca variantă extremă a iliberalismului, le convine psd, pentru că le permite să nege evidențele, să construiască realități paralele, să se debaraseze de orice responsabilitate față de derapajele financiare, cum a făcut Marcel Ciolacu săptămâna trecută, când a vorbit despre creșterea cheltuielilor guvernamentale de parcă nu ar fi fost el însuși la al doilea mandat de premier, să atace societatea civilă „soroșistă” și să ignore cu desăvârșire imperativele apărării României de amenințarea rusească – sub pretextul că NATO ne va apăra pentru că îi suntem indispensabili. La fel ca persoanele indispensabile care umplu cimitirele, și statele „indispensabile” au îngroșat în istorie rândurile victimelor agresiunilor superputerilor cinice și anti-democratice.
Adevărul este însă că, pentru PSD și anexele sale din PNL, marele dușman nu este Putin, ci Bruxelles-ul, cu regulile și standardele sale, care nu îi permit să-și facă de cap cu banii publici; nu neo-legionarismul și extremismul au deranjat autoritățile psd-iste, drept pentru care acestea au și prosperat atâția ani, ci democrația liberală, cu regulile ei, cu statul de drept și anti-corupția pe care le presupune.
Iată-l acum și pe candidatul coaliției antireformiste, de fapt pro-trumpiste, Crin Antonescu, care ne asigură că Adrian Năstase ar fi fost un președinte mai bun decât Traian Băsescu (cu axa sa București-Londra-Washinton), și că nu George Simion este problema României, ci Nicușor Dan, iar România a susținut Ucraina doar „conjunctural”.
Interesant – și probabil fatal pentru noncandidatul Antonescu – este însă că, pe bună dreptate, discursul său nu reușește să-i convingă pe psd-iști, care au trumpistul lor autentic declarat, pe Victor Ponta. Potrivit mai multor surse care se referă la sondajele confidențiale ale partidelor, Ponta ar „mușca” din electoratul lui Crin Antonescu, cât o fi fost. Poate că așa se explică și alinierea fără rezerve a lui Ciolacu la retorica trumpistă și jocul PSD „la două capete” – adică la doi candidați, ambii fiind însă exponenții acelorași valori iliberale, ceea ce lasă electoratul de centru-dreapta practic cu foarte puține și slabe opțiuni.
În sfârșit, interesantă este poate și simpatia voalată, dar exprimată fără jenă de Ciolacu față de Călin Georgescu, pe care îl consideră mai autentic decât cei care declară că i-au preluat mesajul, adică George Simion și Anamaria Gavrilă. Nu mai este un secret pentru nimeni că PSD și PNL, prin candidații lor, curtează de fapt electoratul extremist, care include în fond și o bună parte a alegătorilor PSD. În acest joc, PNL este „mână moartă”, mut ca o lebădă – sau mai degrabă ca o moluscă – iar UDMR, indiferentă, căci iliberalismul și pro-rusismul lui Georgescu nu o deranjează.
Tot mai mult Georgescu pare folosit ca pretext pentru promovarea intereselor coaliției sau ale extremiștilor declarați – o figură necesară pentru a justifica varii derapaje politice și abateri de la democrație, dictate de calcule obscure, numai bună de sperietoare. Ne amintim de poezia lui Kavafis „Așteptând barbarii”, în care pericolul sosirii barbarilor justifica măsuri altădată de neimaginat ale conducătorilor orașului, iar vestea că barbarii nu vor sosi este prost primită de conducători:
„Acuma ce ne facem fără de barbari?
În ei văzusem o ieșire… Acuma ce ne facem?”
Să nu disperăm, conducătorii noștri au multe resurse și îndrumători capabili la Budapesta și la Moscova: când Georgescu se va uza sau va fi compromis, se va găsi un alt lider de aceeași factură care să sperie populația și să justifice excesele de putere ale elitelor noastre putrede, care se agață de noii lideri autoritari din Est și din Vest pentru a se salva. Cum spunea alt poet, Ion Minulescu „alt saltimbanc, alt salt mortal”. Cu amendamentul că saltul mortal nu îl face saltimbancul, ci statul român.
