Asistăm la o radicalizare și la o dezangajare politică a tinerilor și nu ne mai surprinde. Iar acesta nu este cel mai îngrijorător aspect, ci faptul că, în paralel, o normalizare a abandonului tinerilor de către politic bântuie scena românească.
În 2021, în contextul Anului European de Tineret, unul din jaloanele Planului Național de Redresare și Reziliență este eliminat: componenta „CRESC Tineret” dispare ca prin minune, lăsând deoparte toate promisiunile de investiții durabile în activitățile realizate de și pentru tineret. E drept, piramida populației României, conform recensământului populației și locuințelor din 2021, arată clar o subțiere a bazei piramidei în raport cu zona mediană și cu vârful acesteia, vârsta medie a populației rezidente fiind de 42 de ani.
Dar asta e departe de a reprezenta un motiv suficient de solid pentru ignorarea populației tinere în schema procesului decizional. Ba din contră, toate constatările legate de absenteismul tinerilor din spațiul public românesc (cauzat de exod, dezangajare, migrarea către anonimatul platformelor on-line etc.) ar trebui să ridice un semn de exclamare de fiecare dată când nu sunt luate măsuri de combatere a acestor fenomene. În situația dată, aceste procese trebuie privite precum consecințele unui lung șir de abandonuri succesive și nu precum niște cauze provocate de natura însăși a tineretului românesc.
Pentru început, discursiv, toate bune. Avem o Lege a tinerilor din 2006, modificată în 2022, dar care, după cum arată un articol scris de Consiliul Tineretului din România (CTR), „Noua Lege a Tinerilor, un pas, nu un salt!”, este în continuare cu mult în urmă față de realitatea scontată. De la slaba definire a terminologiei, la absența consiliului interministerial de tineret, la decalajul între mediul rural și cel urban în termeni de posibilități de dezvoltare și de participare, hibele prezentei legi sunt multiple.
Mai mult, Strategia Națională pentru Tineret 2020-2027, adoptată de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, menționează necesitatea creării unui consiliu ministerial, acoperirea incompletă la nivel teritorial a nevoilor populației tinere, lipsa coerenței, a răspunsului adecvat la problemele actuale, a dialogului și a conlucrării instituționale, fără însă ca demersuri concrete să aibă loc de la adoptare până în prezent.
Or fi tinerii văzuți ca o resursă cu potențial ridicat în societatea românească, dar, în lipsă de investiții și de implicare care să satisfacă nevoile acestora, la toate nivelurile, niciun text de lege sau strategie națională nu va consola sentimentul de abandon și de dezinteres pe care aceștia le resimt din partea decidenților politici.
Desigur, este corect să afirmăm că într-o societate implicarea liberă și nemediată a cetățenilor este esențială (prin vot, petiții, manifestații, educație civică ș.a.). Totuși, democrația, așa cum o cunoaștem, funcționează pe bază de input-uri și de output-uri, adică în ambele sensuri, dinspre societate către sfera politică și invers. Constituția României stipulează clar: „Copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor.” (art. 49, alin 1). Puțin mai jos stă scris: „Autoritățile publice au obligația să contribuie la asigurarea condițiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viața politică, socială, economică, culturală și sportivă a țării.”.
O obligație constituțională pe care statul român ar trebui să se țină să o respecte, tocmai pentru a încuraja participarea politică, angajamentul și sentimentul de apartenență la o societate inclusivă. De cealaltă parte, lipsa de entuziasm care decurge din absenteismul statului în problemele de tineret determină un absenteism acut în chestiunile elementare ale vieții politice (prezența scăzută la urne este, poate, cel mai evident indicator al dezangajării și al lipsei de mobilizare).
Dar este esențial să înțelegem că toate acestea vin pe fondul unei lipse de entuziasm de a sancționa politic (prin vot) acțiunea decidenților politici – căci oricum nu contează, oricum nu suntem luați în seamă, oricum nimic nu se schimbă. Iată câteva din argumentele vehiculate care să justifice apatia generală care a acaparat populația tânără.
Nici în spațiul media nu stăm însă mai bine. Un raport realizat de Daniela Burciu în februarie 2024, intitulat “Youth radicalisation in Romania. How far-right actors target Romanian Youth ahead of the 2024 elections”, arată clar tendința tinerilor de a opta pentru actori politici cu tendințe populiste, ba chiar radicale, ca reacție la rețeaua de actori mainstream care se arată neinteresați de potențialul politic al acestora. Remarcăm faptul că la baza acestui mecanism se află sentimentul acut că nu are cine să îi reprezinte.
Un alt aspect esențial: cetățenia activă, pe care o invocăm ca fiind sursa unei societăți sănătoase, este un atribut ce se construiește treptat, prin demersuri formale și informale, și ar trebui să aibă ca scop reformularea constantă a pactului democratic prin educație. De ce educație? Pentru că orice vulnerabilizare socială – de la abandon școlar, la lipsa de locuri de muncă și creșterea ratei șomajului, la exod în masă – vine pe fondul unei baze sociale lipsită de resurse, în care nu s-a investit încă de la cele mai fragede vârste.
De aici deziluzionarea tinerilor și reflexul de a contesta un sistem care nu funcționează (și) în favoarea lor. De asemenea, România este, conform unei statistici eurostat din 2022, pe primul loc, ca procent, la populația tânără NEET în UE (not in employment, education or training – tineri care nu sunt încadrați profesional și nici nu urmează un program de formare, cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani).
Neîncrederea că opiniile pe care le exprimă vor conta este la cote maxime – senzația de excluziune vine dintr-o pasivitate a unei puteri politice care s-a spălat pe mâini de responsabilitatea față de noua generație.
Cei neîncadrați sunt cei lăsați pe dinafară și, fără o voce care să le reprezinte interesele, ei devin cei care ajung să renege și să nu se mai încreadă în vreo politică publică, fie ea dedicată sau nu populației tinere. Iar procesul de excludere se prelungește și nu se ameliorează cu timpul, din păcate.
