Toți ochii au fost, zilele ăstea, dincolo de acțiunile SUA în ceea ce privește politica externă, pe alegerile federale din Germania. Rezultatele și negocierile pentru formarea noii coaliții de guvernare pot stabili cât de multă coeziune va mai exista la nivel european. Și dacă va exista, pentru cât timp?
Dar relevant pentru liberalii din România și nu numai trebuie să fie ce s-a întâmplat cu FDP – partidul liberal din Germania. Pentru a înțelege cum a ajuns să rateze pragul electoral, trebuie să ne ducem puțin în timp, până la ultimul lider al partidului care îl readusese în poziția de „kingmaker”. Vom vedea o oarecare ciclicitate în decizii și greșeli, dar și reușite.
În decembrie 2013, Christian Lindner a fost ales președinte al FDP, într-un moment critic pentru partid, care nu reușise să intre în Bundestag în urma alegerilor federale din același an. Lindner a implementat o strategie de reconstrucție, concentrându-se pe valorile liberale tradiționale și pe promovarea unei politici economice pro-business.
Înainte de asta, sub conducerea lui Guido Westerwelle, între 2001 și 2011, FDP a întruchipat o viziune liberală clasică, continentală, în care accentul era pus pe drepturile individuale, modernizarea societății și echilibrul între libertatea economică și responsabilitatea socială, Westerwelle, a fost un susținător al integrării europene, al drepturilor minorităților și al unei economii de piață reglementate în mod responsabil. Sub el, FDP a fost perceput ca o forță de echilibru în politica germană, dedicată nu doar antreprenoriatului, ci și progresului social și apărării valorilor democratice. Iar asta a adus succes FDP cum nu a fost văzut de la fondarea partidului, în 1948: 14.6% la alegerile federale din 2009. Un succes nefructuficat, în schimb. Sau mai degrabă ratat, după ce s-au lungit negocierile pentru formarea coaliției de guvernare. Westerwelle a ajuns ministru de externe la schimb cu un compromis pe reașezarea sistemului de taxare, însă electoratul a văzut în asta o trădare. Și au taxat FDP la următoarele alegeri, în 2013, când partidul nu a trecut pragul electoral de 5%.
După ce a fost preluat de Christian Lindner, FDP a adoptat sloganul „Un nou început” („Denken wir neu”), reflectând dorința de a se prezenta ca o alternativă modernă și orientată spre viitor în peisajul politic german. Partidul a pus accent pe educație, cerând reforme care să pregătească tinerii pentru o piață a muncii în continuă schimbare, și a promovat digitalizarea ca motor al creșterii economice.
În campania electorală din 2017, FDP a continuat să se concentreze pe teme economice, pledând pentru reducerea impozitelor și simplificarea sistemului fiscal. De asemenea, partidul a susținut o politică de imigrație bazată pe puncte, similară cu modelul canadian, pentru a atrage forță de muncă calificată. În domeniul educației, FDP a propus creșterea investițiilor în tehnologie și infrastructură digitală pentru școli, subliniind importanța pregătirii tinerilor pentru provocările economiei digitale.
După alegerile din 2017, în care FDP a obținut 10,7% din voturi și a revenit în parlament, partidul a participat la negocieri pentru formarea unei coaliții guvernamentale alături de CDU și Grüne. Cu toate acestea, în noiembrie 2017, FDP a decis să se retragă din discuții, argumentând că diferențele de opinie erau prea mari pentru a asigura o guvernare stabilă și coerentă. Decizia a fost justificată de Lindner prin afirmația că „este mai bine să nu guvernezi decât să guvernezi greșit”.
Dacă sub conducerea lui Westerwelle accentul era pus pe modernizarea socială și integrarea europeană, sub cea a lui Christian Lindner, pivotarea către libertarianism economic a avut câteva efecte principale:
Sigur, putem găsi similarități între Westerwelle și Lindner. Carismatici, incisivi în luările de cuvânt din parlament, foarte bine articulați în dezbaterile cu oponenții politici, cu priză la public și presă totodată. Însă putem vedea și o similitudine în performanța FDP sub conducerea celor doi.
Iar pentru asta trebuie să ne uităm la ce a făcut FDP între reintrarea în parlament din 2017 și 2024, când s-a retras din coaliția de guvernare.
Între 2017 și 2021, FDP, aflat în opoziție, a continuat să promoveze politici liberale și să critice guvernul pentru ceea ce considera a fi intervenții excesive în economie și pentru supra birocratizare. Partidul a rămas consecvent în susținerea digitalizării și a educației orientate spre tehnologie, precum și în promovarea libertăților individuale și a drepturilor civile.
În campania electorală din 2021, FDP și-a reafirmat angajamentul față de o economie de piață liberă, propunând măsuri precum reducerea poverii fiscale pentru cetățeni și întreprinderi, precum și eliminarea obstacolelor birocratice pentru startup-uri și inovație. De asemenea, partidul a pledat pentru o politică energetică sustenabilă, bazată pe inovație tehnologică și pe piețe libere, în locul subvențiilor și reglementărilor stricte.
În urma alegerilor din 2021, FDP a obținut 11,5% din voturi și a intrat în coaliție alături de SPD și Grüne. Christian Lindner a fost numit ministru federal al Finanțelor, poziție din care a continuat să promoveze politici fiscale prudente și să susțină competitivitatea economică a Germaniei. Au existat multe momente în care FDP și mai ales Lindner s-a aflat „la cuțite” cu partenerii de guvernare, SPD și Grüne, în special pe regula constituțională introdusă în 2009 vis-a-vis de buget – schwarze Null, care restrictionează deficitul structural la 0.35% din PIB.
Ce s-a întâmplat mai exact? La finalul lui octombrie 2024, Lindner a prezentat un document de 18 pagini care propunea reduceri de taxe și amânarea obiectivului de neutralitate climatică până în 2050, contracarând planul de investiții al ministrului economiei de la Grüne, Robert Habeck. Apoi, la începutul lui noiembrie, cancelarul SPD, Olaf Scholz, l-a demis pe Lindner din funcția de ministru al Finanțelor, ceea ce a dus la destrămarea coaliției. Ulterior, publicațiile Die Zeit și Süddeutsche Zeitung au dezvăluit existența unui document intern al FDP, denumit „D-Day Ablaufszenarien und Massnahmen”, care detalia în limbaj militar planurile pentru ieșirea FDP din coaliție, referindu-se la ziua publicării raportului economic drept „D-Day”. Lindner a negat inițial cunoașterea documentului, ca apoi să fie publicată versiunea completă a documentului de către partid, la finalul lunii noiembrie. Fricțiunile dintre FDP și partenerii de coaliție, respectiv existența documentului și modul în care a fost gestionată publicarea lui pe surse de către presă, a crescut neîncrederea propriului electorat în FDP. Asumarea documentului de secretarul general al FDP și demisia acestuia nu au rezolvat nimic în ochii susținătorilor.
Putem spune în urma aflării rezultatelor că FDP a fost din nou taxat pentru greșelile mai ales ale liderului partidului care părea să fie pe cai mari cu nu mult timp înainte? Probabil.
În 2013, FDP nu a făcut pragul deși Westerwelle s-a retras în urma scandalurilor în care a fost implicat; acum, FDP nu a făcut pragul, iar Lindner nu și-a asumat greșelile făcute, mai ales de comunicare. Oricât ar fi vorbit în campanie despre stimularea economiei prin reducerea impozitelor, despre creșterea investițiilor în educație sau abordarea pragmatică pe care o au vis-a-vis de problema imigrației, Lindner și FDP nu au putut salva barca. Scăderea încrederii publice, cauzată de ieșirea bruscă de la guvernare și tensiunile interne din coaliție, dar mai ales concurența politică pe teme de business au dus la rezultatul de acum al FDP.
Concluzii?
Putem sumariza pentru alegerile de acum cauzele eșecului FDP sub conducerea lui Lindner, deși părea că poate fi partidul cheie pentru formarea oricărei coaliții:
Ce ar trebui să facă FDP pentru a redeveni relevant, având în vedere parcursul și performanța politică din ultimele două decenii, dar uitându-ne și la alte partide liberale din Europa?
Categoric, trebuie regândită identitatea partidului, în contextul geopolitic volatil de acum și în condițiile în care AfD, partidul extremist de dreapta, anti-UE, are poziții mai credibile în ceea ce privește susținerea antreprenoriatului, tema principală a FDP.
O redefinire ideologică poate fi o soluție, prin revenirea la un liberalism moderat, continental, care să îmbine liberalismul economic și libertățile civile – aici s-ar putea orienta către politici moderne privind educația, sănătatea și integrarea socială, păstrând în același timp disciplina fiscală. Reînnoirea conducerii și atragerea de noi lideri e necesară în orice partid care trece printr-o perioadă ca FDP – un „clean slate” venit din partea unor lideri care să nu fie identificați cu eșecurile lui Lindner, capabili să articuleze un mesaj nou și să atragă electoratul tânăr, urban, așa cum, ironic, o făcuse Lindner în 2017. Poziționarea față de extremism și direcția de politică externă vor fi cruciale, din nou, pentru electoratul tânăr – colaborare și toleranță zero față de AfD (FDP și Lindner au trebuit să gestioneze un scandal la nivel federal după ce conducerea din landul Thuringia a dorit crearea unei coaliții cu AfD). Și nu în ultimul rând, politici economice adaptate la noile realități. Păstrarea unei politici fiscale responsabile nu poate fi rentabilă în zilele noastre fără a prezenta flexibilitate în investițiile publice pentru digitalizare, tranziția verde și infrastructură, precum și sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, nu doar a marilor corporații, așa cum o făcuse Lindner, astfel încât să fie perceput ca un partid al „liberalismului pentru toți”, nu doar pentru elite.
FDP trebuie să se reinventeze, nu prin abandonarea valorilor sale fundamentale, ci prin revenirea la echilibrul liberalismului comprehensiv. Să fie partidul care susține economia liberă, dar și drepturile civile și protecția socială. Modelul lui Guido Westerwelle poate fi o sursă de inspirație – un liberalism modern, pragmatic, ancorat în realitățile sociale ale Germaniei contemporane.
Dacă nu va reuși această transformare, FDP riscă să devină un partid marginal, irelevant într-o lume în care tensiunile geopolitice și schimbările sociale cer lideri capabili să integreze eficiența economică cu responsabilitatea socială.
Iar parcursul FDP poate fi un exemplu pentru toate partidele liberale din Europa, în zilele noastre. Despre ce să facă și ce nu.
