Una din principalele direcții de atac ale PSD este aceea că guvernele de dreapta au îndatorat țara. Publicații plătite au încercat să arate, precum organul de presă Scânteia de pe vremuri, ce rău au făcut ăia dinainte, față de ce lucruri mărețe fac ăștia de acum.
Astfel, diverși jurnaliști au comparat valori nominale (bănești) ale datoriei publice între anumite perioade, pentru a demonstra… nimicul, deoarece comparând valori nominale chiar nu poți să demonstrezi nimic. Este ca și cum aș compara eu salariul din anii 1990, când toată lumea era milionară, cu salariul de astăzi; comparația nu este adecvată, deoarece în prezent folosim alți lei față de ce foloseam atunci. Sau ca și cum ar compara cineva (citeam chiar astăzi într-o publicație, culmea, de specialitate) costul autostrăzilor de acum 10 ani cu cel din prezent; comparația este stupidă, deoarece între timp nu doar că valoarea leului este semnificativ mai mică, însă costul unor repere esențiale (materii prime, exproprieri) a crescut mult mai mult decât o arată rata inflației bunurilor de consum.
Dacă vrem să facem comparații inteligibile, atunci trebuie să judecăm în termeni relativi. Să punem lucrurile în context, să vedem ce s-a întâmplat în România în raport cu ce s-a întâmplat în alte țări. Asta înseamnă să gândești, să pui în aplicare arsenalul intelectual cu care ar fi trebuit să ieși din școală – altminteri înseamnă că ai trecut prin școală ca gâsca prin apă, nu s-a prins nimic de tine.
Concret, să ne referim la ultimii 5 ani, perioadă care a cuprins pandemia de Covid-19. Este deja de notorietate pentru publicul interesat că România intrase înainte de pandemie în procedura de deficit excesiv, fiindcă încheiase anul 2019 cu un deficit bugetar de 4,6% din PIB, de departe cel mai mare deficit din Uniunea Europeană. Să sărim peste acest fapt. Să vedem ce s-a întâmplat în anii care au urmat.
În contextul izbucnirii pandemiei, toate statele au înregistrat deficite bugetare majore, explicate prin: creșterea cheltuielilor medicale, reducerea sau amânarea plății unor taxe, reducerea activității economice care a determinat diminuarea taxelor colectate la buget, creșterea cheltuielilor publice pentru atenuarea efectelor recesiunii (ajutoare de șomaj, ajutoare de stat pentru companii ș.a.).
Prin urmare, datoria publică a crescut în toate țările față de nivelul dinainte de pandemie, indiferent dacă acestea au fost guvernate de stânga sau de dreapta. În anumite state, creșterea deficitului și a datoriei a fost impresionantă, de exemplu în SUA sau în Marea Britanie, care au înregistrat deficite bugetare de 15% din PIB, nemaiîntâlnite pe timp de pace.
Dar să lăsăm deoparte aceste cazuri excepționale și să ne uităm la ce s-a întâmplat în țările europene, atât la cele din apropierea noastră, cât și la cele occidentale sau din flancul sudic al Europei.
Dacă statistica (adică istoria) ne arată ceva, atunci ne arată că România s-a numărat printre țările care și-a crescut relativ puțin datoria publică (raportată la PIB) în timpul pandemiei. Cu alte cuvinte, ținând cont de contextul global, România s-a îndatorat relativ puțin în pandemie. Problema este alta: spre deosebire de restul țărilor, care și-au redus semnificativ deficitul bugetar după încheierea pandemiei (adică începând cu anul 2022) sau care chiar au început să înregistreze excedente, România nu a făcut asta. Cele mai recente date arată o scădere minoră a deficitului bugetar în anul 2023 față de 2021, o scădere de circa jumătate de punct procentual, de la 7,2% din PIB la 6,6% din PIB.
Așadar, ținând cont de contextul global, România s-a îndatorat relativ mult în ultimii doi ani și continuă să o facă.
În plus, dinamica PIB (creșterea economică) a fost anemică, în ciuda propagandei oficiale, astfel încât numitorul fracției datori/PIB nu a crescut cine știe ce și, prin urmare, nu a putut contribui la reducerea acestui indicator.
În consecință, ponderea datoriei în PIB a crescut relativ puțin în România în timpul pandemiei, dar a rămas constantă sau chiar a crescut ușor după aceea, în timp ce în restul țărilor a scăzut. Grecia și Portugalia și-au redus masiv ponderea datoriei publice în PIB. Polonia nu a reușit să facă acest lucru, dar, după cum știm, Polonia a început să cheltuiască masiv pe înarmare.
Spre deosebire, România, care anul trecut nici măcar nu și-a respectat angajamentul de a cheltui 2% din PIB pentru armată, continuă să se îndatoreze din motive ce țin de politica demagogică internă: creșterea angajărilor în sectorul bugetar, lipsa oricăror restructurări în țara cu cel mai mare număr de companii de stat din UE, creșterea din pix a pensiilor etc.
În rezumat, nu Dreapta a îndatorat România sau, cel puțin, nu a făcut-o așa cum s-a întâmplat în restul Europei și al lumii.
Stânga este cea care deraiază de la media globală, Stânga este cea care, în mod normal, ar fi trebuit să bifeze scăderea datoriei publice în PIB, dar care face tocmai invers, anume crește îndatorarea țării. Paradoxal, această deviere de la practica celorlalte țări are loc pe fondul creșterii repetate a poverii fiscale și în contextul celui mai mare plan de ajutor extern de care a beneficiat România în istorie. Deși a mărit taxele în 2022 și în 2023 și în ciuda asistenței externe formidabile primită de la Bruxelles, Stânga care guvernează la București este incapabilă să realizeze reducerea ponderii datoriei în PIB – o contraperformanță istorică.
Sursa datelor: Trading Economics pentru perioada 2019-2023, prognoza Comisiei Europene pentru anul 2024.
