Care Ștefan? Cameramanul de la Mogul TV. Ștefan a venit săptămâna trecută oarecum fâstâcit. Fusese atât de impresionat de filmarea cu Nicoleta Giurcanu că numai la asta se gândea. Și tot boscorodea la securiști. Care ați ratat filmul cu ea, e musai să o vedeți. Este un simbol pentru curaj și pentru rezistența împotriva securiștilor. Vedeți aici: Torționarii de la Revoluție recompensați. 300 de securiști au certificate de revoluționari.
A băgat filmarea, a urmărit extaziat reacțiile. Multe comentarii, cele mai multe de empatie, enervare. Câțiva ceaușei stupizi care spuneau în esență că așa merită. Trebuie să fii jeg la un nivel cu totul deosebit să vezi o femeie cum povestește că la 14 ani a fost bătută de milițieni, ea, fratele și tatăl, pusă să se roage la tabloul lui Ceaușescu, i s-a turnat ulei în păr etc. și să zici așa ceva. Dar trebuie să ne obișnuim că în democrație și demenții au libertate de exprimare. Ei bine, Ștefan nu se obișnuiește cu ideea asta.
Mi-a trimis un text plin de spume pe WhatsApp. I-am zis să îl scrie mai frumos, fără băgat și scos și îl public. Iată-l mai jos:
Mesaj pentru trăitorii în ceaușism de la unul ca voi
Salut, cititorule vehement!
Băi, ce vreau să spun…
Îmi aduc aminte de tine, dragă cititorule critic, nu stăteai la etajul 4, în apartamentul cu 2 camere, în blocul ăla de 10 etaje lângă aprozar? Nu stăteai tu cu sora ta, fratele tău mai mic, cu maică-ta și cu taică-tu?
Ba da, tu ești, îmi aduc aminte.
Îmi aduc aminte de tine, dragă critic, da, de tine vehementule, care acum arunci cuvinte noi și democratice (pe care acum 35 de ani doar le îngurcitai și le rumegai în baie, apoi cărai găleată cu apa strânsă cu două zile în urmă când venise apa la robinet).
Îmi aduc aminte cum te trezea maică-ta la 5 dimineața că auzise ea de la vecina de la 7 că azi bagă carne la „Gostat”, adică tacâmuri și gâturi de pui (erau minune).
Parcă și acum te aud cum vociferai și cum taică-tu care se trezise, că era tura de dimineața la muncă, și îți spunea cu o voce „blajină”: „nu te duci, nu mănânci!”.
Îmi aduc aminte de tine dragă „memorie scurtă” cum îți puneai cravata cea roșie, sacoul puțin strâmt, rămas mic, că deh, era luat anul trecut când a făcut taică-tu CAR să vă îmbrace de școală și pe tine și pe frații tăi și plecai aproape sătul la scoală pentru că cele două felii de pâine (fără unt, se terminase rația) și ceaiul tău puțin dulce spre deloc. Ce, erai supărat că nu găseai o linguriță de zahăr în casă? Ia intreab-o pe maică-ta dacă mai aveți zahăr? Pai nu, nu mai era, se terminase și el și cana aia de zahăr luată de maică-ta ieri cu împrumut de la vecina de la 2. O pusese în grișul cu lapte că ieri a fost duminică și se făcea ceva dulce.
Mai ții minte când făceai o baie fierbinte ca pielea ta de copil să redevină albă și catifelată?
Băi, scuze, vina mea, nu ai cum să-ți amintești asta. Că nu a existat. Poate doar mirosul de săpun Cheia și de oala mare de 50 kg de pe aragaz care era pentru toată familia la fel ca și ligheanul tău mare și roșu ușor ros pe margini de atâta uzură!
Era maxim de visare să ajungi să miroși a săpun FA luat pe sub mână de taică-tu de la un prieten pe care îl avea de la un prieten care făcea bișniță în haltă la Giulești cu trenurile de polonezi? Săpun, bă, săpun doar!
Dragul meu, îmi aduc aminte de tine când veneai de la scoală acasă, te dezbrăcai, făceai un duș fierbinte, mergeai la masa unde te aștepta o porție mare de cartofi natur și o aburindă halcă de carne suculentă, un desert copios și un pahar rece de Coca Cola, apoi, după ce mâncai, deschideai televizorul tău color și te uitai la un film pentru copii în timp ce mâncai floricele cu aroma de brânză și mâna stângă o introduceai într-o mare pungă de chipsuri și îți îndesai în gura bucăți întregi. Apoi te duceai la culcare în camera ta călduroasă și liniștită unde începeai să visezi că mâine te vei duce cu părinții tăi într-o excursie în Franța!!! Vai scuze, te rog, scuze, asta era viața atunci a unui copil normal din Vest (vestul, ăla de unde auzeai tu că e bine cică).
A ta era cam alta, nu?
