De la urcarea lui Carol I pe tron până la al Doilea Război Mondial, alegerile pentru Cameră și cele pentru Senat se țineau la noi în zile diferite. Fiecare scrutin în parte dura 3 sau 4 zile. În total, votarea dura cam o săptămână. Abia în 1927 s-a redus la o zi votarea pentru camera inferioară, în vreme ce alegătorii pentru Senat au continuat să aibă la dispoziție, până în 1937, trei zile în care puteau merge la urne.
Carol al II-lea a fost primul care a simplificat lucrurile și pentru Senat, la caricatura de scrutin din 1939: el a organizat pe 1 iunie votul pentru deputați și pe 2 iunie – pe cel pentru Senat. Comuniștii au organizat și ei, inițial, alegerile pentru MAN separat de cele locale, pentru ca, din anii 1970, să le cupleze cu cele pentru consiliile populare. Era mai ieftin, au zis ei.
După 1989, primul tur al prezidențialelor s-a organizat în ziua în care se țineau și legislative. Separat de acestea, care aveau loc, după 1992, în toamnă, s-au ținut scrutine locale primăvara. Așa a fost până în 2004. După acea dată, întrucât durata mandatului prezidențial s-a modificat, crescând de la 4 la 5 ani, am avut scrutine separate în felul următor: în 2008, 2012, 2016 și 2020 – alegeri pentru primării, consilii locale și județene la început de iunie, iar legislative în noiembrie; în 2009, 2014 și 2019 – europene la începutul verii și prezidențiale în noiembrie-decembrie.
2024 este anul electoral cel mai bogat din istoria noastră. Am scris deja că e un motiv de satisfacție, întrucât, într-un interval scurt de timp, ne putem pronunța și asupra edililor locali, și asupra parlamentarilor – naționali și europeni –, și asupra președintelui.
Guvernul crede contrariul. Și ar vrea să cupleze localele cu europenele, iar legislativele – cu turul al doilea al prezidențialelor. Dincolo de argumentul istoric, schițat deja mai sus, există alte trei argumente împotriva unei asemenea decizii.
Primul ține de coerența partidelor guvernamentale. În 2012, PSD și PNL au cerut Curții Constituționale să verifice dacă pot fi organizate în aceeași zi alegerile locale și cele parlamentare, așa cum dorea atunci PDL. CCR a zis clar: nu, căci, între altele, se limitează dreptul de a fi ales!
De ce 12 ani mai târziu, cele două partide cer tocmai ce considerau ca neconstituțional atunci? Schimbă cu ceva faptul că acum localele ar fi comasate cu alegerea deputaților europeni, nu cu a parlamentarilor naționali? Există ceva în doctrina Curții Constituționale care să justifice solicitarea de acum ca fiind concordantă cu decizia din 2012? Explicația privitoare la trecut nu poate lipsi din poziția exprimată în prezent.
Următorul argument ține de democrație. Calendarul electoral nu poate fi schimbat, cu câteva luni înainte de scrutin, fără un consens al partidelor și în absența unei urgențe ieșite din tipare. De fapt, s-au făcut consultări și în 2020, în vremea pandemiei de Covid19, când localele au fost „împinse” din iunie în septembrie.
Situația în care guvernul decide în chip arbitrar să organizeze alegeri anticipate, fără a-și prezenta demisia, e o încălcare a unui principiu democratic elementar. Încurajarea de către președinte a unui asemenea comportament vădește faptul că, departe de a veghea la buna funcționare a autorităților publice, cum îi cere Constituția, el incită guvernul la abuz de putere.
Argumentul european e și el de avut în vedere. E adevărat că, în iunie 2024, se mai țin locale simultan cu europenele în Malta, Irlanda și Ungaria, iar în Belgia se fac regionale și federale în aceeași zi cu scrutinul pentru PE.
Numai că, în toate aceste țări, programarea votării s-a făcut cu mult timp înainte, nu cu doar patru luni înainte de a merge la urne. E firesc să știi din vreme ce ai de ales și pentru ce anume ai putea candida. Pe de altă parte, și-n acele locuri unde se țin și locale, și europene e aspru criticat faptul că votarea pentru PE va fi bruiată de interese locale.
În fine, să luăm în seamă și argumentul financiar. Guvernul zice că l-ar costa mai puțin comasarea scrutinelor decât ținerea lor la date diferite. Experiența ne spune contrariul. În 2007, atunci când C. Popescu-Tăriceanu a organizat, simultan cu europenele, referendumul inițiat de Traian Băsescu privind modul de scrutin, secțiile de votare au fost dublate și-n aceeași clădire s-au făcut birouri electorale separate. Azi, lucrurile n-ar sta diferit.
Nu e, deci, deloc sigur că ar fi mai ieftin ce propune coaliția de la putere. E cert, însă, că totul ar fi mai haotic. Și nu-i exclus ca astfel votul de protest să sporească, nu să se diminueze, așa cum cred PSD și PNL Iar vot de protest înseamnă nu doar mobilizarea anti-europenilor, a huliganismului lor, ci și stârnirea nemulțumirii acelor cetățeni români care vor o alternativă democratică și liberală la guvernarea Iohannis-Ciucă-Ciolacu. Care e, și prin comasare, cum a fost deja prin rotativa guvernamentală, un grav abuz de putere.
