Nu știm dacă există, de fapt, sorosiști români, dar e sigur că avem, printre noi, câțiva trumpiști. Într-adevăr, nu a fost văzut, după știința mea, vreun concetățean de-al nostru care să se fi revendicat de la George Soros. Avem, în schimb, mai multe figuri politice care se reclamă de la președintele american. Schițez mai jos câteva portrete, care sunt cele mai relevante pentru situațiunea politică în care ne găsim.
Cel mai vechi trumpist vorbitor de română este, fără îndoială, Mihail Neamțu. Care i-a consacrat o carte de peste 300 de pagini liderului de la Casa Albă, încă în vremea primului mandat al acestuia. E greu să rezumi portretul făcut de mai tânărul admirator, dar pe fond Neamțu îl vedea pe președintele american ca pe un patriot conservator din seria Maniu, de Gaulle, Thatcher, Reagan – care iubesc „comunitățile organice” în care individul nu e strivit de un „stat hrăpăreț”.
Unor asemenea lideri le erau opuși Zelea Codreanu sau Putin, exaltați care confiscă ortodoxia și o folosesc în „acțiuni teroriste macabre”. Simpatia lui Neamțu pentru idolul său mergea foarte departe: îi ierta „moralitatea controversată, divorțurile, viața aventuroasă” fiindcă și cineva cinstit în Sinaxarul ortodox precum Ștefan cel Mare nu a fost împiedicat să-i căsăpească pe turci de o „sexualitate intensă”.
Comparați cu M. Neamțu, ceilalți trumpiști de la noi sunt și mai contradictorii. Călin Georgescu, de pildă, care a fost ecologist în tinerețe, a intrat în secta Trump ca denunțător al lui George Soros, deși – așa cum a arătat o recentă anchetă Recorder – el a folosit ani la rândul finanțarea oferită de fundațiile filantropului american, ca și de USAID. Georgescu imită astfel ceea ce a făcut mai demult Orban Viktor, și el bursier Soros în anii 90, dar adversar neîmpăcat al uneia din politicile susținute de fundațiile construite în Estul postcomunist, și anume toleranța în materie sexuală.
Georgescu apără, la rândul său, „familia tradițională”. Ar trebui, poate, folosit pluralul „familii tradiționale” – căci liderul pro-rus e la a doua căsătorie. Spre deosebire de ce spunea Neamțu acum 7-8 ani, Georgescu a făcut din Putin un model de lider. El caută astfel să vândă publicului de la noi un Trump putinizat sau, dacă preferați, un Putin trumpizat, profitând de schimbarea de atitudine a Casei Albe față de Kremlin.
Al treilea profil trumpist – Victor Ponta – e și mai oportunist. A debutat ca speranță social-democrată, acum vreun sfert de secol. A urcat în ierarhia PSD devenind premier, apoi candidat al partidului la prezidențiale în 2014. O vreme în care creștin-democrații germani care criticau guvernul de la București primeau din partea sa calificativul „fasciști”. Tot atunci, comuniștii chinezi i se păreau frecventabili. Așa i s-au părut, apoi, și lideri precum sârbul Alexandr Vučić sau turcul Recep Erdoğan, cărora le-a fost consilier.
Prin 2020, Ponta era bucuros că Trump a pierdut alegerile în fața lui Biden și le explica unor jurnaliști români că acesta din urmă îți poate deveni prieten, în vreme ce președintele care-și încheia mandatul era un ins capricios, care îți rezolva problemele doar dacă jucai golf cu el. Patru ani mai târziu, același Ponta pare să fi devenit trumpist tocmai după un meci de golf cu noul locatar de la Casa Albă. Cel puțin așa s-a lăudat el că ar fi pățit, cu puțin timp înainte de a anunța că va candida. E musai să ne urcăm în trenul istoriei. Și asta fiindcă votanților pesediști, a argumentat Ponta, le trebuie o altă ofertă decât Antonescu.
Pe scurt: sunt trumpist și vreau voturi social-democrate.
Antonescu e și el trumpist, dar numai pe jumătate. De unde și titlul articolului de față. Silit de împrejurări să vorbească despre politica externă americană, candidatul guvernului la fotoliul de la Cotroceni a zis că nu e trumpist, dar că și-a dorit ca republicanul să câștige anul trecut. În alt context, i-a recunoscut lui Trump statutul de model salutând „energia, hotărârea și sinceritatea cu care spune: interesele țării mele depășesc orice alte interese” și adăugând că ar fi bine ca și românii să aleagă tot un așa om. Nu sunt fan Trump, dar mi-ar plăcea să fiu ceva ca el: cam asta e poziția sa.
Neamțu, Georgescu, Ponta și Antonescu dau tonul unui concert de voci mai mărunte, mai puțin expresive și, în general, foarte vulgare, care se înfățișează și ele ca expresii ale trumpismului importat prin „noi înșine”.
De la deja celebrul „marș, mă”, brevetat de o moderatoare tv – care numai moderată nu e – la atacurile unui fost ministru al Educației și ale actualului premier la adresa enigmaticilor sorosiști, imprecațiile publice consumă energii nebănuite. E semn de rătăcire. Să vedem cine va candida până la urmă. Căci, cu 11 zile înainte de data-limită pentru depunerea candidaturilor, nu știm cine va intra în cursă.
